Facebook ascunde adevărul despre Mineriada. Cum a fost pedepsit George Roncea

Facebook ascunde adevărul despre Mineriada

 83 de vizualizări

George Roncea Facebook ascunde adevărul despre Mineriada
George Roncea Facebook ascunde adevărul despre Mineriada

Facebook ascunde adevărul despre Mineriada din 13-15 iunie 1990. Cum a fost pedepsit George Roncea

 Represaliile comise împotriva demonstranţilor paşnici din Piaţa Universităţii în zilele de 13-15 iunie 1990 sunt astăzi un fapt incontestabil. Însă că de fiecare dată când un eveniment capăta notorietate el este rapid parazitat, astăzi tot felul de mişcări, grupuri şi personaje îşi creează false legături cu Fenomenul Piaţa Universităţii. Paralel adevăraţi actori ai acelor zile sunt aruncaţi în obscuritate şi reduşi la tăcere, cum suntem informaţi că a fost cenzurat de FaceBook ziaristul George Roncea pentru adevărul spus despre Mineriada din 13-15 iunie 1990.

E un proces ce se repetă permanent, atâta timp cât un fenomen rămâne puţin cunoscut el este lăsat să se desfăşoare în tăcere, cum capătă puţin notorietate apar „rechinii” care ies că păduchele în frunte şi încearcă să se încoroneze cu laurii acţiunii respective.

S-a întâmplat deja cu mişcări precum cele împotriva „gazelor de şist”, a distrugerii sitului Roşia Montana, mişcării monarhiste, nici concepte său sloganuri precum „ne luăm tara înapoi” nu au rămas imune. Unul a fost grupul care a început să lupte o astfel de cauză şi altele au fost personajele de care marea majoritate a românilor au auzit că se implica în aceste probleme.

Cum funcționează manipularea?

 Operaţiune se desfăşoară în linii mari în modul următor, nişte cetăţeni de bunăcredință se implică într-o acţiune, luni de zile sau chiar ani ei sunt ignoraţi de presă, de televiziuni. Cum cazul capătă notorietate, apar indivizi noi aparent de “bunăcredință” care se alătura acţiunii.

Noii veniţi devin din ce în ce mai vocal şi sfârşesc prin a acuza grupul original de diverse chestii şi a solicita ca aceştia să se retragă din acţiune, pe motiv că aceştia ar distruge coeziunea grupului. În final se creează două grupuri, grupul noilor veniţi lansând acuzaţii asupra celor vechi ca sunt „infiltraţi” şi „securişti” şi că vor să preia acţiunea.

Piața Universității și George Roncea

 Printre cei care au fost în nucleul dur al Pieței Universităţii s-au aflat şi fraţii Roncea respectiv, Victor Roncea şi George Roncea cu siguranţă nu aţi auzit de ei la fel de mult ca cei care pretind că 10 August ar fi fost tot „un fel de mineriada”. Figurile legendare ale Pieței Universităţi sunt umbrite de presă şi „alte personaje” vin să se explice ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990.

R 04 1 300x289 - Facebook ascunde adevărul despre Mineriada. Cum a fost pedepsit George Roncea
                                      – Cum a fost pedepsit George Roncea –

 Am fost informaţi că un martor direct şi supravieţuitor ar atacului minerilor, respectiv jurnalistul George Roncea a fost blocat de FaceBook deoarece postase mărturia sa despre cele întâmplate atunci, paralele reţeaua socială era plină cu declaraţiile unor politicieni despre Mineriada.

R 03 1 300x242 - Facebook ascunde adevărul despre Mineriada. Cum a fost pedepsit George Roncea
Pedeapsa lui Roncea

 Mărturia lui George Roncea nu era o noutate, ea mai fiind publicată în trecut în Cotidianul şi pe Buciumul.ro dar FaceBook a ţinut să cenzureze adevărul pentru a face pârtie „indignaţilor” zilei care deplângeau intervenţia minerilor din 1990.

Mărturia lui George Roncea (cenzurata de FaceBook)

Scrisoarea lui George Roncea pentru Razboiul Informational

 Ce cadou am primit eu astăzi din partea lui Ion Iliescu și Echipa sa astăzi, de 14 iunie, la 31 de ani de la încercarea de asasinat asupra mea și a fratelui meu, și măcelărirea a mii de bucureșteni zdrobiți sub bocanci și lovituri de bâte de către Hoarda adusă de F.S.N, cadrele Securității kaghebiste și șeful de cabinet al lui Petre Roman Neulander, Adrian Sârbu, cel care l-a crescut, alături de Sorin Ovidiu Vîntu, alt infractor pușcăriaș pesedist, pe actualul Staroste al F.B Românie, Dragoș Stanca, cel care mă cenzurează non stop de câțiva ani și care astăzi, la ora șapte dimineața mi-a șters cel mai cuprinzător articol despre Piața Universității din câte au fost scrise până acum, din perspectiva unui organizator și lider al fenomenului. Pe motiv că glorific terorismu, incredibil dar adevărat!!!

Rolul proniator al Sf. Gheorghe în istoria recentă a României…

.

 În noaptea de 22 spre 23 aprilie, exact de Sf. Gheorghe s-a format nucleul ce a generat fenomenul Piața Universității, manifestația maraton ce a inspirat mai apoi toate mișcările de protest din lume, de la manifestațiile din Belgrad și Sofia la cele din Georgia și apoi din Ucraina, din țările arabe și din nou din Ucraina – cu marea diferență că la Kiev bătălia s-a dat parte în parte între protestatari și forțele represive, cu victime de ambele părți. La noi am încasat-o doar fără să ucidem, să replicăm – dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, cum poate s-ar fi cuvenit. În noaptea de 21, au fost arestați studenți, întâmplator cu note maxime, bătuți la miliție zdravăn si ale căror sângerii urme de curea pe spate le-a filmat Eugen Popescu pe o casetă VHS – poftim Arboreea Arbore, n-am uitat.

 De altfel, în afară de manifestația model de la noi din Piața Universității toate celelalte manifestații similare din restul lumii s-au derulat pe un tipar diferit sub aspectul exercitării violenței de ambele părți.

 Atunci a început #rezistenta, cea adevărată nu caraghioslâcu pastișat de leftarzii nepoților de securisti, netrebnicii hipstero uteciști de azi, jalnici epigoni, jăpcari și penibili plagiatori și ciorditori ai conceptului.

 Rezistenței autentice, bazată pe credință și luptă anticomunistă, – cei de azi sunt niște onaniști siniștri (adică de stânga) nevolnici și obsceni lingăi ai zoaielor maro din izmenele lui Ilici, ”liber cugetătoru” multirasial, bolșevic-criminalul cu mânile roșii de sânge de români, șefu lu Caramitru, jegu kaghebistic, care-a scremut un limbric, beizadea descreierată cu bășini în loc creier, cum sunt toți imbecilii sectei Iohhanisto-Barno-Ghineene a SRI.

 Povestea Pieței Universității nu a fost spusă niciodată „pe bune”, din interior, din motive dintre cele mai diverse. Unii dintre participanți au trecut de partea inamicilor de atunci de partea haitei lui Ilici, s-au umplut de milioane de euroi și n-au niciun motiv să vorbească.

 Alții au devenit deputați, senatori, miniștri, șefi prin serviciile de informații, activiști politici, au profitat într-un mod sau altul de platforma Pieței Universității și a Ligii Studenților.

 Cristian Pațurcă a murit în mizerie, însă mai toți ceilalți s-au bobinat în rețele de interese, au tras profit din ceva ce oricum nu le aparținea. Până și Emil Constantinescu, astăzi țuțărul obscen al lui Ion Iliescu a ajuns pe scaunul de la Cotroceni tot săltându-se pe Piața Universității, mințind cu nerușinare și el și Zoe Petre, fostă mașteră în BOB al P.C.R din Centrul Universitar București.

*-*

 De asemenea, și Băsescu s-a folosit tot de Piața Universității, pentru legitimare și apoi chiar și P.S.D-ul a maculat zona pentru început în 2012 via guzganul Hrebenciuc și Claudiu Crăciun, marioneta Alinei Tatiana Muingiu, autoare a discursurilor lui Ponta și toată clica abjectă uslinoasă, în frunte cu „candidatul familiei ortodoxe” pentru Parlamentul European, Iulian Capsali, vocal susținător al haitei de comuniști ai lui Ilici și Voiculescu. Și ăsta tot cu Liga Studenților se legitimează.

 Dacă m-aș apuca acum să fac o listă a profitorilor Pieței Universității, dintre cei care își adaugă la C.V participarea la manifestații, desigur tot pentru legitimare publică, începând cu Victor Viorel Ponta, umila slugă a infractorului Adrian Năstase și terminând cu Mărieș, sluga lui Tismăneanu, lingăul lui Ilici și apoi al cui a oferit mai mult, ar ieși un ditai pomelnic.

 Mărieș turnătorul și agentul provocator al U.M doi și un sfert a ajuns medaliat de Klaus Iohhanis după ce ani și ani a tot făcut încercări esușate de a prinde un locșor în politică, un scăunel ceva, via ex șeful S.I.E, MRU și Băse. A izbutit tiripliciul său Simionică cel cu cu Harta Mică, acum parlamentar Haur, Mărieș s-a dat la fund după ce a fost bine îndesat cu bani.

 Îi știu pe toți, unde au ajuns și cum. Câțiva, puțini, anonimi în mare parte, au muncit și au dus mai departe cât au putut duce din rămășițele Pieței Universității, fără niciun profit personal, fără vreo decorație sau vreo mențiune măcar.

 Sunt multi nu-i pot pomeni pe toți unii nu știu daca au pagini de feisbuk si mai sunt si plecati care incotro pe afară.

 Îmi amintesc însă binișor de arhirecturista: Oana Radulescu, blondina cu o capacitate de muncă herculeeană, deși era o silfidă, însă când râdea nu știu cum făcea că planșetele, obiectele, rotringurile intrau într-un fel de vibrații, stoluri de fluturași o luau la goană din stomac; trebuia să aștepți să înceteze ca să mai poți lucra, nu mai zic că avea o surioară care-ți provoca torticolis tot răsucind capu după undele aproape maritime lăsate de deplasarea de sirenă prin atelierul de la etajul patru cu ferestrele către Piață – atelierul celor din anul șase care lucrau deja la diplome, practic rechiziționat în stil insurecțional cu aportul neprecupețit al lui Catalin Pau șef de echipaj al răscoalei golanilor arhitecturiști, la bază aviator și badmintonist ca si mine de top (e un sport chinezesc ff util dacă vrei să te antrenezi pentru sabie fără să se prinză lumea din jur :)).

 Atelierul nostru de agit-prop și proto-televiziune liberă de la Arhitectură a fost un model de multiculturalism și împletire multietnică s-ar zice astăzi, pe vremea aia ni se rupea de asemenea farapîstîcuri, eram doar pur si simplu colegi, golani și anticomuniști ce lucram cot la cot zi și noapte.

 Uitai de Sorin Drăgoi de la IATC, era la operatorie, premiat la tot felu de festivaluri, un super meseriaș, era cu Alina Teodorescu, ea era la Regie film, noroc că mi-a amintit acum Oana de el, te cred și eu că gagicile și-l amintesc bine că era un frumușel finuț și cu un zâmbet ravisant, doctor pe filmări și montaje video s-a cărat în Israel cred, sau parcă Germania, de Codrin Trițescu și Alexandru Baboș – parcă a luat calea Suediei, – iar uitai, barosănei pe organizatia studentească din Arhitectură, aoleu uitai și de Bogdan Miulescu și Madalin Ghigeanu și de Sorin Dragan literat și vicepreședinte la Liga din Universitate ce s-a ales cu un piron de cale ferată în cap înfipt bine de mineri, culmea el era din Petroșani, a ajuns pe coclaurile americănești, fără pironu din cap, ar fi fost bun acum de exponat de muzeu .

 N-am uitat-o însă niciodată pe Silviuța de la Politehnică de exemplu inimoasă și plină de curaj a fost cea care l-a sfidat în față pe Petre Roman și l-a pus la punct când jivina neulanderistă a povestit jurnaliștilor străini veniți să pozeze după venirea minerilor devastarile din Universitate si Arhitectură, că noi studentii ne-am fi nimicit laboratoarele am fi distrus probele unice de roci din laboratorul de Geologie, de peste 100 de ani vechime, ba mai mult sângele de pe pereții Universitatii ar fi de la borcane cu vopsea rosie pe care le-am fi aruncat noi ca sa facem de râs regimul alogenilor bolșevici Ilici – Neulander – Brucan, l-a făcut mincinos ordinar de față cu toate lumea, lepra a tăcut mâlc, sunt convins că Silvia era gata să și sară la bătaie, tot ea a inițiat Marșul Alb, manifestație a tăcerii cu sute de mii de bucureșteni ieșiți în stradă pentru eliberarea detinutilor politici de la Jilava printre care Marian Munteanu liderul Ligii din Universitate.

 Dedic aceste rânduri celor ca Elena, o muncitoare fără de pereche din GID, Grupul Independent pentru Democrație, una dintre primele organizații ale tinerilor anticomuniști din vremea aceea, Elena care este neschimbată, aceeași siluetă subțirică și cu același zâmbet diafan dintotdeauna, ne-am revăzut anul trecut.

Ion Cristoiu, inventatorul presei post decembriste, scria la vremea aceea, pe când încă avea forță în verb cam așa:

Evenimentul major al perioadei electorale rămîne incontestabil, manifestația din Piața Universității. Cel mai lung miting din lume domină spațiul mijloacelor de difuzare în masă din întreaga Europă. Sfîrșitul lui decembrie 1989 proiectase România în prim-planul atenției mondiale.

Radicalitatea mișcării s-a constituit într-o undă de șoc extraordinară, care, pornită de la București, a zguduit din temelii neocomunismul pe cale de a se instala în celelalte capitale estice…grație mișcării din Piața Universității ne putem din nou mîndri cu locul și rolul model pentru alte țări de pe continent.

Împotriva comunismului la Praga se face greva foamei. După exemplul Bucureștiului.

Studenții moscoviți au ocupat Piața Universității Lomonosov.

După modelul avansat de universitarii bucureșteni.

Vorba lui Anton Cojocaru, Long history of civil disobedience

Studențimea – în avangarda Revoluției

 Manifestația din Piața Universității are însă și o excepțională valoare internă. Indiferent de rezultatele sale practice, ea a dovedit întregii țări, aflate într-o continuă siestă după importurile alimentare masive, că spiritul viu, critic al societății românești nu poate fi înăbușit.

Atitudinea tinerilor adunați aici seară de seară, ca și a celor din alte orașe occidentale ale României (Timișoara, Constanța), a arătat că jocurile n-au fost încă făcute, că există un procentaj de cetățeni ai României care nu confundă libertatea cu libertatea Televiziunii de a da desene animate. Semnificativ pentru ce se întîmplă în întreaga țară e faptul că manifestația din Piața Universității constituie o nouă afirmare a spiritului studențesc. „Un model european: Piața Universității” (ZIG-ZAG Magazin, 17-23 mai 1990)”

 Mai precis și mai exact decât a descris Ion Cristoiu, fenomenul Piața Universității nici că se putea. Totuși Cristoiu chiar a fost un mare jurnalist.

Rădăcinile fenomenului despre care scria atât de bine Cristoiu le-am descris eu cu niște ani în urmă – am scris o grămadă de texte nesemnate, ca să fie mai înlesnită circulația lor. Acum a venit timpul să mi le asum, textele și să pomenesc unele istorii mai de subsol.

Începutul…

 În data de 22 aprilie 1990 se împlineau patru luni de la revoluție. Asociații nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit în marș spre Televiziune. La încheierea manifestației, în timp ce coloana de manifestanți se deplasa pe Calea Dorobanților, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a rănit grav o femeie în vârstă. Incidentul a făcut ca tensiunea din rândul manifestanților să crească. Ajunși în Piața Universității, ei ocupă carosabilul, blocând circulația atât pe B-dul Nicolae Bălcescu, cât și pe B-dul Republicii.

 Pentru prima dată după Revoluție se înalță baricade, din panourile metalice aflate în jurul șantierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar în Piața Universității. Troleibuzele au fost oprite, s-a blocat traficul de către Victor și Andrei Marinaru, ofițer de marină vechi frend de șprițuri și 2 Mai.

 După lăsarea întunericului apar, pentru prima oară după 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de intervenție.

 Elena, membră fondatoare a G.I.D, avea să consemneze astfel evenimentele:

“Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar șoferul, care parcă de-abia aștepta așa ceva, s-a întins, obosit, cu capul pe volan; a apărut un polițist cu grad și a început să urle la el, ca și cum n-aș fi fost de față: “Ce stai, băi, dă-i drumul, treci peste ei!”; ridicându-și cu greu capul, plictisit, șoferul îi spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culcă la loc.

 După orele 21 sunt aduse panouri de tablă, luate de lângă Spitalul Colțea și sunt dispuse în cercul Pieței Universității , care vor bloca circulația. Peste noapte, încercuiți de poliție, vor rămâne circa 30-60 de manifestanți, printre care reprezentanți ai asociațiilor “16-21 Decembrie”, “G.I.D”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Rădulescu) răniți în revoluție, rude ale unor decedați, măicuțe care au cântat “Hristos a Înviat” și alte cântece religioase, un preot care a slujit la Troița.

La portavoce manifestanții au cerut abrogarea decretului 473 și includerea în legea electorală a punctului 8 al Proclamației de la Timișoara – interzicerea candidaturii foștilor activiști comuniști și ofițeri de Securitate pentru primele trei legislaturi.

Se scandau lozinci:

“F.S.N, FSN du-te în URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem președinte care să ne vândă URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleacă nici unul”, “15-22 voi ați tras în noi”, “Jos comunismul”, “Democrație”.

Cum numărul manifestanților tot scădea, iar poliția rămânea pe poziții, câțiva membri ai asociațiilor prezente au încercat, fără succes, mobilizarea studenților din complexele mai importante.

 Dimineața în jur de ora 7, în ploaie, rămăseseră vreo 7-8 demonstranți, printre care Octavian Rădulescu și doi membri GID.

 Dintr-o Dacie albă au coborât niște ofițeri de poliție care i-au alungat pe manifestanți lângă zidurile Universității, dirijând circulația.

 Și, pe când priveau deprimați, înfometați, zgribuliți de frig în ploaie cum polițiștii le călcau în picioare pancartele de pânză, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au îngropat-o în noroi, deodată, Octavian Rădulescu începe să urle în porta-voce: “Victorie, victorie! Am învins! Victorie!”.

 Atunci, ne-am uitat unii la alții, gândind cu toții același lucru; mai târziu, ne-am dat seama că avea dreptate”.

23 aprilie, de ziua Sf Gheorghe, se adună lume pe trotuarul din fața Teatrului Național. Se vorbește la portavoce. Peste noapte rămân circa 100 de persoane. Adunați sub balconul Universității.

24 aprilie: În jurul orei 5.00 dimineața Poliția se năpustește asupra oamenilor strânși în jurul troiței, lovindu-i cu sălbăti cie. În jurul orei 11.00, Poliția se retrage, Piața fiind reocupata de câteva sute de manifestanți. Se strigă cu patimă “Jos Iliescu!”

În dimineața aceleiași zile, președintele C.P.U.N, Ion Iliescu, cere votarea unei moțiuni pentru eliberarea forțată a pieței, moțiune ce nu va fi adoptată. Ion Iliescu îi numește pe cei care îl contestau în Piața Universității, “golani”.

La ora 12.00, după ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonaș pe care am scris apăsat “Golan”.

În stânga, jos, am pus că o marcă semnătura: Ion Iliescu.

Am tras la xerox câteva sute de bucăți și cumpăr două cutii de ace.

 I-am suflat lui Ilici brandul de “golan” si imprecatia sa la adresa noastra a devenit legitimatie, una de onoare, realizata chiar de myself si multiplicata pe loc, la un xerox de la subsolul P.N.L, utilizat fraudulos via Bogdan Gyarmath, poate cel mai vechi și mai apropiat prieten de la vremea aceea ușchit ulterior tocmai in Japonia, unde se joaca cu sabiutze din alea, cred, si acum.

 Îmi pun prietena agățată fix cu două zile înainte, Irina, balerinuță frumușică și anticomunistă la greu, să se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignați ofensă adusă de Iliescu, oricât de indignați totuși întorceau capu după blondina care se deplasa în stilu ăla al lor ca de rățuște

Chestia cu eticheta de golan uimește, la început, dar foarte iute apare reacția așteptată, de fronda ironică la adresa încruntatului Iliescu, moment în care apar la vedere cu teancul de insigne și cu acele cu gămălie. În două minute rămân fără ecusoane, pe care oamenii, râzând, și le prind cu mândrie în piept”.

La ora 15.00, Institutul de Arhitectură va fi împodobit cu o inscripție pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a împlinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era până atunci încă difuz și lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine însemnul heraldic al minorității bunului simț din România.

Dupa aia am mazgalit si Arhitectura si Universitatea cu insemne golanesti, am fixat prin banere giugiuc cu texte  firoscoase perimetrul Pietei Universitatii, ce a devenit prima Zona Libera de Neocomunism din Romania.

Deschiderea balconului

 La ora 17.00, președintele Ligii Studenților din Universitate, Marian Munteanu, deschide balconul Facultății de Geologie, în pofida opoziției profesorilor. Astfel debutează fenomenul Pieței Universității.

 Cheia celebrului balcon este furnizată de către o femeie de serviciu, al cărei nume, din păcate, nu a fost înregistrat de posteritate.

Umil Constantinescu nici măcar n-a trecut pe acolo.

 Înălțimea balconului, prelungire simbolică a trupului Universității, devenit tribună a opiniei anticomuniste conferă o altă perspectivă celor care contestă fesenismul de stat și de partid. Manifestanții, care până atunci străbăteau orașul în lung și în lat, se stabilizează și-și alcătuiesc o fortăreață așezată pe un loc strategic.

 Încărcătura spațiului sacru, datorată jertfei aduse aici, se transfera asupra celor ce-l “locuiesc”. Se constituie astfel frontieră, limita grupului ad-hoc intitulat “golani”, asupra căruia se răsfrânge proiecția de ordin spiritual, de continuatori și depozitari ai mesajului celor uciși aici în decembrie, pentru libertate.

 Granița teritoriului Golaniei este fixată de perimetrul Universității și al Facultății de Arhitectură și are ca limite periferiale intersecția, nod de circulație vital al orașului, Intercontinentalul, care exprimă simbolic Străinătatea și linia fostei baricade din 21 decembrie.

Organizarea Pieței

 Studenții din cele două facultăți s-au constituit în echipe de lucru, pe “specialități” – respectiv pe expresie vizuală și literar-orala. Eu am ocupat atelierul de la etajul patru al Arhitecturii, ale cărui ferestre dădeau spre Piață, unde se aflau studenții anului șase, terminal, de la Institut, care își pregăteau lucrările de diploma.

 Primul text afișat pe fațada a fost punctul 8 din Proclamația de la Timișoara, scris pe un cearseaf subtilizat de prietena mea de acasă. Doi colegi de la Academia de Artă au adus o enormă reproducere, făcută de mâna după o fotografie ce-i înfățișa pe Iliescu și pe Ceaușescu împreună.

 S-a întemeiat un grup relativ mic, format din absolvenți ai Liceului de Artă N. Tonitza, studenți ai Academiei de Artă și ai Institutului de Arhitectură. Cu totul, eram cam zece. Ni s-au alăturat forțe de la Grupul Independent pentru Democrație, asociație cu mulți mediciniști și cu un spirit întreprinzător remarcabil, condusă de Cornel Fieroiu.

Echipa Arhitecturii

 Am realizat un proiect scenografic al amenajării spațiului imagistic al Pieței, pe schema unei scene de tip italian, cu punct unic de focalizare, centrat pe balcon. Ideea era să se obțină o particularizare distinctă a Zonei Libere, atât prin dispunerea lozincilor, care trebuiau să delimiteze Piață, cât și prin conținutul mesajului înscris pe suprafața pânzelor.

 Am compus o siglă a Golaniei, fixată pe turnul Arhitecturii, care desemna ideea nonviolentei simbolic, prin folosirea semnului păcii utilizat de studenții protestatari ai Occidentului din anii 60. Știam că avem nevoie de suport internațional.

Pentru texte l-am utilizat copios pe Iorga – “Cine uita nu merită” – dar și pe Adam Michnik. Toate acele uriașe lozinci din Piața au fost realizate în atelierul de la Arhitectură. Fetele trăgeau la mașină pânzele, iar noi pictăm non-stop, refăceam ce se strică din cauza vântului, ne cățărăm pe streșinile facultăților, într-o echilibristică periculoasă, pentru a atârna alte și alte texte și desene. Am acoperit clădirile Universității și ale Arhitecturii, care au devenit suportul unei gazete de perete sui-generis a Pieței Universității.

 Deasupra balconului a fost instalată Icoana Maicii Domnului. Străjuind balconul, de o parte și de alta, se aflau portretele lui Eminescu. Simbolic, aceste efigii guvernau Piață și exprimau spiritul creștinesc și românesc invocat de studenți.

Ecranul luminat

Atelierul de la Arhitectura și-a extins rolul funcțional din momentul apariției video-proiectorului. “Apariția” a însemnat șterpelirea sculei, aflată în proprietatea Centrului Cultural al Franței, care avea deschisă o expoziție la sala Dalles.

 Am smanglit videoproiectoru, am pus de paza pe Danu Darius, coleg de scoala si mega sensei acum – atunci ne pazea cu o wakizashi mititica dar acutita ca briciul, aveam si walkie talkie si tot felul de scule de la un gagiu de la C.IA, statea la etajul patru la Inter, mister King, practic se uita de pe geamul apartamentului sau direct la mine la etajul patru al Arhitecturii unde avem baza, ne-am pus si parole, legitimatii cu stampila dar nici dreak nu s-a tinut de astea. .

Nu stiu pana azi daca s-a meritat toata agitatia de atunci.

 Aparatul era “împrumutat”, la căderea serii, adus pe șest în Institut, și apoi plasat la loc, după ce se difuzau filmele montate tot acolo, la etajul patru. Ecranul fusese construit din bare de aluminiu “completate” din patrimoniul Oficiului de Expoziții. Aveam trei video-uri și două televizoare adunate de pe la amici. Casetele filmate în timpul Revoluției erau vizionate în premieră aici, montate improvizat și apoi distribuite la emisari sosiți din centrele universitare din țară unde se organizaseră mini-Golanii.

 Nenorocitii de kommie de frantuzi ne-au luat scula video, aia de la ambasada au aflat ca il sterpelisem de la ei de la Petre Neulander care i-a si rugat frumos de tot sa nu ne mai dea voie sa punem filme despre FSN – KGB.

Sorin Dumitrescu a încercat fără succes să-i convingă pe francezi să ne mai lase proiectorul. Am încercat la toate centrele culturale la care știam că există video-proiectoare, și cu această ocazie am realizat ce puternică susținere are regimul Iliescu.

Nimeni nu a vrut să ne servească. Tana Roșca, soția lui Sorin Roșca Stănescu, ne-a făcut rost până la urmă de un aparat mai mic de la Școală germana, unde era profesoară. Nucleul format în studioul ad hoc de la etajul patru a fost generatorul ideei unei televiziuni alternative, care se va numi ulterior SOTI.

Echipa Universității

 Dacă Arhitectura constituia centrul de realizare a imagisticii Pieței, Universitatea reprezenta punctul de difuzie principal al mesajului Golaniei. Cântecele alcătuiau o umbrelă sonoră ce acoperea teritoriul Pieței și solidariza conștiința publică a locuitorilor acesteia. Băieții de la Liga purtau greul organizării accesului la balcon, devenit o portavoce de mare putere a pieței. Oameni de toate felurile s-au perindat la balcon și, pe măsură ce lua amploare fenomenul Pieței, la balcon au început să apară personalități de prestigiu ale vieții românești.

 Grupul de la G.D.S la început ne-a fost ostil, dar când au văzut că treaba din Piața se îngroașă și poate aduce un profit, și-au schimbat atitudinea. Studenții din Universitate trebuiau să facă față și grupurilor de diversioniști de la diverse asociații dubioase, apărute ca ciupercile, care încercau să imprime Pieței o orientare agresivă, pentru a compromite mesajul non-violent lansat și susținut de studenți.

 Tot la Universitate se organiza curățenia și apărarea Golaniei, cu concursul GID și al Asociației 21 Decembrie. Se făcea cu schimbul de pază în perimetrul Pieței, deoarece, încă de la început a persistat norul amenințării și al violenței asupra Zonei. În timp ne-am “dotat” cu aparate de emisie-recepție, de jucărie, cu o rază de acțiune de 200 de metri, s-au creat “consemne” și “parole” de acces la “obiective”: balconul, Universitatea, Institutul de Arhitectură, stația de amplificare, videoproiectorul, ecranul și punctul de lucru din spatele acestuia.

Era o joacă, dar o trăiam cu seriozitatea unor tineri care au văzut multe, mult prea multe pentru vârsta lor.

 Totodată, la fel de important, Piața Universității s-a constituit în prima resursă de informații reale a României, prin fațada Institutului de Arhitectură, transformată, într-un portal de comunicare directă cu românii.

 Ăsta a fost primul wall autentic de la care s-a inspirat însuși Zuchi care mă tot sparge la nas non stop, în loc să-mi mulțumească că a ciordit de la noi, șamanii artiști ai comunicării de la etajul patru, aveam cartea lui Marshall McLuhan cu mine, tot timpul, de la el m-am inspirat, genialul canadian a schimbat întreaga paradigmă a comunicării, bazată nu pe pumnul în gură cum practică bergopitecul care mă aruncă la Lagărul de concentrare și exterminare al F.B câte zece luni din 12, pe bune, ăsta e scoru în ultimii doi ani.

Pe lângă mesajele dispuse pe frontispiciul clădirii lui Grigore Cerchez ce poartă numele lui Ion Mincu, acolo a fost difuzată pentru prima oară în România, pe un ecran gigant plasat cu greu la ultimul etaj, filmarea ascunsă de regimul K.G.B în care conspiratorul G.R.U Nicolae Militaru, afirma în sediul C.C al P.C.R, către fiul de agent N.K.V.D Petre Roman, agentul sovietic Silviu Brucan și școlitul la Moscova Ion Iliescu, că „Frontul Salvării Naționale ființează de șase luni de zile!”.

 Știți cât a durat ca imaginile puse de mine atunci să ajungă la opinia publică din România, pe o televiziune publică? vă zic eu că am urmărit chestiunea, fix 18 ani.

De la Greva Foamei la Agonia Pietei

 La sfarsitul lui aprilie, se declara greva foamei pentru sustinerea revendicarilor Pietei, respectiv pentru ceea ce insistasem non stop, obtinerea unei frecvente pentru o Televiziune liberă, chestie inspirata din volumul lui McLuhan.

 Grevistii (veniti din toate regiunile tarii: Timisoara, Cluj, Constanta, Galati) se vor instala in corturi pe peluza din fata Teatrului National. Fara nici o legatura cu manifestatia, in zonele limitrofe ale Pietei Universitatii (deci in afara baricadelor) a aparut treptat un fel de talcioc tiganesc, incurajat de Politie. Era necesara o imagine detestabila asociata Pietei, care sa fie popularizata si ingrosata de Televiziune.

 In 17 mai, organizatiile studentesti si ale revolutionarilor au blocat o initiativa a unor grupuri obscure infiltrate in Piata, care ar fi putut genera razboi civil in Bucuresti. Este vorba de Teodor Maries, actualul uzurpator total ilegal al “Asociatiei 21 decembrie”, pe atunci activ in asa-zisa “Alianta Poporului”. Ne-am dat seama că nu avem capacitatea operativa pentru a putea bloca actiunile diversioniste ale unor profesionisti. Se intrevedea dezastrul – sfarsitul tragic al Pietii. Pe 24 mai ne-am retras din Piata.

Reprimarea

Iliescu-Roman-1990

 Hotararea de lichidare a Pietei Universitatii a fost luata pe 11 iunie, in cursul unei intruniri la Guvern, conduse de Ion Iliescu si Petre Roman. Este de amintit că Adrian Sarbu, actualul magnat media, pe atunci sef de cabinet al lui Petre Roman, propusese chiar plasarea unei incarcaturi de dinamita sub balconul Universitatii.

In noaptea de 12 spre 13 iunie, in Piata se aflau aproximativ 200 de persoane si grevistii foamei.

 Teodor Mărieș, agentul generalului Suceavă și al colonelului Calapod, de la U.M 2015 fondată de Voican pe cadrele S.M.B, Securitatea Municipiului București, se ușchise din timp pe la orele două noaptea, mai erau foarte puțini oameni. In jurul orei 4.00, peste 1000 de politisti au inceput “curatirea” Pietei. Marian Munteanu fusese ridicat de-acasa – in jurul orei 6.00 – pentru o “discutie” la Politie. Iliescu declara pe 15 iunie, referindu-se la evacuarea Pietei: “S-a procedat intr-o maniera foarte, foarte civilizata”.

 Caracterul represiv și violent al actiunii a starnit protestele trecatorilor și ale unor studenti din Facultatea de Arhitectura. Politistii i-au reținut și ridicat și pe acestia. Pe 13 iunie, in jurul orei 10.00, Piata, complet eliberata de manifestanti, continua să fie inconjurată de politisti. In jurul orei 11.00, isi face aparitia grupul de muncitori de la I.M.G.B care “face ordine”, atacand studentii din Institutul de Arhitectura.

 

 Condusi de George Costin, secretar de stat si apoi puscarias, după ce a fost ani de zile partener de bizniz cu certificate de rivulitionar al generalului abject Dan Voinea secondat de Teodor Mărieș, 13 800 de adeverinte a semnat Dan Voinea, șpaga era 5000 de dolari pentru obtinerea cretificatului prin mijlocirea lui Mărieș, bună afacere, acesta mai incasa și 7000 de euro pe lună de la conducerea securistică a Baroului București, ce avea birouri in cladirea de patrimoniu in care s-a instalat Mărieș prin fraudă după 14 ani de zile de dispariție din București, adus apoi de Dan Voinea la sefia asociatiei 21 decembrie, încă o organizatie simbol maculata si fecalizata de javrele de securisti si militieni.

Revenind la istoria zile de 13 iunie, unde Mărieș, tăticuțu lui Simionică cel cu Harta mică, și-a avut rolul său de agent provocator, la ora 12.30, in jurul Pietei Universitatii se aduna deja cateva sute de manifestanti indignati dar pasnici, aflati fata in fata cu scutierii. Politistii ii bombardeaza pe manifestanti cu pietre.

Cateva minute mai tarziu incepe confruntarea directa manifestanti-Politie. La ora 14.00, pe lungimea de unda a postului radio Contact s-a interferat o discutie dintre “indicativul 52” si “53”:

“Va rog sa informati pe domnul presedinte. Ne dam foc la toate autobuzele. Asta a fost intelegerea. Va rog sa informati.” “52” si “53” erau Chitac si Diamandescu.

Primii morti

 Studentii care pazeau Facultatea de Chimie surprind un tanar care incerca sa dea foc unui autobuz cu ajutorul unei sticle incendiare. Luat la bani marunti, se descopera ca baiatul este elev la Academia de Politie. La ora 15.00, tensiunea in Piata atingea cote maxime. In jurul orei 15.30 este eliberat Marian Munteanu.

 La 16.10, Politia disparuse complet din zona, piata fiind reocupata de catre manifestanti. La ora 17.00, Marian Munteanu apare in balconul Universitatii facand numeroase apeluri la calm si nonviolenta. In acest timp, sediul MI si S.R.I era atacat cu pietre si sticle incendiare, de catre indivizi dubiosi, atletici, echipati cu treninguri viu colorate, cam prea ostentativ “civile”.

 Stingem incendiile declasate in cladirea SRI. In jurul orelor 18.30-19.00, martorii declara ca au auzit sase sau sapte focuri de arma, trase din sediul MI, probabil de la etajul II sau III. Doua persoane au fost ucise.

In fata sediului Televiziunii se aduna aproape 2000 de oameni. Printre ei s-a zvonit ca vor fi admisi, in sediu, reprezentanti ai demonstrantilor, pentru inceperea unui dialog cu conducerea TVR. Astfel, militarii care pazeau institutia au permis patrunderea a 200 de persoane in cladire.

La poarta TVR au aparut grupuri de 40-50 de persoane, imbracate in salopete si inarmate cu bate, care au blocat iesirea celor invitati in cladire. Manifestantii retinuti in Televiziune sunt prezentati pe post drept agresori. Razvan Theodorescu intrerupe emisia generand isteria in Valea Jiului. Armata nu a intervenit.

Rebeliunea legionara”

Piata Universitatii 1990 – Rebeliunea Legionara – Ion Iliescu – KGB – FSN

 La ora 22 la TVR, situatia era controlata de fortele de ordine. Manifestantii din fata cladirii au fost complet dispersati in jurul orei 1. TVR a transmis comunicatele presedintelui Iliescu si comunicatele Guvernului, in care se declara ca in tara ar avea loc o “rebeliune legionara”, in vederea rasturnarii ordinii existente. S-a facut apel catre cetatenii judetelor invecinate, precum si la mineri pentru a se deplasa in Capitala “spre a restabili ordinea si a apara democratia.

 Executivul insa deja apelase la Armata, iar garnizoana Bucuresti, la ora 17.20 intrase in alarma. In acelasi timp batalioanele de mineri se pregateau pentru a se indrepta catre Bucuresti. Iliescu și Roman nu aveau incredere în Armata, de vreme ce utilizau în paralel o forta civila cu caracter paramilitar.

 Armata, la ora 1,05 noaptea, raportase că a reusit sa controleze situatia in capitala. Trenurile cu mineri, daca se dorea, puteau fi oprite dupa aceasta ora între Craiova si Caracal. Nu numai ca executivul nu a ordonat aceasta masura, ci dimpotriva, a continuat să aduca mineri, ultimele trenuri indreptandu-se catre Bucuresti la orele 7 si 9 dimineata.

Pentru deplasarea minerilor, Directia Miscare a Ministerului Transporturilor a aprobat formarea a 11 garnituri speciale de trenuri, cu incalcarea normelor în vigoare și a Regulamentului ministerului. Pentru formarea trenurilor speciale se impunea avizul unei comisii militare, ceea ce nu s-a facut. In dimineata zilei de 14 iunie, la ora 5.00, au ajuns in Bucuresti peste 10.000 de mineri, continuand să soseasca alte și alte garnituri. In total la Bucuresti s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstratie de forta fara precedent adresata bucurestenilor ce trebuiau cumințiti.

*_*

Noaptea la ora 3,15 (am notat în agenda pe loc, pagina are urme de sînge) își dădea duhul în brațele mele un tânăr, abia peste 9 ani i-am aflat numele, Dragoș Drumea, dilacerare craniană, împușcat în cap de un trăgător de performanță care ne tot căuta de pe acoperișuri pe mine și pe Victor că eram singurii care mai erau pe străzi cu aparate foto de gât, eu aveam 11 împușcați, răniți, și 3 morți până la ora aceea pe film Victor cam la fel.

Un frend mai în vârstă fost coleg de armată de la Cercetare aflat cu treabă la evenimente mi-a suflat să mă repliez urgent, nu acasă ci oriunde în altă parte și nici la Universitate sau Arhitectură, bastioanele noastre, că vine prăpădul, vă omoară pe toți mi-a zis, caramba bro că ești pe geană cu sculele tale, te-au luat în vizor, vor filmele și aparatele.

M-am dus glonț la Universitate și am ținut ședință cu gruparea lui Marian, le-am zis că vine nasoleala și pe loc s-a votat, a fost poate cea mai stranie votare din câte am văzut vreodată, tineri colegi ca și mine care își votau democratic, moartea, masacrarea – s-a decis să rămânem, puțini au plecat, ideea era că dacă plecăm este un act de lașitate și Mișcarea studențească va fi dezonorată, garnizoanele noastre trebuiesc păzite până la ultima consecință, aia e csf? ncsf! capsomani cu duh eroic.

 In jurul orei 5.30, in Piata Universitatii a navalit hoarda de mineri inarmati cu rangi si securi. Au patruns în cladirea Universitatii și în Institutul de Arhitectura. Cladirile au fost cercetate de la subsol pana în pod, în cautare de efecte legionare ocazie cu care au fost sparte biblioteci, laboratoare, aparatura si o gramada de capete de studenti.

*-*

 Eu și cu Victor din turnul Arhitecturii am făcut poze până în ultima clipă, când ușile Facultății de alături, de Geografie erau sparte cu topoarele și târnăcoapele, bubuiau, o masă neagră viermuia peste tot, inunda Piața noastră, e greu de descris sunetele grohăitoare ale hoardei de giboni, de câte ori revăd filmul ăla cu Sauron și Saruman și invazia jivinelor care sparg Castelul îmi vin în minte imaginile cu minerii și strâng în mână un buzdugan ceva sau un paloș, așa scriu de regulă cu multe fiare în jur și-mi imaginez cum ar fi să fi fost atunci înarmat ca acum și să le zdrobesc capetele jivinelor turbate care au năvălit peste noi și ne-au mătrășit și desfigurat atunci…povestea aia o să v-o spun altădată, mă enervează prea tare rememorarea acum, numai gândul răzbunării m-a ținut toți anii ăștia, de nenumărate ori Dosarul a fost dat peste cap, acum nemernicul de Iohhanis l-a scos pe Ilici și haita sa de năpârci din pragul instanței, plus cele zece instituții ale statului reponsabile civilmente, inclusiv președinția.

 Sediile ziarelor “Dreptatea”, “Romania libera” si ale partidelor istorice au fost devastate. In raidul lor asupra Capitalei, minerii au inhatat peste 1500 de bucuresteni. Majoritatea arestatilor au fost dusi la unitatea militara Magurele, unde au trait un adevarat infern.

 Acest lung sir de violente s-a soldat cu peste 900 de raniti, dintre care 500 au avut nevoie de spitalizare. In ceea ce priveste numarul real al mortilor, acesta ramane necunoscut.

Oficial, s-a avansat numarul de sapte morti, dintre care cinci decedati prin impuscare.

Din investigatiile noastre, alte zeci de morti au fost facuti disparuti. Odata cu ei, in Romania a fost ingropata si democratia. Iliescu si Roman si-au atins scopul.

De 31 de ani beneficiaza de o libertate nemeritata.

George RONCEA

***

Razboiul Informational

Citeste si …

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*