Scrisoarea către Papa Francisc a foştilor musulmani convertiţi la catolicism

Papa Francis

Papa Francis in Romania
Papa Francis

Scrisoarea către Papa Francis a foştilor musulmani convertiţi la catolicism in legătură cu atitudinile sale pro-islamice

Zilele acestea toată lumea vorbeşte de vizita Sanctității sale Papa Francisc, o serie de teorii conspiraţioniste sugerează că acesta va binecuvânta autonomia sau chiar independenta Transilvaniei.

Considerând că papalitatea a încercat timp de secole să îi aducă pe români la religia catolică, un asemenea scenariu este aproape imposibil. O asemenea acţiune politică a papei ar crea o ruptură definitiva intre români şi catolici, chiar între ortodocsi (sârbi, greci, ruşi) şi biserica catolică.

Mult mai probabil este ca Papa Francisc să promoveze agenda corectitudinii politice, să ne îndemne la toleranţă şi acceptare faţă de persoane diferite, faţă de homosexuali şi faţă de imigranţii musulmani.

Papa Francisc s-a dat peste cap să îi convingă pe catolici cât de uimitor, tolerant şi feminist este islamul, a spălat picioarele unor refugiaţi şi i-a rugat pe catolici să îi primească cu braţele deschise pe musulmani.

Papa Francisc si Ex-Musulmanii

Atitudinea papei a şocat cel mai mult pe foştii musulmani convertiţi la catolicism, care nu prea mai ştiu ce să creadă. Au părăsit cu preţul vieţii o religie pe care au cunoscut-o „la prima mână”, dacă putem spune aşa, o religie violentă, misogină, xenofobă, anti-crestină, doar pentru ca sa li se spună că „Dumnezeu este acelaşi”! Sau să îl vadă pe şeful bisericii lor îngenuncheat în faţa unor posibili terorişti, cărora le spala cu sârg picioarele.

Deoarece exista riscul ca Papa Francisc să transmită acelaşi mesaj „flower power” pe care a încercat să îl sădească peste tot unde a fost, publicam scrisoarea deschisă a foștilor musulmanilor către sanctitatea sa Papa Francisc. În această scrisoare ei îşi manifestă nedumerirea faţă de atitudinea „corect politica” a papei faţă de religia care îi persecută pe ei şi pe fraţii lor creştini din orientul-apropiat.

Înduioşătoarea scrisoare în care Papa este întrebat dacă ştie că cei care s-au convertit la creştinism riscă pedeapsa capitală în islam, sau este întrebat dacă ex-musulmanii nu ar trebui să se întoarcă la islam, dacă tot „Dumnezeu este acelaşi”…

De la foştii musulmani care au devenit Catolici şi prietenii lor, către Sfinţia sa Papa Francisc, în ceea ce priveşte atitudinea sa faţă de Islam

Mulţi dintre noi au încercat să vă contacteze, de multe ori, vreme de mai mulţi ani, dar niciodată nu am primit o confirmare că scrisorile şi cererile noastre de a ne întâlni au fost primite.

Nu vă place să pierdeţi timpul cu lungi introduceri, şi nici nouă, aşa că permiteţi-ne să vă spunem direct că nu vă înţelegem comentariile despre Islam, aşa cum sunt ele formulate în paragrafele 252 şi 253 din Evanghelia Gaudi, pentru că nicăieri nu este menţionat faptul că Islamul a apărut DUPĂ Hristos, aşa cum şi este, astfel încât nu poate fi decât un Antihrist (vezi 1 Ioan 2.22), şi una dintre cele mai periculoase doctrine antihristice, pentru că se prezintă ca fiind împlinirea Revelaţiei (Iisus fiind doar unul dintre profeţi).

*|*

Dacă islamul este o religie aşa de bună precum spuneţi, de ce oare noi am devenit Catolici? Oare scrierea voastră pune la îndoială fermitatea acestei alegeri făcute cu riscul propriei noastre vieţi? Ştiaţi că Islamul recomandă pedeapsa cu moartea a celor care sunt apostaţi (Coran Sura: 4. 89, şi 8. 7-1)? Cum este posibil să comparaţi violenta Musulmană cu aşa-zisa „violenta Creştină”?Ce legătură este între Cristos şi Satan? Ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Cristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2 Corinteni 6: 14-17). În conformitate cu învăţăturile Lui Iisus (Luca 14:26), “noi îl preferăm pe El, pe Hristos, propriei noastre vieţi“.

Oare nu avem suficientă autoritate pentru a vă vorbi despre Islam?

De fapt, atâta timp cât Islamul ne declară inamicii săi, aşa vom rămâne, iar toate încercările noastre de prietenie nu vor putea schimba nimic. Ca un adevărat Antihrist, Islamul există doar ca un duşman al tuturor: “Duşmănia şi vrajba s-au ivit între noi pentru totdeauna, pânã când voi veţi crede numai în Allah!” (Coran 60.4). Pentru Coran, Creştinii sunt doar “o murdărie” (Coran 9.28), “cei mai rei dintre toate făpturile” (Coran 98.6), toţi condamnaţi la Iad (Coran 4.48), aşa că Allah trebuie să îi extermine (Coran 98.30).

*|*

Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de pasajele din Coran ce pare tolerante, pentru că ele toate au fost anulate de paragraful Sabiei (principiul abrogării – ultima revelaţie este cea valabilă – n.a) (Coran 9.5). Acolo unde Sfintele Scripturi anunţă vestea cea bună a morţii şi învierii Lui Iisus, pentru salvarea noastră, a tuturor, şi împlinirea înţelegerii făcute cu evreii, Allah nu are nimic de oferit decât război şi omorârea “infidelilor”, în schimb pentru paradisul sau: “şi astfel ei luptă pe calea lui Allah, omorând şi fiind omorâţi” (Coran 9:111). Noi nu confundăm Islamul cu Musulmanii, dar dacă pentru dumneavoastră “dialogul” înseamnă vocea păcii, pentru Islam este doar altă scuză pentru a face război.

De asemenea, aşa cum s-a întâmplat in legatura cu Nazismul şi Comunismul, o viziune naivă asupra Islamului este echivalentă cu sinuciderea şi este foarte periculoasă. Cum puteţi să vorbiţi despre pace şi să daţi impresia că susţineţi islamul, aşa cum rezultă din ceea ce pare că aţi spus la Roma, în cuvântarea din 20 Ianuarie 2014: “Să îndepărtăm din inimile noaste boala care ne-a afectat vieţile (…) Să îi lăsăm pe cei care sunt creştini să facă lucrul acesta folosind Biblia, iar pe cei care sunt Musulmani folosind Coranul.” Când Papa Francisc pare a sugera că şi Coranul este o cale spre Salvare, oare nu este un motiv să ne îngrijorăm? Ar trebui să ne întoarcem la Islam?

*|*

Vă implorăm să nu căutaţi în Islam un aliat în lupta contra puterilor ce vor să domine şi să înrobească lumea, pentru că şi ei şi Islamul se conduc după aceleaşi principii totalitare de respingere a Lui Hristos şi a Împărăţiei Lui ( Luca 4.7). Ştim că Bestia din Apocalipsă, ce încearcă să devoreze Femeia şi pe Fiul ei, are multe capete. Apropo, Allah interzice astfel de alianţe (Coran 5.51)! Mai mult decât atât, profeţii întotdeauna au condamnat Israelul pentru dorinţa sa de a se alia cu puteri străine, împotriva încrederii totale pe care ei ar fi trebuit să o aibă în Dumnezeu.

Desigur, e mare tentaţia de a gândi că vorbind frumos la adresa islamului, vom preveni şi mai multă suferinţă pentru creştinii care trăiesc în ţările ce au devenit majoritar musulmane. Însă singura Cale indicată de Iisus este să ne purtăm Crucea şi să căutăm fericirea în însăşi faptul că avem aceasta cruce de purtat şi nu să fugim din calea ei. Nu ne îndoim că doar proclamarea Adevărului ne poate aduce nu doar Mântuirea dar şi Libertatea (Ioan 8:32). Misiunea noastră este să mărturisim Adevărul, “stăruieşte cu timp şi fără de timp” (2 Timotei 4.2). Iar Măreţia noastră ar trebui să fie în a spune, ca Sfântul Pavel :” Să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit..” (1 Corintieni 2.2)

*|*

În ceea ce priveşte afirmaţiile Beatitudinii Voastre despre Islam, inclusiv Preşedintele Erdogan, printre alţii, le-a cerut compatrioţilor săi să nu se integreze în tările lor gazdă. În timp ce Arabia Saudită şi toate monarhiile bogate în petrol, nu primesc nici un refugiat, exprimând, dorinţa de a coloniza Europa cu musulmani, cerută şi proclamată de OIC şi alte organizaţii Islamice vreme de multe decenii, dumneavoastră, Prea Sfinte Părinte, predicaţi primirea imigranţilor, indiferent dacă aceştia sunt musulmani, lucru interzis de Apostoli :” Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele. ” (2 Ioan 1.10-11); ” (Oricine) v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” ( Gălăteni 1.8-9)

*|*

Așa cum “Mi-a fost foame și nu mi-ați dat mâncare” (Matei 25:42) nu poate însemna că Isus şi-ar fi dorit să fie un parazit, sau “eram străin și M-ai primit” nu poate înseamnă “Am fost un invadator și M-ai primit “, ci mai degrabă” am avut nevoie de ospitalitatea ta pentru o vreme și tu mi-ai acordat-o “. Cuvântul ξένος (xenos) în Noul Testament nu are numai semnificația unui străin, ci și a unui oaspete (Romani 16,23; 1 Corinteni 16,5-6, Coloseni 4,10; 3 Ionan 1,5).

Și când YHWH din Vechiul Testament comandă să trateze bine străinii, deoarece evreii au fost ei înșiși străini în Egipt, sub condiția că străinul să se asimileze atât de bine poporului ales încât să își acceptă religia și practicarea cultul … Niciodată nu se menționează primirea unui străin care să își păstreze religia și obiceiurile! De asemenea, nu înțelegem de ce militaţi ca musulmanilor să îşi poată practica religia lor în Europa. Semnificația Scripturii nu ar trebui să fie conforma cu susținătorii globalismului, ci de fidelitatea față de tradiție. Păstorul cel Bun vânează lupul, nu-l lasă să intre pe stână.

*|*

Discursul pro-islam al Prea Fericirii Voastre, ne face să deplângem faptul că nu le cereţi musulmanilor să renunţ la islam, şi îi face pe mulţi foști musulmani, convertiţi la Creştinism, precum Magdi Allam, să părăsească Biserica Creştină, fiind dezgustaţi de laşitatea ei, răniţi de gesturile echivoce, confuzionaţi de lipsa misionariatului creştin, revoltaţi de laudele aduse islamului. Astfel sufletele naive sunt păcălite, iar creştinii nu sunt pregătiţi pentru o confruntare cu islamul, la care însă Papa Ioan Paul al doilea a făcut apel ( Ecclesia în Europa, No.57).

Avem impresia că nu luaţi în serios spusele fratelui vostru, Episcopul Nona Amel, Episcopul creştinilor catolici din Mosul, aflat azi în exil, atunci când ne spune : ” Suferinţele noastre de azi, sunt doar un preludiu la ceea ce voi, Europenii şi Creştinii din Vest, veţi suferi în viitorul apropiat. Mi-am pierdut dioceza. Centrul diocezi mele a fost ocupat de musulmani radicali, care vor să ne convertim sau să fim omorâţi. Primiti în ţările voastre un număr cât mai mare de musulmani. Şi voi sunteţi în pericol. Trebuie să luaţi nişte decizii ferme şi curajoase.

Voi credeţi că toţi oamenii sunt egali, însă islamul nu crede aşa ceva. Dacă nu veţi înţelege lucrul acesta cât mai repede, veţi deveni cât de curând victimele celor pe care vi i-aţi invitat în casă. ” ( August 9, 2014). Aceasta este o chestiune de viaţă şi de moarte şi orice concesie făcută islamului este o mare trădare. Nu dorim ca Vestul să continue să fie islamizat. Nici nu dorim ca acţiunile voastre să contribuie la islamizarea să. Unde ne vom putea refugia dacă Europa va fi islamizata?

*|*

Daţi-ne voie să vă cerem să convocaţi cât mai curând un sinod pe tema pericolului islamizării. Ce a rămas din creştinism în locurile în care Islamul s-a instalat deja? Dacă încă mai are drepturi, sunt mult reduse şi condiţionate de a nu răspândi creştinismul, astfel negându-i-se însăşi esenţa sa. În interesul dreptăţii şi adevărului, Biserica trebuie să aducă lumina şi să explice de ce argumentele aduse de islam pentru a nega creştinismul sunt false. Dacă Biserică va avea curajul să facă asta, nu ne îndoim că milioane de oameni, inclusiv Musulmani, dar şi alţi oameni ce îl caută pe adevăratul Dumnezeu, se vor converti. Aşa cum aţi spus :” Cel care nu se roagă Lui Hristos, se roagă Satanei. ” ( 14.03.13). Dacă oamenii ar şti că vor ajunge în Iad, şi-ar da vieţile Lui Iisus ( cf Coran 3.55)

Cu cea mai adâncă dragoste pentru Hristos care, prin sfinţia dumneavoastră, conduce Biserica Sa, ne-am convertim de la islam, sprijinit de mulți dintre frații noștri în credință, mai ales creștinii din Orient, și de prietenii noștri. Cerem Sfinţiei voastre să ne confirme convertirea noastre la Isus Hristos , adevăratul Dumnezeu și adevăratul om, singurul Mântuitor, cu un discurs deschis și drept despre islam și asigurându-vă de rugăciunile noastre în inima Imaculatei Fecioare, si vă cerem binecuvântarea apostolică.

From former Muslims who became Catholics, ‬and their friends,‬‬‬‬ to His Holiness Pope Francis,‬‬ about his attitude towards Islam

SURSE:

# Scrisoarea deschisa a foștilor musulmani in italiana:

http://exmusulmanschretiens.fr/it/

# Scrisoarea deschisa a foștilor musulmani in italiana:

http://exmusulmanschretiens.fr/en/

# Coranul in Romana

https://en.islamway.net/SF/quran/data/The_Holy_Quran_Romanian.pdf

# Biblia Ortodoxa online

http://www.bibliaortodoxa.ro/

# Versetele care cer violenta in Coran si Hadis

http://166.62.117.116/pages/quran/violence.aspx

***

 

razboiulinformational

1 Trackback / Pingback

  1. Scrisoarea către Papa Francisc a foştilor musulmani convertiţi la catolicism - Glasul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*