Proteste masive în toată țara, presa a minimalizat mișcarea protestatară.

Proteste Masive

 10 vizualizări

Proteste masive
Proteste masive

Proteste masive în toată țara, presa a minimalizat mișcarea protestatară și au subapreciat numărul participanților.

 Duminică au intrat în vigoare restricţiile privind interdicţia de circulaţie după ora 20.00, totodată magazinele urmează a fi deschisă în weekend până la ora 18.00 iar în cursul săptămânii până la ora 21.00. Acesta situaţie de neacceptat a generat proteste masive în toată, tara sute de persoane nemulţumite de restricţiile impuse de autorităţi au ieşit Duminică seara şi Luni în: Bucureşti, Constantă, Timişoara , Arad, Braşov, Galaţi, Brăila, Ploieşti, Piteşti, Sibiu, Drobeta Turnul Severin Cluj şi Iaşi.

 Pentru prima oară harta protestelor a cuprins toate provinciile istorice româneşti, spulberând manipularea că în sud sau în este oameni sunt într-un fel şi mai la nord sau mai la vest sunt altfel. A ieşit Ardealu, a ieşit Dobrogea, a ieşit şi Moldova şi Banatul pentru prima oară s-a scris chiar că Bucureştiul s-a mişcat mai greu Duminica (dar şi-au luat revanşa Luni).

De această dată manipularea cu „Sosoaca”, „ruşi”, „Putin” nu mai ţine, oameni au ajuns la capătul răbdărilor. Protestatarii cer demisia lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, cer deschiderea ţării şi întoarcerea la normalitate. De-asemenea protestatarii reclama faptul că restricţiile nu au ajutat la nimic, situaţia s-a înrăutăţit peste tot în lume fără a exista o diferenţă clară între ţările care au adoptat măsuri draconice şi ţările care au avut măsuri relaxate.

Oamenii cer demisia de urgență a lui Arafat care este acuzat ca si-a depășit de mult limita competentei profesionale.

Proteste masive de la Turu la Cluj

 În toată ţara au fost proteste masive din Timişoara până la Constantă şi la Iaşi, au fost proteste în fiefurile PSD dar şi PNL sau USR. Redacţia România Europa Liberă, o redacţie pe care nimeni nu o poate acuza de simpatii „ruseşti”, descrie protestul de la Sibiu fieful lui Iohannis.

 Presa a minţit, toate aceste proteste masive din toată ţara au fost prezentate poporului televizorac ca manifestări la care au participat „câteva persoane” și doar in câteva orașe.

 În realitate este pentru prima oară de la evenimentele din decembrie 1989 când avem proteste simultane în peste 10 oraşe ale ţării. Protestele au avut o asemenea amploare încât chiar şi cele mai progresiste publicaţii precum G4media şi Digi24 s-au „scremut” şi au recunoscut cu un sfert de gură că au avut loc proteste simultane în „mai multe oraşe”, evident numărul participanţilor a fost cu mult subevaluat.

SURSEȘ

# Digi24

Ciolacu, despre protestele anti-restricții: Nimeni nu are dreptul să ne facă teroriști când ieșim în stradă

 

# G4Media

Proteste în Bucureşti şi în marile oraşe faţă de noile restricţii

***

Războiul Informațional

Related Images:

Citeste si …

Parteneriatul Civil nu va trece
Bucuresti

Parteneriatul Civil nu va trece

Proiectul Parteneriatului Civil nu sta în picioare  Deputatul independent Oana Bâzgan a iniţiat proiectul de lege pentru parteneriat civil. Parteneriatul Civil nu este la prima încercare de legiferare. Remus Cernea s-a luptat mult şi fără […]

România la un pas de dictatură după noile alegeri
Opinii

România la un pas de dictatură după noile alegeri

România la un pas de dictatură după noile alegeri Zilele acestea, românii din ţară şi diaspora au fost victima unei manipulări de proporţie, mai precis au fost puşi să aleagă între foştii parteneri ai alianţei […]

30 de ani de la Mineriada 13-15 iunie 1990, au avut loc mai multe evenimente
Bucuresti

30 de ani de la Mineriada 13-15 iunie 1990, au avut loc mai multe evenimente

La 30 de ani de la Mineriada 13-15 iunie 1990, au avut loc mai multe evenimente  S-au împlinit 30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, cel mai violent episoade din istoria postdecembristă […]

Gata cu „Naționalismul” să se renunțe la suveranitate !
Economic

Gata cu „Naționalismul” să se renunțe la suveranitate !

MERKEL: „Statele ar trebui să fie pregătite să renunțe la suveranitate „, Alo! Bucureștiul … Executarea !!! În România suntem ţinuţi într-o permanenta dezinformare, la noi scopul televiziunilor nu este informarea ci dezinformarea. Cancanul la […]

Referendumul costa milioane de euro
Alte stiri

Referendumul costa milioane de euro

Vezi -> „Toate minciunile despre Referendum„ Referendumul costa unii zic 20 milioane de euro, alţii 40, alţii chiar 100. Unii zic să facem spitale cu banii ăştia, alţii şcoli. – Din capul locului trebuie precizat […]

Patogeni de tuberculoza și pneumonie pe măștile folosite de copiii din Statele Unite
Sanatatea

Patogeni de tuberculoza și pneumonie pe măștile folosite de copiii din Statele Unite

Măștile faciale un pericol grav pentru sănătatea copiilor, patogeni de tuberculoza și pneumonie găsiți pe măștile copiilor  Un grup de părinţi din Florida a decis să ducă la un laborator măştile folosite de copiii lor, […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*