Bucureștenii au protestat împotriva taxei oxigen

Impotriva taxei oxigen

 376 de vizualizări

taxei oxigen
taxei oxigen

Bucureșteni au protestat împotriva taxei oxigen „Gabriera Firea” – oamenii s-au unit!

 Astăzi, 28 februarie 2020, circa 300 de bucureşteni au protestat începând cu ora 12.00 şi până în jurul orei 18.30 în fata primăriei generale a Municipiului Bucureşti împotriva taxei oxigen. Cei mai mulţi protestatari s-au strâns în jurul orei 14.00 când grupul a depăşit 120 de persoane. Iniţial la protest erau aşteptaţi câteva mii de participanţi, 8.000 erau înscrişi doar în grupul de pe FaceBook.

 Au fost zeci, chiar sute de mii care au reacţionat online la postările evenimentului, la consultările Primăriţei ori articole din media alternativă care au avut audienţe record cu ocazia aceasta. Cu toate astea ultimul anunţ al „Primăriţei”, declaraţia politică cu privire la abrogarea măsurii a determinat mulţi oameni să aştepte acasă deznodământul oficial al acestei adevărate revolte a bucureştenilor.

Protest împotriva taxei pe oxigen Firea a fost anunțat AICI

 Protestul  s-a ţinut totuşi deoarece organizatorii considera că anularea taxei poate fi o simplă manevră electorală a doamnei Firea,există posibilitatea teoretică că propunerea de abrogare să nu treacă de votul consiliului.

 Cei care au participat astăzi la protest considera că taxa oxigen este îndreptată împotriva „omului sărac” şi că în capul acestuia se sparg acum toate greşelile administraţiei. Protestatarii sunt de-asemenea revoltaţi şi de faptul că primăria a demarat o seria de aşa zise reforme pentru îmbunătăţirea calităţii aerului cu măsuri restrictive împotriva cetăţeanului, dar care nu rezolvă problema ci doar îngrădesc drepturi şi libertăţi fundamentale ale romanilor.

Bucureștiul un oraș poluat cu sau fără implementarea taxei oxigen

 Calitatea aerului este în declin în marile oraşe din România dar nu datorită noxelor de la maşini, ci datorită prafului, iar praful vine de la construcţii. Bucureştiul este un oraş supraaglomerat şi cu toate astea un oraş în care continua să se construiască permanent în zona centrală, pe orice bucăţică de pământ liberă.

 Oraşul a devenit înghesuit, cu o densitate de locuitori inadmisibila de mare datorită politicii de urbanism haotic a primăriei. Ca urmare primăria încearcă acum să arunce găină moartă în curtea pălmaşului, în loc să restricţioneze regimul construcţiilor şi să limiteze regimul de înălţime şi procentul de ocupare teren al noilor proiecte, primăria urechează cetăţeanul de rând care plăteşte taxe şi i impozite.

 În Bucureşti are loc o adevărată luptă între corporaţii, fiecare încearcă să pună mâna pe o bucăţică de pământ mai buna şi să îşi facă un zgârie-nor. Rezultatul acestei lupte este scoaterea cetăţeanului obişnuit din oraş, precum odinioară când romanii locuiau la „porţile Sibiului” sau la „marginea Brasovului”. Romanii risca să ajungă din nou proprietari doar la sat, iar oraşul să aparţină corporaţiilor multinaționale care într-o majoritate covârşitoare nu aparțin băștinașilor.

Oameni se aduna … administrația s-a speriat

 Cei care se simt lezaţi de decizia primăriei au formulat circa 500 de plângeri prealabile pe un model comun cu argumente dezvoltate în 27 de pagini, plângeri care au fost depuse la registratură primăriei . Aceasta acțiune un devărat „Mass Action” este conform declaraţiei primarului general principala cauză care a condus la decizia de anularea a taxei.

 Oamenii prezenți la protest sunt nemulţumiţi de faptul că până în prezent nu exista niciun document oficial care să anuleze hotărârea de consiliu abuziva prin care le-a fost interzis dreptul la libera circulaţie şi dreptul de a dispune de proprietatea lor ca şi cumpărători de bună credinţă, care şi-au înmatriculat maşina, au plătit taxe, impozite, verificări tehnice periodice, au investit în maşinile lor bani pentru a le întreţine şi pentru a le îmbunătăţi, au plătit asigurare.

 Protestatarii au cerut reprezentanţilor primăriei să vină în stradă în faţa oamenilor şi să explice care este situaţia din punct de vedere legal. Răspunsul la această solicitare a fost negativ, dar o delegaţie a protestatarilor a fost invitată la primărie, unde au discutat cu Directorul Executiv al Direcţiei Transporturi din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti – domnul Teodorescu Mihai, unul dintre cei care au semnat raportul pe baza căruia s-a aprobat hotărârea abuzivă. La discuţii a participat şi un reprezentant al Poliţiei locale, precum şi un reprezentant al Poliţiei Rutiere.

Doamna Firea s-a speriat

 În comunicatul în care doamna Firea a anunţat referendumul a subliniata ca cel mai grav lucru este că s-au înregistrat 431 de plângeri împotriva propunerii. Prin urmare nu încălcarea dreptului la proprietate şi nici dorinţa majorităţi bucureştenilor nu au determinat-o pe doamna primar să îşi schimbe opinia şi faptul ca cetăţeni s-au unit în jurul unei idei.

87280446 1613331678832140 7684394403254763520 n 300x241 - Bucureștenii au protestat împotriva taxei oxigen
Bucureșteni uniti împotriva taxei oxigen

La domnul Teodorescu in birou

 Domnul Teodorescu a recunoscut ca poluarea majoră în Bucureşti este poluarea cu praf, motiv pentru care suntem în infringement, dar autovehiculele nu emit praf. Protestatarii au întrebat de ce s-a luat decizia restricţionării circulaţiei şi taxării autovehiculelor, o măsură neprevăzută astfel în planurile de îmbunătăţire a calităţii aerului şi de altfel aceasta este o măsură ale cărei efecte în privinţa reducerii poluării nu pot fi cuantificate, iar măsura de a igieniza cum trebuie străzile (spălare şi aspirare) a fost ocolita de decidenţi, deşi este o măsură cuantificabila care poate reduce poluarea cu 90%.

 Nu s-a primit un răspuns concret de la autorităţi la această întrebare!!

 Domnul Teodorescu a declarat că dânsul a redactat în proporţie de 90% propunerea de hotărâre privind anularea hotărârii nr. 539, iar primarul general doamna Firea va propune în prima şedinţă a Consiliului General anularea hotărârii nr. 539.

Protestatarii au primit asigurări verbale din partea domnului Teodorescu că nu se vor aplica amenzi în perioada de la 1 martie 2020 până la punerea în discuţie a propuneri de anulare în următoarea şedinţă de Consiliu General. Poliţia locală şi poliţia rutieră au susţinut declaraţia domnului Teodorescu, iar la întrebarea care este bază legală au spus că în baza dispoziţiei primarului general nu se vor da amenzi.

Domnul Teodorescu a recunoscut că nu poate nimeni garanta la acest moment care va fi decizia finală a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Votul este nominal, fiecare consilier poate vota ce considera de cuviinţă.

În prezent nu se ştie exact dacă hotărârea privind taxa oxigen va fi sau nu anulată.

 O chestie interesanta!!!

 De circa 2 ani de zile nu pot avea loc proteste în fata Primăriei deoarece o asociaţie are acolo un protest anunţat pe perioadă nedeterminată. Acest protest a fost primul care s-a putut ţine în fata primăriei, un jandar a explicat că ar fi ilegal să anunţi un protest pe perioadă nedeterminată ca apoi să nu te prezinţi doar iti să „rezervi locul”. Aceasta ar fi o îngrădire a drepturilor altor cetăţeni care vor să protesteze, motiv pentru care jandarmeria a permis protestul de astăzi.

Plângerea prealabila împotriva taxei oxigen depusa de circa 500 de bucuresteni
Plangere prealabila

– Se navighează de la o pagina la alta cu săgeată (coltul stâng sus)

***

Vezi articolul nostru: Primăria Capitalei atacă dreptul de proprietate asupră maşinilor în Bucureşti

Războiul Informațional

 

Related Images:

Citeste si …

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*