INEDIT (Video): Maratonul libertăţii din Bucureşti 7 proteste la 7 instituţii cheie

7 proteste la 7 instituţii cheie

 85 de vizualizări

7 proteste la 7 instituţii cheie
7 proteste la 7 instituţii

Maratonul Libertăţii din Bucureşti 7 proteste la 7 instituţii cheie. Toate protestele în aceeași zi.

 Miercuri 16 Februarie 2022 a avut loc un maraton civic unic în istoria contemporană a României, un protest la 7 instituţii implicate decizional în limitarea drepturilor noastre civice în perioada pandemiei.

 După cele 19 proteste organizate de Mişcarea Civică „Acţiune pentru Națiune” în ultimele 5 luni, domnul Dumitru Bălan a organizat împreună cu alţi activişti civic un maraton cu 7 opriri în faţa a 7 instituţii, toate în aceeaşi zi.

De ce 7 proteste la 7 instituții?

 În ciuda propunerilor şi recomandărilor care au apărut în spaţiu public ca toate restricţiile să fie anulate şi Româna să se întoarcă la normalitate, sunt semnale că se pregătesc măsuri atât pentru permanentizarea restricţiilor cât şi pentru crearea unor pârghii legale pentru a se putea reveni oricând la carantină.

  Astfel, miercuri în aceeaşi zi au fost pichetate: ICCJ, MAI-DSU, Ministerul Sănătăţii, Avocatul Poporului, CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, Primăria Capitalei, Administraţia Prezidentiala-Palatul Cotrocen.

  Dumitru Balan împreună cu grupurile civice „Starea de libertate”, „Legitima Apărare” şi cu Asociaţia „Acţiune pentru Națiune” au anunţat lista revendicărilor.

Revendicările protestatarilor

* Doctorul Arafat trebuie să plece fiindcă acesta a gestionat în mod dezastruos situația din ultimii 2 ani! Ajunge!

* Ministrul Alexandru Rafila trebuie să plece întrucât NU a adus medicamente sigure și eficiente în spitale și în farmacii și pentru că a dat undă verde campaniei de injectare a copiilor cu serurile experimentale fără să fie nevoie ei având o rată naturală de supraviețuire în fața virusului chinezesc de 99.997%.

* Avocatul Poporului Renate Weber trebuie să plece pentru că nu a apărat poporul de abuzurile guvernanților timp de peste un an. Nu și-a îndeplinit atribuțiile constituționale regăsite în fișa postului iar postul de avocat al poporului este o pălărie prea mare pentru doamna Renate Weber.

* Domnul Csaba Asztalos, preşedintele CNPCD, trebuie să plece deoarece Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării nu a apărat românii ne testaţi sau neinjectați cu toate că toți cetățenii români sunt egali în fața legii fără privilegii și fără discriminări potrivit Art.16 din Constituția României.

În cadrul celor 7 proteste, Dumitru Balan a mai declarat:

Vom solicita parlamentului României să desființeze urgent cncd-ul întrucât această instituție consumă banii publici fără să facă nimic concret pentru români. Multe decizii ale cncd-ului sunt exact cum nu ar trebui luate și nu mai vedem niciun sens că zeci de bugetari bine plătiți să consume banul public.

La o zi după proteste domnul Dumitru Balan a mai declarat despre acţiunea  „7 proteste”.

Acesta a fost EFECTUL BOMBĂ AL MARATONULUI LIBERTĂȚII CU CELE 7 PROTESTE INCLUSE ÎN FAȚA INSTITUȚIILOR CHEIE:

CEI 200 DE PROTESTATARI PREZENȚI AU FĂCUT UN SPECTACOL TOTAL, STRIGÂND NON STOP PENTRU LIBERTATE DE LA ORA 10.30 PÂNĂ LA ORA 19.15.

Am protestat la ICCJ, M.A.I-DSU, Ministerul Sănătăţii, Avocatul Poporului,Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării,Primăria Capitalei,Administraţia Prezidentiala-Palatul Cotroceni.

A fost cel mai ADEVĂRAT PROTEST DIN ULTIMII 31 DE ANI, iar asta mi-au confirmat-o și jandarmii, dar și reporteritele de la Antena 3, RTV, Realitatea, Naţional TV care au spus că nu au mai văzut atâta energie la un protest. Iar după cum bine se poate vedea,revendicările noastre au fost transmise foarte CLAR, ca trădătorii să le bage mai bine în cap.

Nu cedam niciun metru,iar dacă nu se mişca nimic în două săptămâni,ne vom întoarce în stradă la un nou MARATON în 7 martie.

***

 

Războiul Informațional

Related Images:

Citeste si …

Mineriada din 13-15 : A.V.M.R a protestat împotriva justiției corupte și aservite
Bucuresti

Mineriada din 13-15 : A.V.M.R a protestat împotriva justiției corupte și aservite

Mineriada din 13-15 : A.V.M.R a protestat împotriva justiției corupte și aservite politicului  În anul 2020 s-au împlinit 30 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, în tot acest timp plângerile penale ale […]

VIDEO – Victorie împotriva legiferării Certificatului Verde în România
Incorect politic

VIDEO – Victorie împotriva legiferării Certificatului Verde în România

VIDEO – Victorie împotriva legiferării Certificatului Verde în România. Cum mint fără ruşine cei de la G4Media.  VICTORIE, o importanţă victorie a societății civile românești! Guvernul panicat de reacţia promptă a românilor, care au ieşit […]

Delictul de Arafat, ultima „infracțiune” a noului establishment
Incorect politic

Delictul de Arafat, ultima „infracțiune” a noului establishment

„Delictul de Arafat„, ultima „infracțiune” a noului establishment, un altfel de „delict de opinie„  Pentru generaţia celor născuţi în anii 80 sau 90 şi crescuţi într-o libertate a cuvântului aproape absolută, există destule semnale de […]

Coronavirusul: Faza războiul total împotriva Bisericii Ortodoxe Române
Incorect politic

Coronavirusul: Faza războiul total împotriva Bisericii Ortodoxe Române

CoronaVirusul: Faza războiul total împotriva Bisericii Ortodoxe Române Exista un grup de „progresişti” care duc un război neconvenţional împotriva valorilor identitare româneşti. Aceştia vor critica orice lucru care poate fi legat cu identitatea noastră naţională, […]

Protest împotriva ideologiei de gen
Bucuresti

Protest împotriva ideologiei de gen

La București s-a protestat împotriva ideologiei de gen  Imediat după eșecul referendumului pentru familie, ca urmare a campaniei mincinoase „E Referendumul lui Dragnea”, în România s-a declanșat o campanie fără precedent pro LGBTQ. Evident că […]

Chiar ai crezut că Referendumul din 2018 era „inutil” ?
Bucuresti

Chiar ai crezut că Referendumul din 2018 era „inutil” ?

Chiar ai crezut că Referendumul din 2018 era „inutil” ? în curând vei vedea cât de „inutil”  În 2018 s-a scris o fila importantă din istoria noastră naţională , indiferent dacă vrem să începem numărătoarea […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*