Naţionaliştii întruniţi la Tâncăbești pentru a comemora 80 de ani de la asasinarea „Căpitanului”

 268 de vizualizări

Naţionaliştii întruniți la Tâncăbești

Astăzi 24 noiembrie naţionaliştii s-au întrunit la Tâncăbești pentru a se reculege la a 80-a comemorare a asasinări lui Corneliu Codreanu.

Astăzi sâmbătă 24.11.2018, ora 12, la troița monumentală de pe liziera pădurii Tâncăbești (DN1, Sos. București-Ploiești), a avut loc o ceremonie religioasă de pomenire a lui Corneliu Zelea Codreanu, fondator al Legiunii Arhanghelul Mihail, și a celor 13 comandanți legionari asasinați în noaptea de 29-30 noiembrie 1938.

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Fundația Bunavestire, Acțiunea Civică Piața Universității 2012, Scut Botoșănean, şi alte organizaţii civice nonguvernamentale au organizat o slujbă religioasă pentru pomenirea legionarilor ucişi aici în noaptea să Sf Andrei 29-30 noiembrie 1938. În memoria celor ucis s-a legănat o colivă şi s-a vărsat câteva picături de vin conform  tradiţiei ortodoxe.

În fata monumentalei troiţe s-a intonat imnul „Plânge printre ramuri luna” şi a fost reamintit tragicul eveniment petrecut acum 80 de ani când Corneliu Zelea Codreanu acuzat pe nedrept şi 13 alţi legionari condamnaţi au fost scoşi din închisoare sub pretextul unui transfer sugrumaţi în duba jandarmeriei şi apoi împuşcaţi în spate pentru a simula o încercare de evadare.

La eveniment au participat şi o delegaţie a naţionaliştilor francezi simpatizanţi ai mareşalului Philippe Pétain (vainqueur de la bataille de Verdun). Aceştia au dorit să îmbărbăteze camarazi din România spunându-le că naţionalişti din Franţa privesc cu multă speranţă spre estul Europei unde populată nu a renunţat încă la tradiţii şi la credinţa cum s-a făcut în „Vest” în numele multiculturalismului.

Anul acesta ceremonia de comemorare s-a ţinut cu o săptămână mai devreme deoarece o parte din naţionalişti vor sărbători 1 decembrie la Alba Iulia şi respectiv la Chişinău.

Foto: Florian Cristache

 

Războiul Informational

Related Images:

Citeste si …

Au aplaudat în fața Ambasadei Rusiei: Campanie de minciuni şi dezinformare legate de protestele împotriva carantinei.
Stiri false

Au aplaudat în fața Ambasadei Rusiei: Campanie de minciuni şi dezinformare legate de protestele împotriva carantinei.

Campanie de minciuni şi dezinformare legate de protestele împotriva carantinei: „s-au oprit în fața Ambasadei Rusiei și au aplaudat”  Protestele relativ modeste împotriva legii pandemiei au generat un val de atacuri şi manipulări fără precedent […]

Jurnalistul Moise Guran „transferat” la un alt loc de muncă?
Incorect politic

Jurnalistul Moise Guran „transferat” la un alt loc de muncă?

A fost transferat: Jurnalistul Moise Guran „transferat” la un alt loc de muncă  Astăzi presa a detonat ce s-a sperat a fi o „bombă” dar în final s-a dovedit a fi o petardă umedă: Moise […]

Zi de doliu pentru Armata Română, s-a stins generalul-locotenent (rtr.) Ion DOBRAN
Bucuresti

Zi de doliu pentru Armata Română, s-a stins generalul-locotenent (rtr.) Ion DOBRAN

Zi de doliu pentru Armata Română, s-a stins îndrăgitul aviator, generalul-locotenent (rtr.) Ion DOBRAN  Ier ne-a părăsit generalul-locotenent (rtr.) Ion DOBRAN pe care l-am cunoscut la Mănăstirea Comana la ziua armatei şi despre care am […]

Drama familiei de romani Furdui, Un nou caz Bodnariu în Germania.
Incorect politic

Drama familiei de romani Furdui, Un nou caz Bodnariu în Germania.

Protest în sprijinul familiei româneşti Furdui, noul caz Bodnariu din Germania.  Familia Petru și Camelia Furdui au rămas brusc fără cei 7 copii, toți copiii le-au fost luați într-o singura zi de Protecția Copilului din […]

Adunarea Consiliului Europei respinge gruparea politică a naționaliștilor
International

Adunarea Consiliului Europei respinge gruparea politică a naționaliștilor

Adunarea Consiliului Europei respinge gruparea politică a naționaliștilor „Democrați Europeni / Europa Națiunilor”  Adunarea Consiliului Europei reunită la Strasbourg a refuzat să recunoască alianța conservatoare naționalistă a parlamentarilor din Austria, Bulgaria, Cehia, Germania și Italia. […]

Cu sau fără CoronaVirus imigranţii ilegali dau iama
Banat

Cu sau fără CoronaVirus imigranţii ilegali dau iama

Cu sau fără CoronaVirus imigranţii ilegali dau iama la granița României  În ultimele zile presa ne-a bombardat cu ştiri supra-exagerate cu românii care vor să se întoarcă acasă sau cu cetăţeni care au ieşit în […]

2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri

  1. Ce se întâmplă în Franța? Naționaliștii francezi răspund ! | Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă
  2. Ce se întâmplă în FRANȚA? Naționaliștii francezi se ridică! DE CE ? Ce vor FRANCEZII ? – Basarabia Literara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*