Ion şi Doina Aldea Teodorovici
În noaptea 29-30 octombrie 1992, soții Ion şi Doina Aldea Teodorovici au decedat în urma unui accident rutier. Duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru în 1981, în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.). A fost, inițial, respins la Radio și Televiziune dar Ion și-a luat chitara în brațe și pornește, împreună cu soția sa, Doina să cutreiere satele Moldovei sovietice. Ion Aldea-Teodorovici a scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Participînd la toate evenimentele ce au marcat procesul de renaștere națională în R.S.S.M., lansând cântece de un profund patriotism, precum „Suveranitate„, „Sfînta ni-i casa„, „Mănăstirea Capriana„ și altele, cântăreața Doina Aldea-Teodorovici a devenit simbolul Basarabiei.
Scurt istoric …
Ion Aldea Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova. Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot. De la tatăl său, Ion a moștenit dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu. Și tot la îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Ca și fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată. Mama sa îl aduce la Chișinău, la Școala de Muzică ”Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică ”Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, în 1969, se înscrie la”Școala medie de muzică” din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o absolvă în 1973. Este înrolat în armata sovietică în orașul Zaporojie, aici, tânărul artist devine artillerist.
Împreună cu soția sa, a militat pentru reunirea Republicii Moldova cu România. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii 90′ au avut curajul de a cânta despre limba română, despre Eminescu.
La data de 27 august 1991, Ion și Doina Aldea Teodorovici au cântat pentru Suveranitate și Independență la Marea Adunare Națională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: „Vin aici direct din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să vă aduc salutul libertății noastre„.
Doina Aldea Teodorovici
Doina Aldea Teodorovici s-a născut în anul 1958 în orașul Chișinău. Harul său artistic s-a manifestat încă din copilărie. Astfel, începând cu vârsta de 6 ani și până în clasa a 8-a, Doina Aldea Teodorovici participă la dublarea filmelor în românește la Studioul „Moldova-Film”. Concomitent, studiază muzica în particular.
În 1975 a absolvit școala Nr.1, româno-franceză, mun. Chișinău, Republica Moldova. Timp de mai mulți ani a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Institutul „Ion Creangă” din Chișinău.
Din 1982, Doina își descoperă o altă latură a talentului său, cea de interpretă de estradă. Din acest an, ea este nedespărțită atât în viață, cât și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea Teodorovici.
Moartea Tragică
Soții Aldea Teodorovici au decedat în urma unui tragic accident rutier de pe șoseaua DN2 în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Mașina în care se deplasau Ion și Doina spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. Doina era însărcinată și aștepta o fetiță.
(CITEȘTE și despre cazul Laurei Stoica: VIDEO. Astăzi, artista LAURA STOICA ar fi împlinit 47 ani. Ce SEMN a primit mama sa, înainte de accident)
Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. Cu toate acestea, autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.
Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central Ortodox din mun. Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenței.
”Marți, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova și-a luat rămas bun de la Doina și Ion Aldea Teodorovici care, în scurta lor viață pămîntească, au devenit un simbol al cântecului de libertate și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului. La ora 10:30. Spre Opera Națională din Chișinău, în a cărei incintă au fost așezate sicriile, se revarsă mulțime de lume pentru ultima întânire cu renumiții și îndrăgiții artiști. La 12:30, sicriile sunt scoase și purtate prin marea de oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei și a lui Ion Aldea Teodorovici. (…) Cei doi neîntrecuți cîntăreți, Doina și Ion, nedespărțiți în moarte ca și în viață, au rămas să-și doarmă somnul de veci alături, lîngă biserica vechiului cimitir al Chișinăului.” (Ziarul „Moldova Suverană”, 5 noiembrie 1992)
”Astăzi, Ei nu mai sunt, dar a rămas cântecul lo,r care face o sală întreagă să se ridice în picioare – sală cu mii de oameni. E greu de exprimat în cuvinte suferinţa şi pierderea noastră. Au fost fericiţi? Da, au fost fericiţi pentru că au ştiut să-i facă fericiţi şi pe alţii. Şi-au dăruit sufletul, inima, talentul, bonomenia, celor care au avut nevoie de sprijin. Ei au luptat nu cu arma, au luptat cu cântecul, cu sufletul lor curat. În timpul războiului din Transnistria, cu riscul vieţii, împreună cu titanii literaturii noastre, Grigore Vieru şi Adrian Păunescu au dat spectacole pentru vitejii noştri patrioţi, pentru cei ce cu arma în mână apărau integritatea ţării. Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au lăsat o brazdă adâncă în cultura neamului nostru. Au rămas a fi Artişti Emeriţi din R.Moldova, postmortem au fost decoraţi cu cea mai înaltă distincţie a ţării – Ordinul Republicii. În memoria lor au fost înălţate monumente: la Piteşti, Soroca, Chişinău. Numele lor îl poartă gimnazii, licee, străzi. Ei au plecat, dar le-a rămas Cântecul.[…]”
(Eugenia Marin, mama Doinei Aldea Teodorovici)”Doina şi Ion, devenite legendare, s-au topit în suferinţele acestui pămînt, iar noi, la rîndul nostru, ne vedem şi mai clar propria fiinţă rănită în oglinda neasămuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta au înţeles-o Doina şi Ion. Ei n-au inventat nimic, ei, pur şi simplu, au ars în cîntecul lor.”
(Grigore Vieru)
sursa: ActiveNews via Buciumul
Fii primul care comentează