Citeva amintiri din zilele din jurul “mineriadei mari” (14-15 iunie 1990) – amanunte din care se puteau trage concluzii importante, dar care nu i-au interesat pe procurorii militari. In seara de 13 iunie am fost in multe locuri din Bucuresti, impreuna cu Nica Leon si alti citiva membri din partidele noastre. La un moment dat (era déjà noapte) ne-am deplasat in doua masini spre televiziune. Pe drum am auzit la radio anuntul lui Ion Iliescu despre “lovitura de stat de tip legionar” care are loc. La TV am ajuns in acelasi timp cu doua autobuze cu numar de Prahova din care au coborit muncitori FSN-isti care pareau beti. Acestia s-au indreptat spre intrare, iar militarii care asigurau paza s-au dat la o parte lasindu-i sa patrunda. Dupa un timp nu prea lung, la geamuri au aparut flacarile. Ne-am intors in centru si, pe jos, ne-am indreptat spre politia capitalei. Trecind pe str. Brezoianu, prin geamul de la parterul unui hotel am vazut ca TVR isi reluase emisia si transmitea meciul de fotbal Argentina-URSS de la CM din Italia. In plina “lovitura de stat”, TVR transmitea fotbal! De fapt, scopul intreruperii fusese atins: minerii se convinsesera de pericolul in care se afla “democratia” asa ca dupa ce s-au imbarcat in trenuri, programul putea fi reluat. Pe 16 iunie am inceput propria mea ancheta. Am fost si la facultatea de drept, unde era rectoratul Universitatii dar si Liga Studentilor. Am aflat de la portar ca sositi aici, minerii au cerut sa fie condusi la camera 110 – acolo avea sediul Liga Studentilor! Minerii din adincurile Vaii Jiului stiau exact camera! Mai tirziu am aflat ca minerii care s-au deplasat aici erau insotiti de col. M.Ap.N. Dimitrie (Kuki) Borislavski, cumnatul lui Petre Roman. Am fost si la sediul UMRL, am aflat ca si aici venisera minerii. Sediul era in fundul unei curti mari si foarte intortocheate, cind am venit aici prima data eu, ca bucurestean, am avut probleme sa il gasesc – minerii nu au avut. Primesc o informatie: o coloana de mineri era condusa, dintr-o Dacia cu nr. 8-B-3749, de Dan Iosif. Rog pe cineva sa verifice numarul – masina era a ministerului apararii. Acestea sint citeva din multele informatii strinse de mine si care au fost cuprinse in raportul de ancheta redactat in numele Societatii pentru Adevar si publicat de saptaminalul Cuvintul in nr. 9/26 feb. – 4 martie 1991.
Citeva amintiri din zilele din jurul “mineriadei mari” (14-15 iunie 1990) – amanunte din care se puteau trage concluzii importante, dar care nu i-au interesat pe procurorii militari.
In seara de 13 iunie am fost in multe locuri din Bucuresti, impreuna cu Nica Leon si alti citiva membri din partidele noastre.
La un moment dat (era déjà noapte) ne-am deplasat in doua masini spre televiziune. Pe drum am auzit la radio anuntul lui Ion Iliescu despre “lovitura de stat de tip legionar” care are loc.
La TV am ajuns in acelasi timp cu doua autobuze cu numar de Prahova din care au coborit muncitori FSN-isti care pareau beti. Acestia s-au indreptat spre intrare, iar militarii care asigurau paza s-au dat la o parte lasindu-i sa patrunda. Dupa un timp nu prea lung, la geamuri au aparut flacarile.
Ne-am intors in centru si, pe jos, ne-am indreptat spre politia capitalei. Trecind pe str. Brezoianu, prin geamul de la parterul unui hotel am vazut ca TVR isi reluase emisia si transmitea meciul de fotbal Argentina-URSS de la CM din Italia. In plina “lovitura de stat”, TVR transmitea fotbal! De fapt, scopul intreruperii fusese atins: minerii se convinsesera de pericolul in care se afla “democratia” asa ca dupa ce s-au imbarcat in trenuri, programul putea fi reluat.
Pe 16 iunie am inceput propria mea ancheta. Am fost si la facultatea de drept, unde era rectoratul Universitatii dar si Liga Studentilor. Am aflat de la portar ca sositi aici, minerii au cerut sa fie condusi la camera 110 – acolo avea sediul Liga Studentilor! Minerii din adincurile Vaii Jiului stiau exact camera! Mai tirziu am aflat ca minerii care s-au deplasat aici erau insotiti de col. M.Ap.N. Dimitrie (Kuki) Borislavski, cumnatul lui Petre Roman.
Am fost si la sediul UMRL, am aflat ca si aici venisera minerii. Sediul era in fundul unei curti mari si foarte intortocheate, cind am venit aici prima data eu, ca bucurestean, am avut probleme sa il gasesc – minerii nu au avut.
Primesc o informatie: o coloana de mineri era condusa, dintr-o Dacia cu nr. 8-B-3749, de Dan Iosif. Rog pe cineva sa verifice numarul – masina era a ministerului apararii.
Acestea sint citeva din multele informatii strinse de mine si care au fost cuprinse in raportul de ancheta redactat in numele Societatii pentru Adevar si publicat de saptaminalul Cuvintul in nr. 9/26 feb. – 4 martie 1991.