Referendumul se va desfăşura practic în trei zile: fraudă, supraveghere, depozitare.

 18 vizualizări

– Apare întrebarea dacă PSD-ul putea să fraudeze de ce a prelungit termenul? ce nu îl puteau frauda într-o singură zi? Ce testare mai e şi asta în două zile când toate celelalte alegeri vor fi făcute într-o zi. Cei care cunoaştem cum stau lucrurile nu putem să vedem că cei care răspândesc aceste zvonuri o fac în cunoştinţă de cauză. Comisiile electorale din fiecare secţie se întrunesc vineri când primesc saci cu urne, stampile, tuşiere, semnează procesele verbale. După care toate materialele sunt lăsate în încăperi şi uşile şi ferestrele sunt sigilate. Oricum urnele cu voturile, listele stau o noapte acolo la toate alegerile din 90 încoace. Procedura e sigură, uşile şi ferestrele sunt sigilate cu benzi de hârtie peste care se aplică o ştampilă care rămâne la preşedintele secţiei. Un poliţist rămâne pe culoar toată noaptea. La referendum din 2003 unde s-au votat chestii mult mai importante precum vânzarea pământului către străini, extrădarea cetăţenilor romani către alte state, şi aderarea la UE fără referendum în condiţiile stabilite de parlament. Atunci în 2003 s-a decis prelungirea cu încă o zi a termenului în seara de sâmbătă cand s-a constatat lipsa qvorumului, apoi duminica s-a ieşit pe străzi şi s-a ţipat “daţi un vot pentru Constituţie, daţi un vot pentru UE”, asta ca urmare a unei campani mincinoase care spunea că de fapt se votează o constituţie Europeana (un joc de cuvinte, multi au crezut ca voteaza constitutia continentului europan). Toate argumentele progresiştilor se năruie ca un castel de nisip. Dacă în 2003 s-a putut, acum de ce nu se poate ? Dacă în 2003 „nu s-a furat în 3 zile” cum o să se fure tocmai acum cand miza este inexistenta?

Dacă în 2003 s-a organizat în 2 zile practic 3 şi acum trebuie la fel. Nu ? Argumente de ce nu?

FB IMG 15287309720411103 300x199 - Referendumul se va desfăşura practic în trei zile: fraudă, supraveghere, depozitare.

Analizând modul lor de operare, este clar în opinia noastră că organizaţiile LGTBQ2 au angajat o serie de firme specializate în campanii media. În reţelele de socializare au apărut sute de conturi care postează în mod repetat că ei nu merg la vot deoarece … şi se folosesc “copie-paste” câte o idee din cele de mai sus. Principala tactica este transferul sentimentului de ură care există împotriva lui Liviu Dragnea de la persoană sa asupra referendumului.

Să judecăm drept, cum se face ca toată campania împotriva creştinismului a fost abandonată dintr-o dată, la un moment atât de propice când BOR e pro-referendum şi toţi cei care ţipau “nu vrem Catedrale vrem spitale” tipa acum “nu merg la referendumul lui Dragnea” ? E simplu: aceasta formulare a fost identificată ca cea mai probabilă să prindă la public.

În războiul din fosta Iugoslavei o companie de lobby angajată de premierul Croaţiei a născocit frază de “curăţare etnică” împotriva sârbilor ortodosi după care au bombardat presa occidentală până au generat o intervenţie internaţională, în Irak au născocit acuzaţia de “arme chimice de distrugere în masă” şi prin urmare s-a ajuns la bombardarea fabricilor de curmale şi lapte praf aducând foametea, în ecuador şi argentina au existat acţiuni similare împotriva unor regimuri indezirabile. În România au găsit această sintagma “referendumul lui Dreagnea”, şi cunoscând că 4 milioane de romani sunt departe de casă se mizează pe folosirea absenteismului în folosul căsătoriei gay.

Eşecul referendumului înseamnă un vot pro tabăra homosexuală. Romanii trebuie să înveţe să identifice principalele tactici de manipulare astfel încât atunci când avem o problemă în discuţie nu ne interesează nici ce personaj a pun în dezbatere chestia respectivă (Hitler, Stalin, Mao,), nici dacă problema este sau nu pe placul elitelor, nici dacă sondajele sunt clar împotriva ei, nici dacă ea pare retrogradă sau ultra progresista, nici dacă sunt „alte probleme mai importante”, nici dacă subiectul e haios, ridicol se pot face glume pe seama lui, nici dacă printre susţinători sunt nazişti fascişti sau comunişti şi nici dacă subiectul va polariza diverse grupuri. Ne interesează subiectul în sine.

Prin aplicarea tacticilor manipulative de mai sus numeroşi cetăţeni de bună-credinţa au ajuns să facă gratis propaganda taberei LGTBQ2 care s-a exprimat de la început pentru absenteism. Mai mult ei depun un efort considerabil să crediteze PSD cu ideea referendumului. Este clar că vor exista două tabere una o progresiştilor LGTBQ2 şi a militanţilor pro diversitate şi alta a conservatorilor. Una din aceste tabere va fi manipulată.

Analizând modul de acţiune putem să observăm că una dintre tabere a ajuns la disperare, au lansat un filmuleţ în care îi compară pe cei care au iniţiat referendumul cu inchiziţia care „ardea vrăjitoare pe rug” s-au lansat şi articole şi postări în care cei care merg la referendum sunt comparaţi cu nazişti care au susţinut Holocaustul. Au fost şi situaţii în care militanţi pro referendum au fost agresati (incidentul din zona Obor) sau le-au fost ameninţaţi copiii că vor fi violaţi.

Mulţi romani de bunăcredinţa au ajuns să mărşăluiască într-o tabără de care nu ştiu nimic şi să atace familia, tradiţia, biserica creştină. Adică definiţia clasică a manipulării prin război informaţional – să ajungi să faci ceva ce nu ai fi făcut niciodată, dacă manipularea nu s-ar fi aplicat.

Un ochi antrenat recunoaşte instantaneu că e vorba de manipulare, astfel acest referendum proclamat unanim ca „inutil” de formatori de opinie a devenit se pare mai important ca orice alegeri din 90 încoace. Nicicând nu s-a văzut o asemenea desfăşurare de forţe ca acum pentru un referendum „inutil” care „nu schimba nimic”. Miza, în realitate, este uriaşă. Miza este suveranitatea poporului român, mai avem sau nu dreptul de a ne hotarî singuri soarta? Cei care sunt împotriva referendumului spun răspicat NU! Suntem doar o biată COLONIE şi nu avem acest drept.

Toata Lista Aici

 

 

Related Images:

Citeste si …

Marșul Păcii – NOI, ROMÂNII  VREM PACE, NU VREM RĂZBOI!
Incorect politic

Marșul Păcii – NOI, ROMÂNII VREM PACE, NU VREM RĂZBOI!

Marșul Păcii – NOI, ROMÂNII VREM PACE, NU VREM RĂZBOI! – Spune NU Războiului  Mai multe organizații civice anunță organizarea unei manifestări pentru pace, la București, în data de 24 ianuarie 2023, data care coincide […]

După Iohannis şi doamna Viorica Dancila a furat startul prezidenţialelor
Bucuresti

După Iohannis şi doamna Viorica Dancila a furat startul prezidenţialelor

După Iohannis şi doamna Viorica Dăncilă a furat startul prezidenţialelor Pare greu de crezut dar astăzi putem confirma cu fotografii că doamna Viorica Dăncilă a trişat în campania electorală prezidenţială 2019 Trebuie să înceapă „cursa […]

Protest împotriva instaurării carantinei  24 octombrie 2021
Bucuresti

Protest împotriva instaurării carantinei 24 octombrie 2021

Protest împotriva instaurării carantinei 24 octombrie 2021  Duminica 24 octombrie 2021, ultima zi înainte de instaurarea carantinei în Bucureşti a avut loc un protest împotriva noilor restricţii care vor intra în vigoare începând de luni. […]

Emanuel Tânjală – Expoziţie de fotografie: 13 ianuarie – 11 iunie 1990
Bucuresti

Emanuel Tânjală – Expoziţie de fotografie: 13 ianuarie – 11 iunie 1990

Emanuel Tânjală – Expoziţie de fotografie la Biblioteca Naţională: 13 ianuarie – 11 iunie 1990.  Zilele acestea putem vizita la Biblioteca Naţională a României, expoziţia inedită a renumitului foto-reporter Emanuel Tânjală, care cuprinde fotografii inedite […]

Primarul Timișoarei: Dominic Fritz – un balon de săpun. Întreaga manipulare!
Incorect politic

Primarul Timișoarei: Dominic Fritz – un balon de săpun. Întreaga manipulare!

Primarul Timișoarei: Dominic Fritz – un balon de săpun. Explicăm întreaga manipulare! Domniile Fanariote Pe 25 iulie 2020, Dominic Fritz simţea nevoia să răspundă unui biet consilier PNL care se întreba dacă “există un oraș […]

Protestul foștilor deținuți politici.
Incorect politic

Protestul foștilor deținuți politici.

Protestul foștilor deținuți politici. Prima oară după 1989, deţinuţii politici anunţă proteste.  Recent au avut loc mai multe reacţii vis-à-vis de Lege nr. 130/2020, promulgată de Președintele Klaus Iohannis săptămâna trecută. Foştii deţinuţi politici anunţa […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*