Krampus: Spectacol cu demoni şi foc la Timişoara în ajun de Sf Nicolae

Krampus la Timisoara

 3.646 de vizualizări

Krampus la Timisoara
Krampus la Timisoara

Krampus: Spectacol cu draci, muzică demonică şi foc la Timişoara în ajun de Sf Nicolae

  Pe 5 decembrie, la Timişoara a avut loc un spectacol ciudat cu demoni, foc şi măşti, o adevărată parodie la adresa Sf. Nicolae. Organizatorii ne anunţă că este vorba de renaşterea unei „vechi tradiţii„ provenite din Europa Centrală, în care Sf. Nicolae se luptă cu demonul Krampus, care ar vrea să pedepsească copiii care nu au fost cuminţi. Chipurile, demonul Krampus doreşte să pedepsească copiii neascultători, în timp ce Sf. Nicolae vrea să le aducă cadouri. O întreagă răstălmăcire a tradiţiei Sf. Nicolae, care a fost un personaj cât se poate de real, blând cu cei mici dar în acelaşi timp şi aspru cu ereticii.

 Tradiţia originală din Austria, Bavaria, Cehia şi alte ţări cetral-Europene, îl are un centru pe un demon: jumătate capră, jumătate om, care îl însoţeşte pe Sf. Nicolae. Tradiţia are influenţe pre-crestine nordice şi nu are în fapt nimic de a face cu religia creştină.

În tradiţia ortodoxă nu există un echivalent pentru aceasta bizară tradiţie, dar după ce ne-a fost coruptă sărbătoarea de Paşti prin aducerea aşa zisului „iepuraş de paşti”, sărbătoarea Crăciunului prin importului Moşului Coca-Cola, se pare că serbarea lui Moş Nicolae e următoarea pe listă.

În aceeaşi ordine de idei ne-au adus şi Halloween, Valentine’s Day, Black Friday, efectiv suntem căpușaţi de „tradiţii” care vin să înlocuiască cultura băştinaşilor.

Sf. Nicolae cel adevărat

 Sfântul Nicolae din Mira sau Nicolae de Bari cunoscut ca şi „Sf. Nicolae” a fost un personaj real, episcop creștin al orașului grecesc Mira din Asia Mică, el a trăit între 15 martie 270 – 6 decembrie 343. Episcopul Nicolae era cunoscut pentru actele de generozitate pe care le-a făcut în timpul vieţii, dar şi prin asprimea cu care ar fi apărat dogmele ortodoxe la Conciliul de la Niceea din 325, când l-ar fi pălmuit pe ereticul Arie.

Aşa s-a împământenit tradiţia de a se oferi cadouri de Sf. Nicolae, conform tradiţiei copiii care au fost ascultători primesc dulciuri şi jucării, iar cei care nu au fost cuminţi primesc o nuieluşă.

Evenimentul de la Timişoara

 Deşi tradiţia vestică a demonului Krampus pare a avea o oarecare morală mult, mult diluată de influenţe păgâne, în care Sf. Nicolae îl învinge pe demonul Krampus, la noi lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură.

„Sf Nicolae” a fost prezentat la Timişoara ca un om scăpat de la ospiciu îmbrăcat într-un halat roşu, în timp ce demonul Krampus care era însoţit de o întreagă armată de demoni de sex masculin dar şi feminin, avea toate atributele să fie Cool!

“Aplauze pentru Krampus…” Așa îndemna publicul vorbitorul care modera Festivalul Krampus, în timp ce un personaj îmbrăcat în drac făcea tot felul de tumbe şi grimase. Mai mulți tineri costumați şi ei în demoni într-un stil foarte modern au dansat cu făclii înaintea oamenilor pe o muzică drăcească.

In final, întregul joc şi toată distracţia este curmată de un tânăr somnambul îmbrăcat în roşu, care îl alungă pe demonul petrecăreţ cu o cruce, spre dezamăgirea generală. Ce mesaj ar putea asta să transmită?

Organizatorul evenimentului, Gabriela Popovici, preşedintele Asociaţiei Pro Durabil, nu se ruşinează în legătură cu obiectivele evenimentului:

“Toată lumea a auzit de Moş Nicolae, toată lumea ştie că acesta aduce copiilor buni daruri, dulciuri, dar aproape nimeni nu a auzit de Krampus. El este varianta rea al lui Moş Nicolae, cel care aduce acel beţişor copiilor care nu au fost prea cuminţi. Krampus are un aspect înfricoşător, care să sublinieze factorul educativ, încât cei mici să îşi îmbunătăţească comportamentul. Această tradiţie este specifică Europei Centrale, la noi, în această zonă, s-a diminuat şi apoi a dispărut complet. Noi ne propunem să reînviem această tradiţie” spune ziarul online: ADEVARUL

Obiectivele acestui circ

Primul obiectiv pare a fi subminarea adevărului, Moş Nicolae este un personaj real care conform tradiţiei a salvat trei fete care urmau să se prostitueze şi a înviat nişte copii ucisi de un măcelar. Tradiţii de genul Krampus îl închistează pe Sfântul Nicolae din Mira în tărâmul poveştilor, în care în mod evident cred doar copiii.

646x404 - Krampus: Spectacol cu demoni şi foc la Timişoara în ajun de Sf Nicolae

Al doilea obiectiv al circului este comparaţia răuvoitoare dintre creştinism, reprezentat de un individ care pare scăpat de la ospiciu, îmbrăcat într-un halat roşu şi cu o cruce disproporţionată în mână, şi demonul cool. Demonul aduce muzică, distracţie, artificii, pe când creştinismul vine să oprească distracţia şi să îl alunge pe zglobiul Krampus, asta este ce observăm doar  la o primă analiză.

La fel ca şi în tradiţia de Halloween, tinerii sunt pus să se îmbrace în demoni şi să practice anumite ritualuri din care cu siguranţă nu înțeleg mare lucru. Asistăm la o adevărată apologie a urâtului, peste tot de la desene animate la jucării, urâtul și demonicul este prezentat să pară cât mai interesant și distractiv cu putință.

 

Surse:

# Adevarul

O tradiţie veche renaşte la Timişoara.

# Banat.ro

Spectacol cu foc și parada lui Krampus-prin Timișoara, în ajun de Moș Nicolae

***

Războiul informațional

 

 

 

Related Images:

Citeste si …

O şcoală din Marea Britanie îşi cere scuze după ce şi-a pus elevii să caute „pornografie” pe net
Incorect politic

O şcoală din Marea Britanie îşi cere scuze după ce şi-a pus elevii să caute „pornografie” pe net

O şcoală din Marea Britanie îşi cere scuze după ce şi-a pus elevii să cerceteze „pornografie” pe net pentru „temele pentru acasă„  Educaţia sexuală în şcoală nu este un subiect controversat doar în România, este […]

Naționaliști interziși la EuroParlamentare
Bucuresti

Naționaliști interziși la EuroParlamentare

Naționaliști interziși la EuroParlamentare la 100 de ani de la Unire  Naționaliști interziși ! Noua Dreaptă a emis de curând un comunicat preluat de presă de dreapta intitulat „România riscă să fie singura  țară europeană […]

Cât de importantă este aceasta definire a căsătoriei?
Familia

Cât de importantă este aceasta definire a căsătoriei?

Cât de importantă este aceasta definire a căsătoriei? Există zeci de alţi termeni lege, drept, popor, naţiune, proprietate care nu sunt definite clar. – Iniţiativa în discuţie se referă la căsătorie, a fost propusă de […]

Asa s-au lepădat de martirul Mircea Vulcănescu.
Bucuresti

Asa s-au lepădat de martirul Mircea Vulcănescu.

S-au lepădat de martirul Mircea Vulcănescu. Conducerea liceului a schimbat numele în cel mai mare secret.  În Decembrie 1989 perspectiva lepădării de Hristos părea hilara, au urmat circa 20 de ani în care oricine putea […]

O activista de stânga a anunţat că moartea judecătoarei Ruth Bader Ginsburg a motivat-o să treacă la satanism
Incorect politic

O activista de stânga a anunţat că moartea judecătoarei Ruth Bader Ginsburg a motivat-o să treacă la satanism

O cunoscută activista de stânga a anunţat că moartea judecătoarei Ruth Bader Ginsburg a motivat-o să treacă la satanism  Jamie Smith, o cunoscută ateistă, activistă de stânga şi militanta pro-avort a anunţat într-un articol că […]

Statul nu are voie să îţi spună pe cine să iubeşti
Familia

Statul nu are voie să îţi spună pe cine să iubeşti

Vezi -> „Toate minciunile despre Referendum„ Statul nu are voie să îţi spună pe cine să iubeşti şi pe cine nu. Ce urmează ? – Şi nu face asta, cei care se iubesc vor continua […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*