
De ce trebuie să luptăm pentru neimplicarea României în Războiul Ruso-Ucrainian. Demersurile de Pace făcute până acum.
De aproape 80 de ani, în România este pace, iar țara noastră are relații pașnice cu toate popoarele lumii. În trecut România s-a implicat și chiar a inițiat procesul de pace dintre Israel și palestinieni. De asemenea, se spune că România și ar fi folosit relațiile speciale pe care le întreținea cu China, țările din Orientul apropiat și din Africa, tot în folosul păcii globale.
Aproape trei generații de români au trăit în pace fiind scutiți de ororile războiului. Toate acestea ar urma să se schimbe dacă planul unor psihopați, de a porni un război de tip proxy la granița de est a NATO, ar fi pus în aplicare.
Pas cu pas suntem duși de nas … direct la război
În pregătirea acestui plan, o prietenie „seculară” între România și Ucraina, istoric inexistentă, a fost inventată în pripă. În același timp, trauma reală a refugiaților din Ucraina este exploatată astfel încât orice critică adusă regimului Zelenski să fie etichetată și asimilată cu ura față de refugiați sau cu lipsa de înțelegere față de soarta lor…
Dacă Ucraina persecută românii din teritoriile luate cu japca de fostul URSS, noi ar trebui să stăm cuminți și să nu spunem nimic pentru a nu ofensa sensibilitatea refugiaților.
Dacă Ucraina urmează să ne sece Delta Dunării, iar ar trebui să stăm cuminți și să nu spunem nimic, că nu cumva să facem vreun refugiat să plângă.
Dacă Ucraina dorește să ne bage în față într-un război care nu este al nostru, noi ar trebui să acceptăm cu umilință orice, pentru a nu fi etichetați ca putiniști.
Chiar şi istoria reală, Bucovina, Buceag, Nava Rostock, Canalul Bastroe problema bisericilor Romaneşti din Ucraina, Probleme minorităţii romaneşti de acolo toate au fost declarate peste noapte “propaganda rusească”.
Nu mai avem voie să militam pentru PACE
Regimul lui Vladimir Zelenski, păpușa miliardarului evreu Igor/Ihor Kolomoyskyi, a devenit atotputernic şi în România, iar politicieni de la Bucureşti nu îndrăznesc a mişca în front în fata fostului circar de la Kiev.
Acesta cerea recent o nouă armată, după ce și-a sacrificat propria armată, mai cerea și implicarea NATO în războiul Rusiei împotriva ucrainienilor deşi Ucraina nu este membra NATO şi nu a contribuit cu nimic la această alianţă.
Soluția care pare din ce în ce mai evidentă este sacrificarea unor pioni de la margine NATO, pioni precum România și Polonia. Aceste țări sunt momite cu niște beneficii pe care ar urma să le primească la sfârșitul războiului, beneficii neprecizate și pentru care nu există niciun contract semnat.
Nu este pentru prima oară în istorie când noi, Romanii, suntem păcăliți în acest mod. Istoria ne-a demonstrat că trebuie să avem un acord scris pentru a putea fi primiți la masa celor mari.
Istoria ne învață să nu avem încredere în „prieteni”.
Astfel, ar trebui amintit războiul ruso-turc de la 1877, cunoscut ca „Războiul de Independență„, conflict în care am acordat ajutor militar Rusiei, fără a avea un acord scris. La sfârșitul conflictului, România nu a fost acceptată ca partener egal la negocierile de pace, dintre Poartă Otomană și Imperiul Țarist, negocieri care s-au desfășurat la Sân Stefano și Berlin, 1878.
Rusia
În cele din urmă, Rusia a mulțumit României prin anexarea celor trei județe din Sudul Basarabiei- Cahul, Ismail şi Bolgrad, aflate actualmente la Ucraina. Marile puteri nu s-au lăsat nici ele mai prejos şi au condiţionat recunoaşterea independentei deja optinuta, de acordarea drepturilor politice imigranţilor evrei din ţară.
Mai mult, în perioada dintre tratative, Rusia a dislocat trupe pe teritoriul României, Generalul Drenteln fiind numit comandant al trupelor de ocupație. Regimente de cazaci staţionau la Băneasa, iar Divizia XI infanterie care era comandată de generalul rus Casimir Ehrnrooth a primit chiar un ordin secret de a pregătii ocupa Bucureștiul.
Germania si Austria
Germania a condiționat recunoașterea independenței României de modificarea articolului 7 din Constituție, care condiționa cetățenia română de apartenența la creștinism, articol care fusese introdus în Constituție pentru a nu permite încetăţenirea în masă a evreilor imigraţi masiv din Galita şi Pocutia la începutul anilor 1800. În urma modificării acestui articol din Constituție, imigrarea evreilor din Austria şi Rusia s-a sporit semnificativ.
Interesant este și faptul că Anglia, parte nebeligerantă, a primit în urma acestui război insula Cipru… Ce interese se afla stazi în spatele războiului Ruso-Ucrainian vom afla mult mai târziu.
23 August … încredere in promisiunile făcute
La 23 august 1944, regele Mihai a citit la radio o declarație prin care anunța că România încetează războiul contra URSS şi ca un armistiţiu a fost semnat, acelaşi mesaj l-au primit şi soldaţi din tranşee.
Ofițerii români nu s-au mai apărat, pentru că primiseră ordin să înceteze toate ostilităţile, iar rușii au intrat ca prin brânză, omorând un număr record de români și luând numeroși prizonieri.
În ciuda faptului că România a luptat alături de Rusia începând cu acel moment și a adus o contribuție importantă la obţinerea victoriei Aliaților, la sfârșitul războiului a fost declarată țară învinsă. În consecinţă România a fost obligată să plătească despăgubiri uriașe de război Rusiei, în materii prime și alimente, luate de ruși la prețurile decise de ei.
În ciuda devotamentului românesc atât de la 1877 cât şi de la 1944 la final aliaţi noştri au recunoscut cinic doar acele lucruri pentru care exista o bază documentara, iar promisiunile s-au risipit în vânt.
Noi vrem PACE ei vor RĂZBOI
Pentru psihopații care conduc această lume, un război la granița NATO ar fi foarte bine venit. El nu ar afecta infrastructura marilor capitale europene, cu atât mai puțin orașele din Canada Australia și Statele Unite, paralel oferind un ajutor nesperat industriei militare.
Am vorbit practic de un război în doi timpi, în timp ce Rusia s-ar chinui să distrugă bazele scutului din Polonia și România, NATO ar putea ataca direct Rusia. Așa stau lucrurile, cel puțin la nivel de plan, dar mai există și o altă variantă mult mai sinistră, un război proxy.
Pentru a nu se ajunge vezi Doamne la un conflict atomic, războiul ar putea fi convențional și purtat la granița de est. Ar fi un aranjament convenabil prin care și Rusia și Statele Unite ar scăpa cu capitalele neatinse de rachetele inamice.
Un al treilea scenariu ar fi un război atomic unde pentru a putea lovi mari centre urbane şi militare ale Occidentului, Rusia ar trebuie mai întâi să lovească bazele scutului de la Deveselu.
PACE vs RAZBOI
În niciunul din aceste scenarii România (dar şi republica Moldova) nu iese bine, iar la sfârșit în niciunul din aceste scenarii ţara noastră nu iese în câștig. Chiar cu teritoriul distrus și populația decimată, la sfârșit vom fi întrebați cinic dacă avem vreun contract scris în legătură cu tot ajutorul pe care oficial noi l-am oferit voluntar.
Dacă ar începe un război pe teritoriul României, românii s-ar putea să ajungă în situația de a fi obligați să-și părăsească casele în miezul nopții, să se trezească fără electricitate, apă, căldură etc, etc. Orașele ar putea fi transformate în ruine, iar românii forțați să se refugieze, la fel ca milioane de ucrainieni, forțați să își abandoneze localitățile și casele, cu doar ce au pe ei. Cei tineri vor fi trimiși în prima linie a frontului, mulți vor sfârși pe câmpuri mâncați de câini fără cruce și fără lumânare.
Dacă refugiații ucrainieni au ajuns într-o Românie ospitalieră, românii vor ajunge cel mai probabil într-o Ungarie și o Austrie extrem de neprimitoare.
Singura opțiune pe care o avem în momentul de față este să luptăm pentru menținerea păcii. Nu avem niciun motiv economic, teritorial, istoric să ne punem obrazul pentru o țară care nu ne-a fost niciodată prietenă. Mai mult, vorbim despre o țară care nu face parte din sistemul de alianțe din care facem și noi parte.
Ucraina … ferește-mă Doamne de prieteni ca de ruși mă feresc singur …
Prin recentele atitudini ale Ucrainei legate de canalul Bâstroe, aceasta a demonstrat că are o mentalitate foarte apropiată Kremlinului. În timp ce cetățenii români, Biserica Ortodoxă și alte organizații creștine, diferite asociații și ONG uri, ajută familiile de refugiați din Ucraina, Ucraina a declarat Brațul Chilia „cale navigabilă interioară”. Vorbim nici mai mult nici mai puțin de o expansiune teritorială pe cunoscutul model Rusesc. Ucraina țintind să confiște României singurul atuu major pe care îl avem de secole, respectiv ieșirea la Marea Neagră prin gurile Dunării. Vezi: AICI Link
Nu este o coincidenţă de ani buni generaţii de copii ucraineni au fost învăţaţi că marile cetăţi de pe Nistru precum Hotinul şi Cetatea Alba au fost zidite de cazaci. Conform istoriografiei Ucrainene istoria în Bucovina şi a oraşului Cernăuţi a fost făcută timp de secole de ucrainenii, nici o singură strada în Cernăuţi nu este închinata unui voievod sau politician roman bucovinean.
Nu întâmplător preşedintele Volodymyr Zelensky amintea de ziua minorităţilor ceea ce toţi ucrainenii învăţaseră deja la şcoală, anume că România a ocupat Bucovina. Puţin cunoscut la Bucureşti este faptul că şi Ucraina are un plan revizionist în care Gurile Dunării, Basarabia şi întreaga Bucovina ar fi “străvechi pământuri ucrainean”.
Implicarea României in BORȘUL rusesc … Românii vor Pace
Este vorba practic de implicarea noastră într-un război civil între două popoare care împart practic aceeaşi limbă, cultura, tradiţie iar diferenţele insesizabile pentru restul lumii sunt cunoscute doar ce cei doi protagonişti.
Ucraina pare a dicta la Bucureşti, iar fostul actor de comedie Volodymyr Zelensky are un cuvânt din ce în ce mai greu în politica internă a României.
În aceste condiții, cetățenii României au început să se organizeze într-o primă asociație care are ca scop pacea Asociatia Mișcarea pentru pace. Cel care a făcut primele demersuri pentru pace a fost regretatul părinte Emanuel Ganciu autorul scrisorii deschise către patriarhul Daniel pentru susţinerea păcii. Deasemenea Generalul-Maior Radu Theodoru a trasmis mai multe mesaje în favoarea neimplicării României în războiul Ruso-Ucrainian.
Membrii asociaţiei Mișcarea pentru pace au realizat deja o serie de acţiuni astfel:
În data de 20 noiembrie 2022 mai mulţi cetăţeni s-au deplasat la Bază militară franceză de la Cincu unde au dus un buchet de flori şi au depus un memoriu prin care armatele străine staţionate în România au fost înştiinţate ca Romanii îşi doresc pacea.
Pe 1 decembrie 2022 – S-a depus o coroana de flori la Monumentul Eroilor Patriei din fata academiei militare
In data de 21 decembrie 2022 – Cu ocazia sărbătoarei de Sf. Daniel – o delegație a mers in Bucuresti la Patriarhie cu un buchet cu flori și un mesaj pentru pace prezentat Preafericitului Patriarh DANIEL
La 24 ianuarie 2023 in Piața Victoriei a avut loc – Marșul Păcii – cu deplasare la Piața Universității. Televiziunile au dezinformat populația anunțând in fals ca Bucureștiul ar fi fost luata cu asalt de zeci de mii de extremiștii.
Următoarea acțiunii sunt anuntate în pe 11 si 12 Martie
11 martie 2023 – Vocea Păcii – Piața Universității ora 16 – 19
12 martie 2023 – Marșul Păcii ora 12:30 – 17 Piața Victoriei – Piața Universității
***
Fii primul care comentează