
Ultimele noutăți în cazul copiilor doctoriței Camelia Smicală
În ultimele ore mai mulţi politicieni au luat poziţie faţă de ultimele evenimente petrecute în cazul Camelia Smicală. Camelia Smicală, este medicul român ai cărei copii au fost luați cu forţa de statul finlandez și apoi separați între ei şi plasaţi de Serviciile Sociale din această ţară, într-un centru de minori.
Imagini video cu o mamă care îi sunt luaţi cu forţa copii au făcut înconjurul României şi nu numai, între timp au trecut patru ani şi puţine lucruri s-au schimbat. Cei doi copii un băiat şi o faţă au acum 12 şi respectiv 13 ani şi încă sunt în custodia statului Finlandez.
În ultimele zile o serie de evenimente dramatice s-au întâmplat, am luat legătura cu doamna Camelia Smicală pentru a clarifica ordinea acestora.
Astfel doctoriţa C. Smicală după o lungă lupta cu statul finlandez a obţinut dreptul de a îşi vizita copii şi a îi lua acasă pentru perioade scurte. Vinerea trecuta trebuia să îi ia acasă de la şcoală, la orele 14 doamna Smicală a fost sunată de cei de la social care i-au comunicat că i-a fost revocat dreptul de a îi mai vedea. Doamna Smicală susţine ca cei de la Serviciile Sociale i-au dat de înţeles că nu își va mai putea vedea vreodată copii. Mihai, băiatul, când în loc de mama a văzut că vin să îl ia cei de la Social, a fugit şi este căutat, fată Maria este reţinută în centru de plasament fără a putea să îl îşi contacteze mama, avocatul său să meargă la şcoală.
Ulterior Camelia Smicală s-a adresat Ambasadei
Camelia Smicală a încercat să obţină protecţia Ambasadei Române pentru cei doi copii, dar în mod suspect aceasta a descoperit la ora stabilită pentru întâlnire, o maşină a poliţiei în fata Ambasadei. Ca urmare a acestei întregi situaţi bizare nu s-a mai prezentat la întâlnirea stabilită şi a făcut totul public. Doamna Camelia Smicală a cerut protecţia MAE şi eliberarea de documente de călătorie pentru copii care sunt cetăţeni români.
Poziția Cameliei Smicală publicata pe Facebook
„Am fost până în fața ambasadei. Ambasadorul a spus că nu ne poate găzdui în ambasadă dar că mă invită la discuții. Bănuiesc că a anunțat poliția, care ne-ar fi așteptat la poarta ambasadei. Socialul a sunat și a spus că din acest moment nu mai văd și nu voi mai vorbi cu copiii vreodată.
Maria este la carceră și nu are voie să vorbească măcar cu avocatul ei. Mă acuză iar că aș fi vrut să fur copiii, pentru faptul că am cerut ajutorul României. Copiii cer să fie duși în România, deci, chiar și dacă ar fi fost adevărat, nu ar fi fost vorba despre răpire. Aș fi avut milioane de posibilități să fur copiii dacă aș fi dorit. Nu am dorit asta.
Pentru siguranța lui Mihai, el s-a dus la un prieten (nu știu unde), iar eu sunt terminată. Repet, Maria este la carceră, fără a avea dreptul de a vorbi măcar cu avocatul ei. Poliția finlandeză ne vânează.” Vezi: [AICI]
Cum s-au desfasurat evenimentele ?
Evenimentele au început în 2015 când fostul soţ a anunţat autorităţile că doamna Smicală ar dorii să fugă în România, fără să fie ascultate ambele părţi un judecător a decis plasarea celor doi copii într-un centru de minori. Trei executori judecătoreşti au intrat în domiciliu familiar sub pretextul unor discuţii, după care s-a trecut la preluarea violenta a minorilor. Doamna Smicală a fost condamnată la 6 luni de închisoare pentru că s-a opus.
Între timp fostul soţ a ajuns să fie cercetat pentru numeroase infracţiuni inclusiv ameninţare cu moartea la adresa soţiei şi a celor doi copii, problema nu mai este una de custodie între soţii. Din păcate copii doamnei Smicală rămân de peste doi ani blocaţi în sistemul finlandez.
Comunicatul MAE
„În cursul zilei de astăzi, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus ca ambasadorul României la Helsinki să o contacteze de urgență pe doamna Jalaskoski și să o invite la o discuție, la sediul misiunii diplomatice, pentru a clarifica solicitările sale și posibilitățile de asistență consulară, în conformitate cu prevederile legale aplicabile. MAE precizează, totodată, că ambasadorul României o contactase deja telefonic pe doamna Jalaskoski, în cursul zilei, pentru a transmite disponibilitatea de a continua discuțiile cu privire la situația acesteia.
Astfel, ambasadorul României la Helsinki, Răzvan Rotundu, a contactat-o telefonic pe doamna Jalaskoski și a invitat-o la sediul misiunii pentru o discuție clarificatoare. În cadrul conversației telefonice, ambasadorul României la Helsinki, Răzvan Rotundu, a reiterat întreaga deschidere a Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv a misiunii diplomatice de a continua dialogul, asistența consulară și demersurile în beneficiul doamnei Jalaskoski și a celor doi minori, cetățeni români, cu respectarea dreptului internațional și european și a legislației statului de reședință.
Doamna Jalaskoski a refuzat invitația, condiționând derularea discuției în sediul Ambasadei de acceptarea solicitării sale de acordare de azil în Ambasadă.Ținând cont de cele de mai sus, și având în vedere solicitarea doamnei Jalaskoski de acordare de către statul român a azilului, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
Azilul este o formă de protecție acordată de către un stat pe teritoriul său (deci nu în interiorul unei Ambasade, al cărei teritoriu, în dreptul diplomatic actual nu este echivalent cu teritoriul statului de care aparține) unei persoane având cetățenia unui alt stat sau unui apatrid și vizează protejarea persoanei în cauză în situațiile în care viața, integritatea fizică sau libertatea acesteia ar fi amenințate pe motivul apartenenței la o rasă, religie, naționalitate, la un anumit grup social sau pentru opinii politice;
Întrucât doamna Camelia Jalaskoski este cetățean român, această formă de protecție nu este aplicabilă în cazul său;
Conceptul de azil nu poate fi invocat în relația dintre statele membre ale Uniunii Europene, având în vedere că Uniunea Europeană plasează protejarea drepturilor fundamentale printre valorile sale. Norma UE în materie, respectiv Regulamentul (UE) nr. 604/2013, se referă exclusiv la cererile formulate de cetățeni ai unui stat terț (stat non-membru UE) sau de apatrizi.
De asemenea, ambasadorul României la Helsinki a exprimat întreaga disponibilitate a Ambasadei României la Helsinki de a prelua cererile de eliberare a unor documente de călătorie pentru cei doi minori, după prezentarea documentelor necesare și cu îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege.
MAE menționează că situația doamnei Camelia Jalaskoski și a celor doi copii minori ai acesteia se află în mod constant în atenția prioritară a Ministerului Afacerilor Externe și a Ambasadei României la Helsinki, care a întreprins, încă din anul 2016, multiple demersuri de asistență consulară pe lângă serviciile locale de protecție a copiilor, autoritățile judiciare competente, Ministerul Afacerilor Externe și alte autorități centrale finlandeze.” Vezi: [(AICI)]
Mai multi politicieni au luat poziție pana la aceasta ora
Maria Grapini, europarlamentar PSD, Matei-Adrian Dobrovie deputat USR si Daniel Gheorghe deputat PNL și pe ultima suta de metri doamna Dancila (PSD)
Maria Grapini (PSD)
‘Ieri am vorbit cu doamna Smicală. Problema este că trebuie luat totul de la capăt. Deși are în custodie copiii, aceștia au fost instituționalizați. Filmulețul din 2015, care arată cum au fost luați cu forța acești copii, este incredibil. Este un abuz. Aceștia au fost și separați, este o traumă de neimaginat.
Din păcate, Camelia Smicală a pierdut un proces la CEDO. Am discutat cu ea și i-am spus că singura soluție pentru a se repatria împreună cu copiii este să înceapă un nou proces în care să solicite acest lucru pentru că ea oricând se poate repatria, dar fără copii. Prin urmare, trebuie să solicite copiii de la acea insituție finlandeză care i-a luat. Nu are altă cale. În data de 7 noiembrie, am făcut o scrisoare amabasadorului român din Finlanda prin care solicitam să mă duc cu scopul de a discuta direct, în calitate de europarlamentar, cu instituțiile finlandeze abilitate. Însă nu am primit un răspuns.
Prin urmare, dacă nu voi primi un răspuns, voi face direct o cerere la insituțiile finlandeze să îmi acorde o întâlnire pe această temă. Dacă nu voi reuși, voi vorbi cu europarlamentarii din această țară să fac o vizită, să discut cu insituțiile de acolo. Mă interesează să aflu de ce nu s-au respectat legile finlandeze. Cred că trebuie o presiune diplomatică puternică. S-a pierdut o șansă pentru că acum Finlanda deține Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și ar fi trebuit insistat pe acest aspect”, a zis Maria Grapini pentru DC News.
Deputat Matei Dobrovie (USR)
„Din păcate situația Cameliei Smicala și a copiilor ei se înrăutățește pe zi ce trece. Autoritățile finlandeze refuză să asculte opinia lui Mihai și Maria, chiar dacă aceștia au vârsta cerută de lege, și le încalcă acest drept. Finlanda a încălcat astfel Convenția ONU privind drepturile copiilor, dar și legislația proprie.
Repet ce am spus și în vizita făcută la Helsinki: Interesul superior al copilului nu justifică despărțirea fraților și plasarea lor în centre diferite, împotriva voinței lor. Mai mult, minorii ar trebui încredințați familiei extinse, în acest caz bunicilor materni cu domiciliul în România!
Am adresat o întrebare Ministerului de Externe și premierului privind măsurile pe care le au în vedere pentru a proteja acești cetățeni români. De asemenea, am propus MAE înființarea unui fond de asistență juridică pentru astfel de cazuri sau măcar suportarea cheltuielilor de judecată din fondul de urgență.” Vezi: [(AICI)]
Daniel Gheorghe (PNL)
Cer Ministerului Afacerilor Externe al României să se sesizeze de urgenţă în legătură cu cazul doamnei Camelia Smicală, cetăţean român stabilit în Finlanda, şi al celor doi fii ai săi, Mihai şi Maria Jalaskoski. Vezi: [(AICI)]
Viorica Dancila
La conferința de presă de marți seară, Viorica Dăncilă, fost premier și candidatul PSD la Președinția României, a declarat următoarele:
„Cunosc acest caz, chiar am vorbit la telefon cu doamna Camelia [Smicală]. E un caz care le mișcă pe mamele din România. Voi face tot ce pot să ajut o mamă care luptă pentru copiii ei.” Vezi: [(AICI)]
***
Surse:
# FaceBook Camelia Smicala
https://www.facebook.com/camelia.smicala/posts/2840371865997274
# DcNews
DECIZIE copii doctor CameliaSmicală. Grapini: NU există altă soluție! I-am scris și lui Orban
# StiriPentruViata
Maria Smicală la carceră, Mihai fugit din centrul de copii de teama represaliilor
# Camera Deputatilor
Declaratia Daniel Gheorghe (Grupul parlamentar al PNL)
# StiriPentruViata
Viorica Dăncilă: „Am vorbit la telefon cu doamna Camelia [Smicală].
1 Trackback / Pingback