Marea nedreptate de la Trianon

Trianon 1920

 1.286 de vizualizări

Tratatul de la Trianon 1920
Tratatul de la Trianon 1920

Marea nedreptate de la Trianon, cum a fost tratata România la Conferința de Pace!

Discuţiile despre Trianon nu fac decât să susţină discursul revizionist maghiar care de 100 de ani susţine că în 1920 la Trianon românii şi slovacii au obţinut o victorie politică „mişelească”. Propaganda maghiară neagă existenţa românilor în Bazinul Carpatic la venirea ungurilor, neagă persecutarea minorităţilor imperiului, cât şi istoria unei întregi mişcări de emancipare a românilor. Extremistul maghiar cunoaşte doar că în urma unor „manevre politice”, regatul „Ungariei Mari” a fost “crucificat” la Trianon.

Aşa apărut strigătul revizionist maghiar “Nem, nem, soha!” (Nu, nu, niciodată!), un strigăt care deplânge un imperiu milenar care nu a existat in fapt niciodată.

La Trianon s-a comis o uriaşă nedreptate, dar nu la adresa Ungariei, care pierduse războiul şi avea capitala ocupată de armata română, ci la adresa unui aliat aflat teoretic în tabăra câştigătoare.

România şi aspiraţiile sale

În momentul când Primul Război Mondial a început, România a decis să rămână neutră, primind oferte din partea celor două părţi beligerante. România a intrat în război la data 27 august 1916 de partea Antantei, având ca singur motiv eliberarea românilor din sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar.

Românii din Austro-Ungaria erau lipsiţi de drepturi, o situaţie care începuse în 1366, când Louis I de Anjou a emis Decretul de la Turda prin care au fost anulate drepturile românilor, care până la acea dată se bucurau de o organizare juridică „Universitas Valachorum” şi de un sistem de legi propriu „Jus Valachicum”.

În 1366, în decretul de La Turda se cerea să fie: „exterminandum seu delendum în ipsa terra malefactores quarumlibet nacionum, signanter Olachorum” (să fie exterminați sau izgoniţi din această țară răufăcătorii de orice nație, dar în special românii). Iar în 1898 guvernul Maghiar publica un ghid de maghiarizare a numelor de familie sub semnătură lui Simon Telkes, ghid care atrăgea atenţia funcţionarilor maghiari asupra românilor care vor încerca să fenteze maghiarizarea.

România intra în război la 27 august 1916 de partea Antantei, însufleţită de dorinţa de a elibera fraţii de neam şi de credinţă aflaţi sub jugul unei stăpâniri nedrepte. La încheierea războiului, România îşi vedea visul milenar împlinit, iar prin tratatul de la Trianon acest vis devenea realitate… sau cel puţin aşa ne-a fost spus.

Adevărul gol-goluţ al povestii „Trianon”

Statele Unite intrau în război la 2 aprilie 1917 şi Thomas Woodrow Wilson anunţa că nu va recunoaşte înţelegerile precedente. După intrarea Statelor Unite în război, soarta conflictului se schimbă radical, iar naţiunile oprimate încep să îşi revendice drepturile.

Transilvania şi-a declarat independenta pe 12 octombrie 1918, iar pe 18 octombrie Alexandru Vaida-Voevod a citit declaraţia în parlamentul de la Budapesta. În data de 19 octombrie, delegaţia de la Iaşi a Comitetului Naţional al Românilor emigraţi din Austro-Ungaria răspunde manifestului lui Carol I de Habsburg, aceştia contestă dreptul monarhiei habsburgice asupra românilor şi cer ca întregul teritoriu locuit de români să se unească cu ţara.

În 6 noiembrie 1918, al 42-lea secretat de stat al Statelor Unite, Robert Lansing (1864 – 1928), recunoaşte dreptul României la autodeterminare. Woodrow Wilson va recunoaşte şi el dreptul popoarelor la autodeterminare.

Dorinţa de independenţă a românilor, germanilor, cehilor, slovacilor, croaţilor şi şârbilor a fost anunţată la 12 Aprilie 1918, la Conferinţa Naţiunilor Oprimate ţinută la Roma. La 15 septembrie, la Congresul românilor, sârbilor, cehilor, slovacilor, polonezilor, croaţilor și rutenilor ţinut în New York, 4000 de reprezentanţi cer destrămarea imperiului.

La 16 octombrie, Carol I de Habsburg face o ultimă încercare de salvare a imperiului prin manifestul „către popoarele mele credincioase”, unde sugerează federalizarea Austro-Ungariei. Propunerea este respinsă de reprezentanții națiunilor.

Imperiul se destramă

Cehii se proclamă independenţi la 14 octombrie, iar la 28 octombrie la Praga este anunţată fondarea Cehosolovaciei. Ungurii îşi declară independenţa la 24 octombrie, iar la 16 noiembrie 1918 se proclamă Republica Democrată Ungară. La 12 noiembrie 1918, Austria îl exilează pe împărat şi îşi proclamă republica austriacă. La 1 decembrie sârbii, croaţii şi slovenii îşi proclamă și ei un regat independent.

La Alba Iuli,a românii au decis unirea provinciilor locuite de români cu ţara mamă, Declaraţia de la Alba Iulia are putere juridică, doar că la Trianon declaraţia de la Alba Iulia nu a fost respectată.

La Alba Iulia s-a proclamat unirea tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească cu România. Adunarea Națională a proclamat îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre. Vezi declarația AICI.

La Trianon, România a pierdut Crisana de Vest, a renunţat la Banatul de Severin, iar din Maramureşul Istoric nu avea să primească decât mai puţin de jumătate.

ScreenShot 20200608000612 300x212 - Marea nedreptate de la Trianon

România de la 1920 nu a fost „România Mare” imaginată de Cezar Bolliac în celebra hartă a românităţii, ci doar o Românie atât de mare cât au permis Marile Puteri.

Nedreptatea de la Trianon

România Mare era o ţară înconjurată din toate extremităţile de români, iar membrii acestor comunităţi erau cei mai vechi locuitori ai acestor provincii. De la Trianon, numele a numeroase oraşe românesti din jurul României au fost schimbate, iar locuitorii au fost slavizaţi sau maghiarizaţi după caz.

Tribalia, Banatul de Severin, Crisana de Vest, Maramureşul Istoric, Pocutia, Trasnistria aveau să rămână în afara graniţelor „României Mari”, deşi au existat cereri ale românilor de acolo să se unească cu ţara.

Crisana de Vest

În recensământul din Ungaria din 1929, găsim un număr de 16.221 de români, dar şi 88,871 de unguri vorbitori de română, la care trebuie adăugaţi cei 120.000 de români din Ungaria care se estimează că au fost maghiarizaţi începând cu anul 1800. În partea de vest, România abandona circa 250.000 de etnici români, care aveau în cea mai mare parte să fie asimilaţi în deceniile următoare.

Astăzi, în Ungaria mai vieţuiesc între 4.000 şi 10.000 de români. Concluzionăm că Ungaria nu a avut nici o obligaţie de a „respecta drepturile minorităţilor”.

Câmpia Panoniei apare în documente, la venirea ungurilor ca „pascua romanorum” (păsunile romanilor) şi ca fiind locuită de pastores romanorum (păstori romani), mai mulţi cronicari precum Anonimus sau Simon of Keza fac legătura între aceşti păstori ”romani” şi vlahii.

Trecutul istoric nu a fost luat în considerare, iar România avea să împartă provincia dintre Carpaţi şi Tisa cu Ungaria, deşi câştigase războiul şi ocupase Budapesta.

La sud-vest, România renunţă la Banatul de Severin, deşi şi romanii de acolo au votat unirea cu ţara, la acea dată s-a spus că am făcut asta pentru a nu îi pune pe sârbi în situaţia de a avea capitala pe graniţa cu noi. La Valea Timocului a renunțat, practic, Take Ionescu, care s-a întâlnit cu Pasici la Belgrad. La sud, România nu mai obținea nimic, iar Tribalia străveche rămânea dincolo de graniţa ţării.

Trasnistria, pământ românesc…

Deşi nu a avut legătura directă cu Trianonul, ar trebui ştiut că republica Moldovenească dezlipita de imperiul Ţarist a respins alipirea Trasnistriei. Astăzi aproape că nu se mai vorbeşte că teritoriul dintre Nistru şi Bug, administrat de România în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, era la 1918 un teritoriu vast populat de români, cu numeroase localităţi şi oraşe cu nume româneşti. Oraşe şi localităţi precum: Baltă, Ciumării Mari, Lapusna, Valea Turcului, Ciobanca, Braşoveanca, Ocna Rosie, etc.

Românii de dincolo de Nistru

Românii transnistreni sunt menţionat începând cu anului 1150 în cronicile slave şi bizantine, care îi menţionează cu numele de bolohoveni. Aceştia stăpâneau părţi din provinciile Podolia, Volânia şi Kiev. După marea invazie tătara din 1241, bolohoveni nu mai sunt menţionaţi în cronici, dar vlahii apar menţionaţi pe ambele maluri ale Nistrului şi chiar ale Bugului. Când ruşii ajung la Nistru, vlahii sunt menţionaţi în mai multe lucrări, inclusiv în Marea Enciclopedie Rusă, ca cei mai vechi locuitori ai acestor meleaguri.

În anul 1913, Nicolae Iorga publică lucrarea cu un titlu foarte sugestiv „Ucraina Moldoveneasca”, unde aminteşte de pecetea lui Duca Voda (1620 – 1685), prinţ al Moldovei şi mare Hatman al Ucrainei. Stăpânirea moldovenească se întindea la acea dată adânc în Ucraina.

Bogdan Petriceicu Haşdeu arată că încă de la 1230 există o populaţie românească compactă în Podolia Volnii (la graniţa de azi dintre Polonia, Belarus şi Ucraina), această populaţie se ridică, încă de la 1849 la circa 500.000 de persoane. O altă sursă relatează că cetatea Lerici de la limanul Niprului arbora la 1455 drapelul cu zimbrul, iar negustorii plăteau vama domnului Moldovei. Cetatea fusese ocupată de Petru Aron la 1454 şi deţinută de Ştefan cel Mare până la 1475

Când România a demarat campania împotriva U.R.S.S., sociologul Anton Golopenția a fost însărcinat cu studierea comunităţilor româneşti aflate între Nistru şi Bug şi dincolo de Bug. Studiul s-a concretizat în două volume intitulate: „Românii de la Est de Bug”. Un fapt inedit este că o parte din studiile lui Golopenția s-au concentrat în regiunea Donețk, care la acea dată avea o comunitate românească.

Unirea nereușită a Trasnistriei

Moldovenii Transnistreni se activează odată cu prăbuşirea imperiului Ţarist, la 2 martie 1917 militarii români din Odesa formează Partidul Progresist Moldovenesc, iar la 17/18 decembrie 1917 se ţine un congres la Tiraspol sub preşedinţia sublocotelentului Ştefan Bulan, unde se solicita „lichirea Trasnistriei de Basarabia”.

Din lucrările Congresului “cinstitului neam românesc” de la Tiraspol din 17 Dec. 1917

 A venit vorba şi despre întrebarea cea mare a moldovenilor de peste Nistru: vor ei sã facã parte din Ucraina sau vor sã se alãture la Moldova? La întrebarea aceasta ţăranii au răspuns: “Sã ne soiudinim cu fraţii noştri din Moldova! Oamenii de la tarã sunt trimişi cu această vorbã, sã fim cu dumneavoastrã împreunã. Cu aceasta ne aşteaptă pe noi la sate”.

Din păcate, Sfatul Ţării din Republica Moldovenească (Basarabia) era prea ocupat cu jafurile dezertorilor fostei armatei ţariste şi cu stabilirea unei administraţii româneşti, încât cererea românilor transnistreni a fost respinsă.

A rămas celebră cuvântarea lui Toma Jalbă, ţinută la 21 decembrie 1917 la Chişinău în fata Sfatului Ţării:

“Cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii trasnistreni? De ce suntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi! Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!”

Maramureşul Istoric

Maramureșul mare care se întindea de la Carpaţii Păduroşi la granița Galiţiei şi Bucovinei avea o suprafaţă totală de 10354,9 km şi o populaţie la nivelul anului 1870 de 220.000 locuitori. La 1918, numeroase delegaţii din Maramureș au fost prezente la Alba Iulia, aici s-a anunţat că şi ucrainenii prin deputatul lor Oreste Ilnicki, doresc unirea cu România.

La Trianon, în urma unei uriaşe nedreptăţi, României i-au revenit doar 3381 de km2 cu 150.000 de cetăţeni, cu 60 de localităţi majoritar romaneşti. Maramureșul din dreapta Tisei a fost alipit la Cehoslovacia, deşi românii şi ucrainenii de aici doriseră unirea cu România. Dintre provinciile pierdute, aici românii s-au păstrat cel mai bine prin numeroasele sate de munte izolate.

Trianon… o mare nedreptate

Oricum am vrea să luăm lucrurile, Trianonul nu a fost un succes al diplomaţiei româneşti, iar România nu a ieşit de la negocieri cu ce şi-a propus, unde mai punem că glorificarea Tratatului de la Trianon face jocurile propagandei revizioniste maghiare?

SURSE:

# Cronologia anului 1918

# Note de Curs – prof. univ. Turlea Petre, Note de Curs – prof. univ. Gheorghe Ionita. Note de Curs – prof. univ.Gheorghe Iscru

# Istoria Romanilor volumul VII tom II Academia Romana, Editura Enciclopedica 2003

***

de Dogaru Victor

Razboiul informational

 

Citeste si …

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*