Plângere în legătură cu intonarea Imnului României de către Corul „Madrigal”.

 1.796 de vizualizări

Imnul Romaniei cenzurat

Imnul României a fost CENZURAT ILEGAL la ceremonia de preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene: Ultima strofă, cea despre ‘preoți cu crucea-n frunte’, a fost TAIATA !

În data de 10 Ianuarie 2019, cu ocazia evenimentelor oficiale prin care România a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, la Ateneul Român, s-a desfășurată o ceremonie care a început cu intonarea Imnului de Stat de către Corului Naţional „Madrigal-Marin Constantin”. Prima strofă a imnului de stat a fost interpretata de copiii de la corul „Cantus Mundi” iar continuarea a aparținut „Corului Madrigal-Marin Constantin”. Ceea ce a şocat este faptul că ultima strofă a imnului în varianta scurtă nu a mai fost interpretată. Stofa face referire la preoți și religie.

Legea nr.75 din 16 iulie 1994, prevede intonarea în variantă scurtă a imnului național prin intonarea strofelor 1, 2,4 și 11. Este greu de crezut că artiștii Corului Naţional „Madrigal-Marin Constantin” ar fi comis o astfel de gafă şi să uite ultima strofa. Conform unor surse, decizia ar fi fost luată pentru a nu deranja anumiți diplomați străini.

Asociaţia Neamunit a anunţat că a depus o plângere în legătură cu acesta încălcare a legii. Textul sesizări a fost postat pe FaceBook şi distribuit de mai multe persoane. Ca urmare a acestui fapt şi alte persoane au anunţat că vor depune la rândul lor o plângere la Ministerul Afacerilor Interne.

Gafa are loc pe fondul unor declaraţii că preşedenţia României va milita pentru unitate şi coeziune şi va oferi o replică adecvată criticilor euroscepticilor.

ScreenShot 20190112235259 - Plângere în legătură cu intonarea Imnului României de către Corul „Madrigal”.

SESIZARE

Către: Ministerul Afacerilor Interne
Instituția Prefectului Municipiului București

 

Prin prezenta, vă aducem la cunoștință următoarele:
In data de 10 Ianuarie 2019, ceremonia oficială prin care România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, desfășurată la Atenenul Român, a început cu intonarea Imnului de Stat de către Corul „Madrigal”.

Deși imnul de stat al României in forma sa oficială cuprinde patru strofe(1,2,4,11), din motive care nu sunt clare, ultima strofă(11) nu a fost cântată:

Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ.”

Acest fapt reprezintă evident atât o încălcare a demnității poporului român, cât și o încălcare a legii nr.75/1994, care la articolul 9 precizează clar că:

“Imnul naţional al României este „Deşteaptă-te române”, redat în anexa nr. 2. În interpretare vocală prescurtată, imnul naţional al României se intonează potrivit textului şi partiturii prevăzute în anexa nr. 3.”(4 strofe:1,2,4 si 11)

Indiferent de motivele avute in vedere de către organizatorii ceremoniei oficiale, considerăm că cenzurarea voită a imnului de stat al României este total inacceptabilă, dar si in mod clar ilegală.

In consecință, solicităm instituției pe care o reprezentați să ia măsurile legale care se impun pentru a sancționa pe organizatorii oficiali ai ceremoniei din data de 10.01.2019, potrivit prevederilor art.24 alin.1 pct. (i) din HG 1157/2001, in care se se precizează că “intonarea imnului național cu alt text și cu altă partitură decât cele stabilite de lege(…) constituie contravenție si se sancționează cu amendă”.

Avem speranța că veți acționa in litera si in spiritul legii, ca cei raspunzatori sa fie trași la răspundere, pentru că acest act de cenzură demn de vremuri de tristă amintire să nu se mai repete la alte ceremonii oficiale organizate in România.

Cu stima

ASOCIAȚIA NEAMUNIT

12.01.2019

Ministerul Afacerilor Interne, România

Instituția Prefectului Municipiului București

PS

Redacția noastră urmează sa înainteze o sezinare către Parlamentul European si domnul Jean Claude Juncker pentru a afla dacă  instituțiile europene cunosc ce s-a întâmplat la București si dacă au fost implicate.

SURSE

LEGE nr.75 din 16 iulie 1994

NEAMUNIT

Postare publica FaceBook

Stiripesurse

Imnul României a fost CIUNTIT

Razboiul Informational

Related Images:

Citeste si …

Si Sorin Grindeanu cere sa renunțăm la „Naționalism”
Incorect politic

Si Sorin Grindeanu cere sa renunțăm la „Naționalism”

Sorin Grindeanu cere si el sa renunțăm la „naționalism” si la orice discurs „populist”. Obsesia naţionalismului sau de ce ţi-e frica de aia nu scapi După preluarea preşedenţiei rotative UE, putem spune că suntem în […]

Legea lui Vexler analizata cu lupa
Opinii

Legea lui Vexler analizata cu lupa

Legea lui Vexler o lege criminală îndreptată împotiva culturii române, se (re)instituie cenzură  Legea lui Vexler este o lege liberticida care va readuce cenzura după 35 de ani de la căderea regimului comunist. Ea va […]

Victor Roncea: Patronul Hell Energy este cel care l-a mutilat pe Mihăilă Cofariu
Transilvania

Victor Roncea: Patronul Hell Energy este cel care l-a mutilat pe Mihăilă Cofariu

Victor Roncea afirma ca patronul Hell Energy este cel care l-a mutilat pe Mihăilă Cofariu  Victor Roncea se pare că l-a identificat pe al doilea agresor al lui Mihăilă Cofariu care ulterior evenimentelor de la […]

USR fuge ca Dracu’ de tămâie… !!!
Bucuresti

USR fuge ca Dracu’ de tămâie… !!!

Firea trimite pe cineva la intrarea în sălile grupurilor PNL și USR să dea cu tămâie… să mai scoată dracii din ei! În zilele în care sunt şedinţe de consiliu general în Primăria Capitalei, cineva […]

Manipularea cu brutarii din Sri Lanka si rasismul din România
Incorect politic

Manipularea cu brutarii din Sri Lanka si rasismul din România

Manipularea cu brutarii din Sri Lanka, rasismul din România și uriașa manipulare din spate De câteva zile, toată presa din România nu se mai opreşte in a se „îngrozi” de cel mai mare caz de […]

3 Comentarii

  1. Ce ati fi dorit de la un ceremonial 100% deep state/ free masonic ? Sa privim cu atentie vesmintele corurilor ,al doamnelor participante si decorul. Sa nu uitam doua lucruri 1. HBOR /1937 declara adormita /moarta masoneria in Romania si Constitutia BOR /1938 o inmormanteaza iar prevederile constitutionale sunt valabile. 2. Ordinul lui Trump JOS DEEP STATE ! JOS FREE MASONERIA e esenta conflictului USA- UE

  2. Sᥙperƅ website you hаve here but I was wanting to know if you knew of any community forums that cover the same topics talked
    abot in this articlе? I’ɗ really love to be
    a part of online community where I can get opinions from օther expеrienced indiνiduals that ѕhɑre the same interest.
    If you havе any гecommendations, please let me know.

    Appreciate it!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*