Homosexuali de la noi nu cer căsătorie. Nu dau cu buzna . . .

Acest Articol este doar un fragment vezi articolul "Toate minciunile despre Referendum"

 74 de vizualizări

referendum
nu cer căsătorie

Vezi -> „Toate minciunile despre Referendum„

Homosexuali de la noi nu cer căsătorie. Nu dau cu buzna/ nu iau cu asalt agenţiile de stare civilă.

– Nu dau buzna pentru că aplică o politică discretă a paşilor mărunţi şi a lobiului tăcut în spatele uşilor închise. Dar atunci când acest subiect a fost pus în discuţie reprezentanţi lgtb-ului de la noi au fost extrem de corecţi. La primul marș din 2006 aceştia au afirmat clar şi fără echivoc că asta urmăresc. Anul acesta la finalul procesului lui Coman şi Hamilton vs România, un român şi un american căsătoriţi în Belgia, Curtea Constituțională a României (CCR) decidea în data de 18 iulie 2018, într-o excepție ridicată de cei doi, că este constituțională acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților – cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și/sau cetățeni ai statelor terțe – din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene. Acesta a fost momentul în care comunitatea LGTBQ2 din românia şi-au reafirmat dorinţa de a obţine şi alte drepturi astfel printr-un comunicat public, ACCEPT s-a anunțat următoarele:

„salută decizia CCR, care face un prim pas important în a asigura egalitatea în drepturi și demnitate pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transgender (LGBT), și pentru familiile lor”

. Subliniem: „un prim pas important”.

Într-un interviu la Pro TV “soţii” Hamilton declarau:

“O reședință pentru Clăi în România. Asta e întrebarea la care vă răspunde Curtea Europeană. În fața Curții Constituționale noi am dori mai mult de atât și anume recunoașterea că suntem o familie și implicit recunoașterea altor drepturi: patrimoniale, dacă venim în România va trebui să locuim undeva, să avem contracte, să ne împrumutăm de bani”

Subliniem: “recunoașterea că suntem o familie”

Iustina Ionescu, avocată și membră ACCEPT, și-a arătat si ea dezamăgirea față de decizia CCR, spunând că

„nu obligă la recunoaşterea tuturor căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în afara ţării, nici la recunoaşterea tuturor drepturilor ca familie pentru cetăţenii căsătoriţi recunoscuţi în vederea şederii”

Subliniem: “recunoaşterea tuturor drepturilor ca familie”

FB IMG 15368725508413099 300x156 - Homosexuali de la noi nu cer căsătorie. Nu dau cu buzna . . .

Manipulare pe pâine …

 Analizând modul lor de operare, este clar în opinia noastră că organizaţiile LGTBQ2 au angajat o serie de firme specializate în campanii media. În reţelele de socializare au apărut sute de conturi care postează în mod repetat că ei nu merg la vot deoarece … şi se folosesc “copie-paste” câte o idee din cele de mai sus. Principala tactica este transferul sentimentului de ură care există împotriva lui Liviu Dragnea de la persoană sa asupra referendumului.

Să judecăm drept, cum se face ca toată campania împotriva creştinismului a fost abandonată dintr-o dată, la un moment atât de propice când BOR e pro-referendum şi toţi cei care ţipau “nu vrem Catedrale vrem spitale” tipa acum “nu merg la referendumul lui Dragnea” ? E simplu: aceasta formulare a fost identificată ca cea mai probabilă să prindă la public.

În războiul din fosta Iugoslavei o companie de lobby angajată de premierul Croaţiei a născocit frază de “curăţare etnică” împotriva sârbilor ortodosi după care au bombardat presa occidentală până au generat o intervenţie internaţională, în Irak au născocit acuzaţia de “arme chimice de distrugere în masă” şi prin urmare s-a ajuns la bombardarea fabricilor de curmale şi lapte praf aducând foametea, în ecuador şi argentina au existat acţiuni similare împotriva unor regimuri indezirabile. În România au găsit această sintagma “referendumul lui Dreagnea”, şi cunoscând că 4 milioane de romani sunt departe de casă se mizează pe folosirea absenteismului în folosul căsătoriei gay.

Eşecul referendumului înseamnă un vot pro tabăra homosexuală. Romanii trebuie să înveţe să identifice principalele tactici de manipulare astfel încât atunci când avem o problemă în discuţie nu ne interesează nici ce personaj a pun în dezbatere chestia respectivă (Hitler, Stalin, Mao,), nici dacă problema este sau nu pe placul elitelor, nici dacă sondajele sunt clar împotriva ei, nici dacă ea pare retrogradă sau ultra progresista, nici dacă sunt „alte probleme mai importante”, nici dacă subiectul e haios, ridicol se pot face glume pe seama lui, nici dacă printre susţinători sunt nazişti fascişti sau comunişti şi nici dacă subiectul va polariza diverse grupuri. Ne interesează subiectul în sine.

Prin aplicarea tacticilor manipulative de mai sus numeroşi cetăţeni de bună-credinţa au ajuns să facă gratis propaganda taberei LGTBQ2 care s-a exprimat de la început pentru absenteism. Mai mult ei depun un efort considerabil să crediteze PSD cu ideea referendumului. Este clar că vor exista două tabere una o progresiştilor LGTBQ2 şi a militanţilor pro diversitate şi alta a conservatorilor. Una din aceste tabere va fi manipulată.

Analizând modul de acţiune putem să observăm că una dintre tabere a ajuns la disperare, au lansat un filmuleţ în care îi compară pe cei care au iniţiat referendumul cu inchiziţia care „ardea vrăjitoare pe rug” s-au lansat şi articole şi postări în care cei care merg la referendum sunt comparaţi cu nazişti care au susţinut Holocaustul. Au fost şi situaţii în care militanţi pro referendum au fost agresati (incidentul din zona Obor) sau le-au fost ameninţaţi copiii că vor fi violaţi.

Mulţi romani de bunăcredinţa au ajuns să mărşăluiască într-o tabără de care nu ştiu nimic şi să atace familia, tradiţia, biserica creştină. Adică definiţia clasică a manipulării prin război informaţional – să ajungi să faci ceva ce nu ai fi făcut niciodată, dacă manipularea nu s-ar fi aplicat.

Un ochi antrenat recunoaşte instantaneu că e vorba de manipulare, astfel acest referendum proclamat unanim ca „inutil” de formatori de opinie a devenit se pare mai important ca orice alegeri din ‘90 încoace. Nicicând nu s-a văzut o asemenea desfăşurare de forţe ca acum pentru un referendum „inutil” care „nu schimba nimic”. Miza, în realitate, este uriaşă. Miza este suveranitatea poporului român, mai avem sau nu dreptul de a ne hotarî singuri soarta? Cei care sunt împotriva referendumului spun răspicat NU! Suntem doar o biată COLONIE şi nu avem acest drept.

Toata Lista Aici

Related Images:

Citeste si …

E posibil un război civil în Statele Unite? Sistemul electoral american explicat!
Opinii

E posibil un război civil în Statele Unite? Sistemul electoral american explicat!

Presa de limbă engleză pune o întrebare extremă, e posibil să izbucnească un război civil în Statele Unite?  Presa de limbă engleză pune o întrebare extremă: „e posibil să izbucnească un război civil în Statele […]

Fake News și dezinformare în legătură cu moartea lui Mihai Făgădaru
Stiri false

Fake News și dezinformare în legătură cu moartea lui Mihai Făgădaru

Fake News și dezinformare în legătură cu moartea teologului Mihai Făgădaru. Imaginea lui e folosita în promovarea unui tratament medical  Cercurile vacciniste au jubilat la aflarea veştii că un teolog numit Mihai Făgădarul despre care […]

Un Sindicat al Cadrelor Militare anunță că vor ieși in stradă
Uncategorized

Un Sindicat al Cadrelor Militare anunță că vor ieși in stradă

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, a anunțat ca vor ieși in stradă pentru întoarcerea la normalitate  Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, şi-au anunţat intenţia de a ieşi în stradă pe 24 ianuarie 2021 şi a protesta faţă […]

30 de ani de la 21 decembrie 1989, evenimente ţinute la București
Bucuresti

30 de ani de la 21 decembrie 1989, evenimente ţinute la București

30 de ani de la 21 decembrie 1989, evenimente ţinute la București, evenimente ignorate de presă  La 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 la București s-au ţinut mai multe evenimente decât la […]

Comemorări la Predeal și Brașov, la sfârșitul săptămânii
Stirile noastre

Comemorări la Predeal și Brașov, la sfârșitul săptămânii

Comemorări la Predeal și Brașov, la sfârșitul săptămânii. Nicolae Purcărea si cei 252 de legionari executați sumar în noaptea de 21-22 septembrie 1939  Două Comemorări: Sâmbătă, 19 septembrie 2020, ora 10,30, la cimitirul Sfânta Treime […]

Memorialul Durerii – 30 de ani de la prima difuzare
Bucuresti

Memorialul Durerii – 30 de ani de la prima difuzare

Memorialul Durerii – 30 de ani de la prima difuzare. Aniversare la de la Muzeului Național al Țăranului  „Memorialul Durerii” aniversează, în august și septembrie, anul acesta, 30 de ani de la prima difuzare.  Luni, […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*