Confesiunile unui fost antreprenor: Eu, presa, Covidul şi minciuna

Eu, presa, Covidul şi minciuna

 274 de vizualizări

Eu, presa, covidul şi minciuna
Eu, presa, covidul şi minciună

Confesiunile unui fost antreprenor: Eu, presa, Covidul şi minciuna.

 Nu ar trebui să ne surprindă absolut deloc bombardamentul cu ştiri apocaliptice al televiziunilor, metamorfoza asta a micronului în Goliat. Nu am să uit şiragurile alea de măciuci roşii care au defilat pe ecran luni de zile la rând. Minciuna cea mai mare a fost spună de craniul TVR George Marinescu în 89 care ne-a anunțat că s-a încheiat minciuna.

 Dacă la primul contact cu minciuna cea “nouă” aveam toţi o scuză, acum la 30 de ani această nu mai există. Se întâmplă în ultimele zile ale lui ’89, atunci când eram toţi terifiaţi de prezenţa teroriştilor, se anunţaseră 60 000 de victime, … ştiţi şi voi „60 de mii”.

 Pe străzi ne izbea distanta uriașă dintre realitate şi imaginile de pe micul ecran. Fascinant!, am putea spune. Ei bine, nu era deloc aşa. Mulţi dintre noi văzusem oameni răniţi pe 21 decembrie, ştiam cu toţi că au fost victime, eu însumi mă temusem la gândul că aş putea fi lovit.

 După toată descătuşarea aceea ne-am fi aşteptat toţi la orice altceva, mai puţin la noianul noilor minciuni cu care am fost bombardaţi. Era mai degrabă o indignare. Senzaţia asta nu m-a părăsit nici în perioadă ce a urmat – protestele acoperite în ceata magică văzută doar de Aurel Dragoş Munteanu de pe 12 ian şi 28 februarie, reportajele mincinoase de un minut de la ştirile televiziunii libere despre Fenomenul Piaţa Universităţii.

Raţia de minciuna din 4 în 4 ani.

 După dezamăgirea electorală ( atunci încă era sinceră ) din duminica orbului mi-am mai domolit furia şi am început, pentru o perioadă, să privesc fenomenul ăsta mediatic cu detaşare, una critică, uşor amuzată. Prin ’94, atunci când şi Alianţa Civică a dezamăgit, am renunţat definitiv, nu am mai urmărit nici desfăşurarea miraculoasei noastre democraţii, nici media. Mai citeam sporadic, printre rânduri, niciodată de la un capăt la altul, câte un articol de ziar, la cafea.

 Dificultăţi apăreau în modul meu de socializare, odată la patru ani. Asta pentru că dintr-o dată, la câte-o bere, ieşeam abrupt din conversaţiile prietenilor. Ăştia, familia, chiar clienţii mei intrau cu o febrilitate contagioasă în nişte dispute care mie mi se păreau bizare şi nefireşti. M-am gândit atunci că starea asta de spirit trebuie să vină de undeva, este cumva indusă.

Televizorul

 Aşa încât, o dată la 4 ani eram nevoit să pornesc televizorul meu vechi şi prăfuit ca să pot înţelege ce se întâmplă. Deja ajunsesem în faza hohotului de râs. Explozia aia de verb, înghesuiala care se precipită prin toate studiourile, frecventa emisiunilor şi chiar a posturilor de televiziune ( era în perioada când au apărut aceste posturi de actualitate politică non-stop ), toate completau un spectacol de umor incontestabil. Păreau a fi festivaluri, în anii bisecţi, de anecdotica şi caricatură.

 Dar mai apoi îmi pierea zâmbetul. Asta pentru că mă aşezam din nou la câte-o bere cu ai mei prieteni şi făceam constatarea că ăştia luau în serios bufoneriile alea. Consecinţele sunt astăzi la vedere. Începând cu anii 2000, carnavalul şi-a mai pierdut din avengura. La un moment dat discuţiile politice începuseră să fie asimilate penibilului. Ţin minte că la alegerile pentru primărie, când a fost ales Oprescu, sau cum îi mai zice, nu mai ştiu când, prin 2008 parcă au avut o participare de doar 8%. Da, doar atât, 8%! Oamenii pricepuseră acest mecanism înşelător şi încetaseră să-l mai valideze.

Bursa alegerilor şi raţia de minciuna

 Mai existau puseele din piaţa imobiliară cu care aveam de-a face (lucrăm în domeniu la vreme respectivă). Oamenii stăteau în cumpănă – mă căsătoresc sau nu? Cumpărăm acum, mai aşteptăm? E momentul potrivit sau nu? Apoi, apăreau brusc programele prima casă, urcau spectaculos preţurile – aşadar reglementări cu voinţă politică. După care, într-o frumoasă dimineaţă de toamnă te trezeai cu sute de apeluri care-ţi cereau consiliere. Toţi cumpărau pe perioada unei singure luni din an, la preţuri pe care nici ei nu şi le-ar fi închipuit. Asta pentru că televiziunile întreţineau campanii pe termen scurt de frică.

Da, am scris bine – frică. Speriau pe toţi cei nevoiţi sau interesaţi cu previziuni de piaţă sumbre – preţurile au să crească cu peste ( întotdeauna există acest “peşte”) 40%. Sau chiar şi mai mult, sky îs the limit, cine să ştie. Aşadar aveam această combinaţie – reglementarea politică sincronizată cu inducerea îndoielii şi a panicii de către absolut toată media. Iar preţurile creşteau întocmai chiar de-a doua zi şi oamenii se vedeau nevoiţi să cumpere în condiţiile astea, fără întârziere, de teamă de a nu fi obligaţi să plătească chiar mai mult.

De profitat, profitau doar băncile şi antreprenorii care, ca prin minune se găseau întotdeauna pregătiţi. Urzelile astea elaborate foloseau numai monopolurilor. Sezonul imobiliar de vânzări ajunsese să se reducă la o lună pe an, timp în care consilierii imobiliari independenţi nu puteau face mare lucru, aşadar în scurt timp profesia asta a şi dispărut, au rămas în joc numai organizaţiile corporatiste.

Mass-media şi crizele

 A venit apoi, după criza imobiliară din 2007-2009, provocată în acelaşi fel, adică cu declic mediatic la o  decizie politică în favoarea speculatorilor şi a urmat apoi explozia reţelelor sociale, începând cu 2010. Nici nu-mi trecea prin gând ca astea, reţelele adică, au să dezvolte tot monopoluri. Stăteam cuminte la locul meu şi gândeam că au apărut ca o necesitate, nimeni nu mai lua în serios bazaconiile care succedau plat pe la puzderia de televiziuni.

 În scurt timp, prin alte locuri au devenit mijloace mediatice suport pentru curentul mainstream. Au apărut influencerii, bloggerii, postacii, naivii, idioţii utili, vloggerii, oengistii, zeci de mii de cauze fără rost, protestul online sau organizat online şamd…le cunoaşteţi. Sunt mult mai perfide pentru că pot părea mai convingătoare, oamenii îşi supralicitează discernământul şi au senzaţia că nu pot fi duşi de nas, ca mesajul lor nu poate fi deturnat. Mare mi-a fost surprinderea când am constat că ăştia funcţionează ca un deflector redistribuind tot interesul către clasa politica şi media mainstream, amândouă monopoluri.

“Reteaua”

 Cu alte cuvinte funcţionează ca o armată redistribuită pe o altă linie de front. Odată antrenat într-o astfel de chestie te vezi nevoit să suporţi tot felul de păreri, să dai explicaţii. De cele mai multe ori nu ştii nici măcar cui. Nu ştiu dacă există vreo statistică, dar ar fi foarte interesant de ştiut, poate îl întreabă cineva pe Tzuchi, câte zeci sau sute de miliarde de conturi Facebook are el acolo stivuite şi de unde vin toţi extratereştrii ăştia.

 Multiplu de cât la populaţia globului? Asta pentru că se întâmplă să te trezeşti dintr-odată asaltat de zeci de conturi care scriu la fel, cu aceeaşi frazeistica şi expresii, debitând prostii ori vulgarităţi, inundându-te în inepţii. Mă îndoiesc că ne va furniza vreodată o astfel de informaţie, ar fi interesant de ştiut, ne-am face o idee.

Covidul văzut la maturitate

 De la o vreme, eu împreună cu soţia, încercam să ţinem curat în preajmă. Cum ar veni, la noi în curte. Luăm toate mizeriile şi minciunile astea care cad în preajma noastră, le adunăm şi le punem la tomberon. Când te apuci să faci o astfel de chestie, nu mai pridideşti. Asta pentru că trebuie să reacţionezi, să demontezi, ca într-o gospodărie atunci când faci curat. Dar o facem în cercul nostru mic, familie, cunoscuţi, prieteni, cunoştinţe şi o facem fără aşteptări exagerate. Singura satisfacţie rămânea aceea că am îndepărtat un pic minciuna, că e mai curat pe unde călcăm.

Aşadar când a apărut micro vietatea asta, personaj de poveste, aveam exerciţiu. Am râs cu poftă. Mi-am zis – nu pot ăştia să ţeasă ceva convingător, e prea subţire scenariul. Nu au cum să convingă atâta lume, nu poţi minţi pe toată lumea în acelaşi timp. Nu au cum să convingă atâta lume să colaboreze la o astfel de bazaconie, o să crape repede. Ba mai mult mă bucuram că în felul ăsta oamenii au să înţeleagă cum funcţionează mecanismul ăsta.

Se va vedea clar, îmi spuneam, monopolul absolut politico-mediatic, cadenţa lor, complicitatea. Se va vedea limpede rolul lor de amploaiaţi cu beneficii. Exact ca în cazul butaforiei fără sfârşit cu votul secret şi cu instituţiile nereprezentative. Ei bine, au trecut mai bine de opt luni şi nu mai este deloc amuzant.

O rază de speranţă

 Când credeam că orice riposta posibilă este gata să se stingă, ca de fiecare dată în bălăcăreli electorale eterne – na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie şi promisiuni – acolo băteau discursurile balamalelor lipite de protestul nostru, am dat din nou drumul la televizor. Nasul TV, invitat Pompiliu Diplan. Lungă emisiunea, are mai mult de trei ceasuri. Însă la ora a doua, puţin trecut de minutul 30, începe o conversaţie care nu a mai fost purtată niciodată, la niciun post de televiziune, la nicio dezbatere publică. Nu-mi vine să cred că Nasul marjeaza, ba chiar accepta conversaţia deschis. Se denunţa toată această făţărnicie, pentru prima dată în public. Ăsta pe care a trebuit să o rabd eu şi noi cu toţi vreme de aproape 31 de ani.

https://www.facebook.com/Nasul.tv/videos/404659304246508

Emisiunea trece, mergem la protest, Pompiliu vorbeşte, Nasul susţine. Sistemul electoral este o batjocură, trebuie schimbat, cam asta este ideea în linii mari. Avem de-a face cu un monopol politic şi mediatic. Boicot vot, se strigă. Este prima dată când se întâmplă ca la un protest public să fie demascată toată paiateria asta.

Şi acum urmează potopul. Nu numai că vorbitorii intermediari încearcă să le întoarcă cuvintele, apar amantzoancele RETeviste, una smulge microfonul, o altă pretinde că a confiscat protestul deja încheiat.

Reacţie întârziată, sistemul e derutat …

Ulterior, toată gaşca aia de care vă vorbeam mai devreme, influenceri, postaci, vloggeri şi bloggeri sar în apărarea votului “democratic” împroşcând cu toate insultele de imaginat sau nu, contul lui Pompiliu. Asta doar pentru că a zis “Boicot vot!”. Minciuna s-a văzut dintr-o dată despuiată de toată fala că împăratul din poveste.

Fraţilor de la Starea de Libertate şi nu numai, e momentul să ne apucăm serios de treabă. Nu mai ţine cu mătura, ne trebuie o vidanja. Pentru că presimt că asta este doar începutul.

Aceasta este calea de urmat, trebuie pornit un curent de opinie care să nu mai lucreze cu jumătăţi de măsură şi să ceata simplu „Resetarea Sistemului


Liviu Burlan

SURSE:

* În poza Pompiliu Diplan acum aproape 31 de ani denunţând minciuna de la TVR liberă şi făţărnicia partidelor.

** Filmul emisiunii de la Nasul, mai interesant incepand cu 02.38.00 pana pe la 03.07.00. Aici

***

Războiul Informațional

Citeste si …

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*