A trecut la Domnul Ing. MANU Iosifescu Valentin, fost președinte al Asociației Pro Basarabia și Bucovina

 223 de vizualizări

A trecut la Domnul Ing. MANU Iosifescu Valentin
A trecut la Domnul Ing. MANU Iosifescu Valentin

A trecut la Domnul Ing. MANU Iosifescu Valentin, fost președinte al Asociației Pro Basarabia și Bucovina în perioada 1997 – 2004

 Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina anunță cu profund regret, că la 1 iunie a plecat la viața veșnică, domnul ing. MANU IOSIFESCU VALENTIN, președinte al Asociației, în perioada 1997-2004.

În perioada când a condus Asociația, s-a implicat activ în toate manifestările științifice, cultural educative și filantropice organizate în Țară, în Basarabia, în Nordul Bucovinei și în Ținutul Herța. Ca om de știință, a pus pe primul plan importanța educației tinerilor din ținuturile românești aflate în afara granițelor. În acest sens, donațiile, a sute de mii de cărți din toate domeniile de activitate către școlile și bibliotecile din Basarabia și Bucovina, dar mai ales școlarizarea în țară a elevilor și studenților din aceste ținuturi românești, precum și organizarea de tabere pe Litoralul Românesc pentru acești tineri; au constituit preocupările principale și permanente ale sale în cadrul Asociației.

 Născut în București, la 7 septembrie 1940, absolvent al Institutului Politehnic, cu specializări în Franța, și-a desfășurat activitatea în cadrul Institutului de Fizică Atomică (I.F.A., Măgurele).

 Ca inginer specialist în construcții calculatoare și programare, a făcut parte din echipa primilor constructori de calculatoare electronice din România.

A fost un bun soț, tată și bunic, iar cu colegii și colaboratorii un camarad de nădejde, oricând să ajute cu o vorbă, sau o faptă bună.

Înmormântarea va avea loc în ziua de miercuri, 3 iunie la Cimitirul Străulești I.
Bunul Dumnezeu să-l ierte!

Consiliul Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina
2 iunie 2020

Anunțul a fost publicat pe pagina de FaceBook a Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina. Vezi anunțul: [(AICI)]

***

Războiul informațional

 

 

Related Images:

Citeste si …

Krampus: Spectacol cu demoni şi foc la Timişoara în ajun de Sf Nicolae
Banat

Krampus: Spectacol cu demoni şi foc la Timişoara în ajun de Sf Nicolae

Krampus: Spectacol cu draci, muzică demonică şi foc la Timişoara în ajun de Sf Nicolae   Pe 5 decembrie, la Timişoara a avut loc un spectacol ciudat cu demoni, foc şi măşti, o adevărată parodie […]

CAZUL COPIILOR SMICALĂ – NU NE OPRIM PÂNĂ CÂND COPII NU SUNT RETURNAŢI MAMEI
International

CAZUL COPIILOR SMICALĂ – NU NE OPRIM PÂNĂ CÂND COPII NU SUNT RETURNAŢI MAMEI

CAZUL COPIILOR SMICALĂ – NU NE OPRIM PÂNĂ CÂND COPII NU SUNT RETURNAŢI MAMEI CONFORM HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI EMISE DE STATUL FINLANDEZ CARE A DAT CUSTODIA COPIILOR CĂTRE DOAMNA CAMELIA SMICALĂ.  Autorităţile Statului Finlandez au răpit […]

Un elicopter american Black Hawk  a aterizat forţat la Bucureşti. Ce am fost şi ce am ajuns?
Bucuresti

Un elicopter american Black Hawk a aterizat forţat la Bucureşti. Ce am fost şi ce am ajuns?

Un elicopter american Black Hawk a aterizat forţat la Bucureşti. Ce am fost şi ce am ajuns? Câteva Teorii Conspiraționiste  Un elicopter Black Hawk a aterizat forţat în piaţa Charles de Gaulle. chiar pe șosea, […]

Au apărut liste negre cu persoanele care au alte opinii referitoare la Războiul din Ucraina
Incorect politic

Au apărut liste negre cu persoanele care au alte opinii referitoare la Războiul din Ucraina

Au apărut liste negre cu persoanele care au alte opinii decât „establishment” referitoare la Războiul din Ucraina.  G4Media nu mai reclama nimic, în cercurile progresiste e o tăcere de mormânt. Conceptul de „liste neagre” nu […]

La Sibiu, şase câini sunt pregătiți să detecteze „suspecţii” de Covid
Opinii

La Sibiu, şase câini sunt pregătiți să detecteze „suspecţii” de Covid

La centrul chinologic din Sibiu, şase câini sunt pregătiți să detecteze „suspecţii” de Covid-19  La Sibiu, oraş în care s-a născut un mare geniu politic, sunt antrenaţi şase câini să depisteze persoanele infestate cu Covid19. […]

Curtea Constituțională (CCR)  – „Flash Mob Challenge”
Bucuresti

Curtea Constituțională (CCR) – „Flash Mob Challenge”

O noua provocare: Curtea Constituțională (CCR)  – „Flash Mob Challenge”  Ziua de 1 decembrie 2025 a adus un flash mob inedit desfășurat în fața Curții Constituționale (CCR).  Decizia Curții de Apel de a respinge contestația […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*