250.000 de homosexuali au marselui pentru drepturi egale in Tel Aviv.

 229 de vizualizări

Tel Aviv
Tel Aviv

250.000 de homosexuali au marselui pentru drepturi egale in Tel Aviv.

 Ziarele din Izdrale au anunţat cu titluri mari ca circa 250.000 de homosexuali au mărşălui pentru drepturi egale în Tel Aviv, la parada mândriei.

Parada Mândriei de anul acesta, este cea mai mare văzută vreodată în Izdrale, participanţi au mărşăluit pe bulevardul principal Ben Tzion şi s-au îndreptat către un parc aflat pe coasta Mării Mediterane numit Charles Clore Park

Mergem astăzi în cel mai mare și cel mai conşistent protest din Israel, cerând drepturi egale, astfel încât toată lumea să își poată scrie singuri propria poveste” au declarat organizatorii.

Haaretz scrie că la acest marş au participat şi membrii ai Knesset-ului, printre oficialităţi s-a aflat şi primarul oraşului care a făcut următoarea declaraţie:

„Fiecare dintre noi merită să îşi ridice vocea și să spun că după o lungă cale deja parcursa, este inca mult de făcut „, a spus el.” Vă promit că nu vom încetini și nu vom renunţa și vom continua să ne luptăm până când vom vedea egalitatea deplină în Israel! „Mândria fericită””

Ohad Hizki, șeful Asociației pentru egalitatea LGBTQ din Israel a declarat presei „Am auzit destule discuții și am văzut destulă hărțuire, este timpul pentru acțiune.”

 Israel21 informează ca primăria Tel Aviv a susținut că această paradă va fi cea mai mare pradă din lume care ii va sărbători pe Bisexuali. vezi [(AICI)]

Tel Aviv capitala LGTBQ2

 Cu aceasta ocazie TelAviv a fost supranumit  “the world’s gayest city” ( cel mai „vesel/homosexual oraş din lume) de The Boston Globe sau “the gay capital of the Middle East” (capitala homosexualitate a orientului mijlociu ) de Out Magazine

800px AnneFrank1940 crop - 250.000 de homosexuali au marselui pentru drepturi egale in Tel Aviv.

 Tot cu ocazie săptămânii LGTBQ2  în Israel a avut loc o campanie de „sensibilizare” în legătură cu drepturile bisexualilor. Astfel izraelieni au aflat ca celebra Anne Frank a fost in realitate bisexuală și că în celebrul jurnal ar fi mărturisit că se simte atrasă şi de băieței de fetiţe. Dezvăluirea este destul de șocantă cunoscut fiind faptul ca Anne si-a scris jurnalul între 1942 si 1944, adică între vârstă de 13 si 15 ani.

Haaretz informa că parada s-a încheiat cu o mare petrecere pe plaja parcului Charles Clore Park .

SURSE:

# Tel Aviv Pride Festival in full swing this week
https://www.israel21c.org/tel-aviv-pride-festival-in-full-swing-this-week/

# 250,000 March in Largest-ever Tel Aviv Pride Parade
https://www.haaretz.com/israel-news/tel-aviv-pride-parade-kicks-off-with-up-to-a-quarter-million-expected-to-attend-1.7368988

# As a Queer Jew, Learning Anne Frank Was Bisexual Is a Game-changer
https://www.haaretz.com/us-news/as-a-queer-jew-learning-anne-frank-was-bisexual-is-a-game-changer-1.7364928?fbclid=IwAR0hdo9a8_tQpQocDZQT7U3J0x4ov34rUe1-LJUs4A1ccOGsOLbLPc_GVjg

***

Razboiulinformational

 

Related Images:

Citeste si …

Cu sau fără CoronaVirus imigranţii ilegali dau iama
Banat

Cu sau fără CoronaVirus imigranţii ilegali dau iama

Cu sau fără CoronaVirus imigranţii ilegali dau iama la granița României  În ultimele zile presa ne-a bombardat cu ştiri supra-exagerate cu românii care vor să se întoarcă acasă sau cu cetăţeni care au ieşit în […]

Vânzarea termocentralei Mintia, cumpărătorul ar fi început sa o vândă la fier vechi.
Transilvania

Vânzarea termocentralei Mintia, cumpărătorul ar fi început sa o vândă la fier vechi.

Vânzarea Centralei termoelectice Mintia, conform presei locale cumpărătorul ar fi început să o vândă la fier vechi.  Centrala Mintia-Deva este a treia centrală termică ca mărime din România, având 5 grupuri identice de 210 MW […]

Marea nedreptate de la Trianon
Incorect politic

Marea nedreptate de la Trianon

Marea nedreptate de la Trianon, cum a fost tratata România la Conferința de Pace! Discuţiile despre Trianon nu fac decât să susţină discursul revizionist maghiar care de 100 de ani susţine că în 1920 la […]

Cum sa distrugi reputația unui om pentru ca avea dreptate – Cazul Vasile Răducă
Bucuresti

Cum sa distrugi reputația unui om pentru ca avea dreptate – Cazul Vasile Răducă

Cazul preotului Vasile Răducă care a fost linșat mediatic deoarece a spus adevărul tăinuit de întreaga presă Trusturile progresiste au luat de curând în colimator un teolog, Vasile Răducă, care a afirmat că „în islam, […]

30 de ani de la 21 decembrie 1989, evenimente ţinute la București
Bucuresti

30 de ani de la 21 decembrie 1989, evenimente ţinute la București

30 de ani de la 21 decembrie 1989, evenimente ţinute la București, evenimente ignorate de presă  La 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 la București s-au ţinut mai multe evenimente decât la […]

Progresistul Andrei Caramitru vrea să ne vindem femeile și să legalizăm drogurile
Opinii

Progresistul Andrei Caramitru vrea să ne vindem femeile și să legalizăm drogurile

Game Over – Progresistul Andrei Caramitru vrea să ne vindem femeile și să legalizăm drogurile  Progresiștii vor să scoată la mezat totul chiar și femeile și viitorul copiilor noștri… Dacă ar fi fost predicţiile unor […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*