De „Înălțarea Domnului”, Eroii Neamului au fost comemorați la Mănăstirea Comana

Mănăstirea Comana

 50 de vizualizări

Mănăstirea Comana 2020
Mănăstirea Comana 2020

De „Înălțarea Domnului”, Eroii Neamului au fost comemorați la Mănăstirea Comana

 De „Înălțarea Domnului”, 28 mai, toți Eroii Neamului au fost comemorați la Mănăstirea Comana din județul Giurgiu.

 Sfânta Liturghie a fost ținută de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, acesta înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi dar şi de numeroși credincioși a săvârşit slujba în curtea Mănăstirii Comana.

 Slujba de pomenire a Eroilor Neamului s-a ținut în curtea mânăstirii în dreptul mausoleului care cuprinde un osuar cu rămăşiţele soldaţilor care au murit aici în cele două războaie mondiale.

 La ceremonia dedicată EROILOR NEAMULUI de la Mănăstirea Comana a participat şi un Erou în viaţă: general de flotilă aeriană (rtr) Radu Theodoru, veteran de război şi scriitor cunoscut, în vârstă de 96 de ani.

 După slujba religioasă a avut loc o ceremonie în cadrul căreia s-au depus coroane de flori la Mausoleul Eroilor din curtea mănăstirii. Mânăstirea Comana a devenit de la construirea Mauzoleului un adevărat loc de pelerinaj pentru patriotii români.

AICI MAI MULTE

***

Războiul Informațional

Related Images:

Citeste si …

Dreptul la replică… referitor la articolul mincinos din Libertatea despre Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
Incorect politic

Dreptul la replică… referitor la articolul mincinos din Libertatea despre Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

Dreptul la replică… referitor la articolul mincinos din Libertatea despre Fundația Ion Gavrilă Ogoranu si Calin Georgescu  Furtuna care a urmat anunțării rezultatelor alegerilor prezidențiale din România anului 2024 a încercat să implice diverse persoane, […]

Primarul Gabriela Firea face referendum pentru taxa Oxigen … pe Facebook
Bucuresti

Primarul Gabriela Firea face referendum pentru taxa Oxigen … pe Facebook

Primarul Gabriela Firea face referendum pentru taxa Oxigen … pe Facebook. Ce spun Bucureștenii?  Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a lansat, joi, pe Facebook, un „referendum”, prin care bucureştenii sunt întrebaţi dacă sunt sau nu de […]

Bustul lui Avram Iancu, dezvelit la București
Bucuresti

Bustul lui Avram Iancu, dezvelit la București

In zona centrală a Bucureștiului s-a dezvelit bustul lui Avram Iancu Astăzi 5 decembrie ora 14.00, în parcul din fata Biserici Kretzulescu din sectorul 1, Bucureşti a fost dezvăluit bustul lui Avram Iancu. La ceremonia […]

Fake News cu „Fake News”
Stiri false

Fake News cu „Fake News”

Fake News cu Fake News si manipularea cu „manipularea”  În fiecare an electoral suntem bombardaţi cu mai multe tipuri de dezinformări, dar cea mai perversă rămâne dezinformarea cu „dezinformare”. Este că în povestea în care […]

Protest duminică,  la București, împotriva Codului Administrativ
Bucuresti

Protest duminică, la București, împotriva Codului Administrativ

Protest la București, duminică, pentru a cere Preşedintelui să NU promulge legea noului Codului Administrativ   O delegaţie a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita, Mureș şi Asociației Calea Neamului va fi prezentă duminică […]

Crowd Checking : Circa 1500 de persoane au protestat în Piaţa Victoriei împotriva Carantinei
Bucuresti

Crowd Checking : Circa 1500 de persoane au protestat în Piaţa Victoriei împotriva Carantinei

Circa 1500 de persoane au protestat la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, împotriva Carantinei, presa a mințit noi am făcut Crowd Checking  Duminică 12 -VII – 2020 la Bucureşti în Piaţa Victoriei a avut loc un […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*