UN COMUNICAT AL AMBASADEI RUSE DĂ BĂTĂI DE CAP „ANALIȘTILOR”
Ambasada Rusă la Bucureşti, a pus în circulație un comunicat folosindu-se şi de reţelele de socializare în care este condamnată în termeni destul de duri critica armatei sovietice „eliberatoare”. [(AICI)]
Mesajul insinuează că acum după 75 de ani persoane „rău voitoare”, ar fi pus în circulaţie cu un scop rău-intenţionat o sere de „mituri naziste” despre comportamentul armatei sovietice. În mod evident acest comunicat ridica o serie de întrebări.
# De ce acum după după 75 de ani, ruşii devin îngrijoraţi de aceste aspecte, într-un contest în care aproape nimeni nu mai este interesat de acest subiect?
# Ce legătură politică, ideologică şi juridică ar putea exista între Federaţia Rusă, tara în care funcţionează un sistem electoral democratic cu Uniunea Sovietică (URSS), o dictatură și un conglomerat de state supranumită „închisoarea popoarelor” în care s-au petrecut atrocităţi fără asemănare precum Gulag-ul sau Holodomul din Ucraina?
# De ce este făcut acest comunicat într-o manieră atât de nediplomatică aproape incitatoare în loc de a fi lansată o invitaţie la dialog?
Postam în continuare comunicatul ambasadei ruse
Cine a avut nevoie, la 75 de ani după cel de-al Doilea război mondial, să scoată de la naftalină miturile despre „atrocitățile” soldaților sovietici – eliberatorilor Europei de fascism
Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală și cea românească apar periodic diverse publicații menite să-i denigreze pe ostașii Armatei Roșii care au eliberat de fascism țările Europei de Est și Europei Centrale. În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici și anti-ruși încearcă insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roșie era o adunătură de tâlhari și violatori care nu știau de nicio milă față de populația civilă. Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii.
Inițial, miturile de acest gen au apărut datorită eforturilor ministrului nazist al propagandei, J. Goebbels, iar ulterior, în timpul Războiului Rece, au fost multiplicate și replicate de foștii aliați ai URSS. În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei s-a ajuns chiar la situația când, în etapa finală, propagandă s-a dovedit să fie atât de intensă încât, în cea mai mare parte, germanii au crezut în poveștile despre cruzimea rușilor. Drept rezultat, când trupele sovietice au ajuns îndeaproape de Berlin, oraș a fost măturat de un val de sinucideri în masă. Potrivit unor date, numai în ultimele două luni ale războiului cifra de sinucideri acolo a ajuns la 30-40 de mii.
Totuși, toți acești „experți” în materie de atrocități ale soldaților sovietici, care preferă să-i numească, pur și simplu, ruși, uită, de altfel, să menționeze că asemenea acțiuni împotriva populației civile (viol și jaf) au fost interzise în Armata Roșie la cel mai înalt nivel și erau pedepsite prin executare. Este relevant să cităm textul ordinului comandantului suprem I.V. Stalin „Cu privire la inadmisibilitatea atitudinii dure față de populație”: „Ofițerii și ostași ai Armatei Roșii! Ne îndreptăm spre țara inamicului. Fiecare trebuie să-și păstreze stăpânirea de sine, fiecare trebuie să fie curajos… Populația rămasă în zonele cucerite, indiferent dacă este vorba de germani, cehi sau polonezi, nu trebuie să fie supusă abuzului. Vinovații vor fi pedepsiți în conformitate cu legea marțială. În teritoriul cucerit, relațiile sexuale cu sexul feminin nu sunt permise. Cei vinovați de violență și de viol vor fi împușcați.”
O pedeapsă atât de severă, care în caz de necesitate era executată de instanțele curților marțiale, oferă fiecărei persoane rezonabile un motiv pentru a reflecta asupra veridicității tuturor presupuselor atrocități în masă care sunt adesea atribuite soldaților sovietici de către experții occidentali. România nu face excepție în acest caz. Mitul creat de cei cu atitudinea antirusă, cu acel „Davai ceas, davai palton” (tradus din „Dă ceasul, dă haina”), conform căruia trupele sovietice au jefuit masiv populația românească în 1944, are prea puțin de a face cu realitatea. Chiar dacă renunțăm la aspectul moral și etic al problemei și reducem totul la o logică primitivă, nici atunci un ceas de mână sau o haină nu merită ca cineva de dragul lor să-și rişte viața. Prin urmare, noi îndemnăm încă o dată, ca oamenii să analizeze informațiile care apar în mass-media și să le compare cu faptele istorice verificate.
În mod firesc, apare întrebarea: cine beneficiază de pe urmele uleiului veninos al minciunii pus pe focul rusofobiei, infiltrat în conștiința publică a poporului român, după mulți ani de la încheierea ostilităților în Europa? Oare acest lucru se datorează apropierii aniversării celor 75 de ani de la eliberarea României de către Armata Roșie?
Ce Concluzii tragem ?
Cu siguranță numeroase aşa zise comisii de analiză a „războiului informaţional” vor veni a diseca acest mesaj în fel şi chip . De multe ori aceşti experţi sunt ca ghicitoarele în ghioc, folosind cuvinte că „poate”, „e posibil” … etc. Analize a la „Nostradamus” unde orice se potriveste. Adică simple păreri. Noi la „Războiul Informaţional” vom analiza mesajul Ambasadei Ruse fără a scoate sau adaugă de la noi.
Rusia lui Putin nu ar trebui să aibă nicio legătură cu URSS-ul lui Stalin, la fel cum Germania lui Merkel nu pretinde nici o legătură cu Reich-ul lui Hitler. În momentul în care Rusia se simte lezată de criticile aduse regimului criminal stalinist apare o primă problemă. Adevărata problemă apare atunci când Ambasada rusă comunica oficial acest lucru.
Mult mai grav este atunci când este folosit numele criminalului Stalin, care crează fiori reci pe spinarea oricui. Fie ambasada Rusiei trăieşte într-un univers propriu şi nu poseda un departament de „Public Relations” … fapt perfect plauzibil, caz în care vorbim de o gravă eroare diplomatică. Fie Rusia îşi revendică pe față descendenta stalinistă, fapt improbabil, şi de nedorit.
Ultimul paragraf al comunicatului face lumină, se aniversează 75 de ani de la „eliberare” Rusia continua politica sa mai veche, anume să considere că statele din est ar trebui să îi fie „recunoscătoare”. În ceea ce ne priveşte, la noi faptul se datorează şi abordării istoriografiei romaneşti care nu a recunoscut niciodată pierderea războiului. Prin urmare ruşi pot revendica „eliberarea”, Japonia şi Germania au fost învinse, noi cu acel 23 august făcut cum a fost făcut dăm posibilitatea acestui tip de argument. Practic prin comunicatul regelui din 23 august în care vorbea de semnarea unui armistiţiu care avea să fie semnat abia pe 12 septembrie noi am capitulat fără condiţii, după care am izgonit aproape singuri, voluntar armata germană din ţară.
Ruşii doresc să îşi revendice „eliberarea” făcută de Stalin iar pentru a face asta ei trebuie să combată faptul că armata URSS s-a comportat ca o armată cuceritoare. Din păcate chiar documentul citat de ei trădează acest fapt întrucat Stalin vorbea de „teritorii cucerite”.
Au fost sau nu au fost Atrocităţi, Crime, Violuri?
Este extrem de dificil să argumentezi un fapt binecunoscut în special deoarece nimeni nu s-a trudit să adune toate dovezile „că pământul nu e plat”. Este aproape imposibil să combaţi un argument conspiraţionist, orice document adus poate fi declarat fals, lipsa unor documente o dovadă că au fost distruse.
În cazul României lucrurile nu sunt greu de demonstrat de loc. După „eliberare” au funcţionat guvernele Rădescu şi Stănescu sub conducerea Regelui Mihai I, recunoscut şi decorat de Stalin pentru meritele sale. Aceste guverne au înaintat numeroase rapoarte cu furturi, crime, violuri atât comandamentului sovietic cât şi comisiei aliate. Aceste două guverne au fost recunoscute şi de sovietici şi a existat o colaborare reciprocă în campania din vest supranumită „antifascistă”. Este puţin probabil că aceste rapoarte să fi fost influenţate de „propaganda germană”. Faptul comun semnalat de toate aceste documente este ca armata sovietică se comporta ca o armată cuceritoare.
Exista şi marturii fotografice referitor la comportamentul armatei sovietice în Berlin:
Exista o serie de marturii fotografice care vorbesc de la sine, o fotografie cu un soldat rus care flutura drapelul cu secera si ciocanul deasupra Berlinului. Soldatul este susținut de un ofițer care are la fiecare mana cate un ceas. O fotografie cu o femeie cu o bicicletă si un soldat rus care ii smulge bicicleta. O fata din Leipzig care plânge si este trasa de haina de un soldat rus care tine mana la slit.
Post Scriptum
Din nou se dovedește ca progresiștii au bătut câmpii naționaliști din 89, au susținut numeroase pelerinaje conferințe, parastase cu subiectul victimele comunismului. Din păcate toți cei ce acuza ”cu propaganda rusa„ nu par sa fie interesati de astfel de subiecte.
Dogaru Victor
Fii primul care comentează