Se poate şi aşa: CNCD amendează Google România pentru ”Catedrala Prostirii Neamului”

CNCD vs Google România

 137 de vizualizări

Google România

Se poate şi aşa: CNCD amendează Google România pentru ”Catedrala Prostirii Neamului”

 Ştirea a făcut deja înconjurul ţării cu toate acestea, după cum vom vedea, nu este chiar o premieră mondială. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a amendat Google România cu suma 10.000 de lei pentru tag-ul de pe Google Maps pus Catedralei Mântuirii: „Catedrala Prostirii Neamului Românesc”.

Preşedintele CNCD, Asztalos Csaba, a afirmat că respectivul caz, de schimbare a tag-ului, „este o formă de discriminare, de umilire”.

„Se creează atmosferă degradantă, umilitoare. Noi am sancţionat Google România şi o să vedem ce o să zică instanţa. Şi am cerut Google România să publice un rezumat al hotărârii, am cerut să ia măsuri ca să controleze aceste tag-uiri, ca să prevină astfel de evenimente şi să îşi traducă termenii şi condiţiile în limba română”, a afirmat preşedintele CNCD pentru Agerpres.

BOR prin purtătorul de cuvânt , Crisian Bănescu a precizat: „Nu putem decât saluta dreapta, deci firească hotărâre a CNCD”.

Nu este „un record” cum s-a afirmat

 Mediafax a arătat că nu este chiar pentru prima oară când Google Maps a avut astfel probleme. Astfel iranienii au avut şi ei nemultuimiri reproşând intr-o petiţie companiei Google prezentarea Golfului Persic drept Golful Arab. Deasemenea un oraş israelian a acţionat în instanţă compania Google după ce numele său a fost înlocuit pe harta virtuală cu cel al unui sat arab.

Cu toate acestea presa din românia nu e ezitat să puncteze că decizia C.N.C.D a fost primită cu ironie de o parte a internaţilor, fapt ce ne semnalează că avem de a face cu un standard dublu al presei dâmboviţene. Atunci când patriotul Mihai Tarnoveanu a fost reclamat la C.N.C.D şi au existat proteste reale presa şi-a întors capul, atunci când Curtea Constituţională a sancţionat declararea Stări de Urgenţă, presa a relatat pe larg toate luările de poziţie critice, acuma iar, presa observa toate „criticile” izolate de pe facebook. Presa se joacă cu informaţiile după cum primeşte ordin de la „Patreon-ii” sai.

Război informațional împotriva BOR

 Schimbarea numelui Catedralei Mântuirii Neamului face parte dintr-un război informaţional îndreptat împotriva credincioşilor romanii. Aceste nu este decât unul dintr-un lung şir de provocări menite să creeze o atmosferă de teroare psihologică la adresa credinciosului.

 În 2015 un roman anonim a scos la vânzare, în bătaie de joc, Catedrala Mântuirii Neamului, presa a „observat” acest fapt irelevant şi l-a transformat într-o ştire „naţională”. Vezi știrea: AICI

 Un alt tip de atac a fost, dezinformarea cu maşinile BOR, astfel în 2018 toate presa progresista bubuia ca un preot dintr-un sat a venit la o slujbă de târnosire cu un Rolls Royce. Realitatea s-a dovedit a fi alta, nu era un Rolls Royce ci un Daimler DS420 mâna a doua (cca 5000-6000 euro) nu era maşina preotului ci a titorului bisericii ce urma să fie sfinţită.

 Apoi odată cu sfinţirea catedralei mântuirii neamului un alt atac visceral s-a declanşat împotriva BOR. Anume o dezinformare despre maşinile de protocol cu care prelaţii au venit la ceremonie. În final s-a dovedit că erau doar atât, maşini de protocol nu maşinile personale ale „Patriarhului Daniel” cum s-a sugerat inițial.

Dezinformarea cu postere rusești

 De anii de zile în spaţiu virtual românesc circula o serie de poze cu oameni în genunchi, preoţi graşi şi o serie de glume ceva mai „acide” despre credinţa ortodoxă, aceste poze sunt distribuit de cei mai progresişti rezistenţi. Surpriza vine ca aceste poze provin de pe situri ruseşti iar textul iniţial de sub poză era tot în rusă.

biserica fake - Se poate şi aşa: CNCD amendează Google România pentru ”Catedrala Prostirii Neamului”

 Adică progresişti „pro-americani” apleacă urechea la gosateism-ul rusesc, când comunitate americană de „angry atheist” putea oferi exemple mult mai interesante.

Progresişti noştri îi aveau la degetul mic al tastaturii pe “the four horsemen of new atheism” (Christopher Hitchens, Richard Dawkins, Sam Harris, and Daniel Dennett ) dar ei au ales să acceseze situri obscure din Rusia şi să traducă descrierea din rusă. Ciudat nu ?

bvhg gg 300x121 - Se poate şi aşa: CNCD amendează Google România pentru ”Catedrala Prostirii Neamului”

Google România si C.N.C.D doar o etapa într-un lung război informațional

 Atacurile împotriva creştinismului sunt permanente, dacă este epidemie biserica are o parte de vină dacă sunt inundaţii la fel dacă mor bătrâni în spitale de infecţii intra-spitalicești tot biserica e responsabilă. Biserica este vinovată că îşi face treaba şi construieşte locaşuri de cult în timp ce politicienii corupţi care fură fondurile destinate spitalelor nu sunt.

Dezinformarea permanentă cu privire la biserică nu este observată de nici o „comisie” sau „grup” de combaterea Fake News-ului sau a războiului informaţional. Singură şi cea mai veche instituţie a statului a cărei istorie începe odată cu înfiinţarea tăriilor romaneşti (mitropoliile şi statalitatea au apărut simultan) este atacată zilnic cu fake news şi toţi experţi în fake news tac vinovaţi.

Să urmărim cu atenţie desfăşurarea acestui eveniment va fi menţinută amenda CNCD-ul sau va fi exercitată o atare „presiune populară” ca Google să scape cu basma curata? Rămâne de văzut.

SURSE:

# Mediafax

Google a fost amendat de cncd iar decizia a fost primita cu ironi

# Forbes

CNCD: Amendă pentru Google Ro

# Bazilica

Google Bucureşti a fost amendată de CNCD pentru schimbarea denumirii Catedralei Mântuirii

#Digi24

BOR, după amenda primită de Google de la CNCD

#Gandul

Catedrala Mântuirii Neamului a fost scoasă la vânzare

# ProTv

Viral pe Facebook. VIDEO cu înalți preoți care vin la slujbă cu mașini de lux

# wikipedia

Daimler DS420

***

Războiul Informațional

 

Related Images:

Citeste si …

Prezență românească mare la zilele orașului Sfântu-Gheorghe
Transilvania

Prezență românească mare la zilele orașului Sfântu-Gheorghe

Prezență românească mare la zilele orașului Sfântu-Gheorghe 2019  Anul acesta zilele oraşului Sf Gheorghe s-au ţinut între 24 aprilie – 5 mai, sâmbăta 4 mai a fost dedicată comunităţi romaneşti. Programul românesc s-a desfăşurat la […]

Întâlnire NATO la Brusseles, pe 24 martie 2022. Care va fi soarta Ucrainei și a omenirii?
Opinii

Întâlnire NATO la Brusseles, pe 24 martie 2022. Care va fi soarta Ucrainei și a omenirii?

Întâlnire NATO la Brusseles, pe 24 martie 2022 -Care va fi soarta Ucrainei și a omenirii?  Ziua de 24 martie 2022 va fi o zi importantă pentru omenire, pentru că la Brusseles va avea loc […]

Comunicat cu privire la Comemorarea de la Sâmbăta de Sus din 26 iulie
Transilvania

Comunicat cu privire la Comemorarea de la Sâmbăta de Sus din 26 iulie

Comunicat cu privire la Comemorarea luptătorilor anticomuniști de la Sâmbăta de Sus din 26 iulie  În urmă cu 25 de ani lângă Mănăstirea Sâmbăta, cunoscută și sub denumirea Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus […]

Manipulare și fake news în cazul protestului de la Ministerul Sănătății
Stiri false

Manipulare și fake news în cazul protestului de la Ministerul Sănătății

Manipulare și fake news în cazul protestului de la Ministerul Sănătății. Presa a mințit cu nerușinare!!!  În data de 17 august 2023, la Bucureşti, în faţa Ministerului Sănătăţii a avut loc un protest organizat de […]

2022: Ce s-a petrecut în ziua în care România comemorează Holocaustul ?  Mihai Tociu şi Mihai Rapcea
Bucuresti

2022: Ce s-a petrecut în ziua în care România comemorează Holocaustul ? Mihai Tociu şi Mihai Rapcea

2022: Ce s-a întâmplat în ziua în care România comemorează Holocaustul ? Mihai Tociu şi Mihai Rapcea – tot adevărul  În ziua în care România comemorează Holocaustul, echipa Războiul Informaţional a fost prezentă la Muzeul […]

Societatea civilă critică limitarea libertății religioase prin Ordonanța Militară nr2
Bucuresti

Societatea civilă critică limitarea libertății religioase prin Ordonanța Militară nr2

Societatea civilă critică limitarea libertății religioase prin Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020  Societatea civilă creștină cere autorităților statului român să renunțe la măsurile restrictive prin care a fost obstrucţionat accesul creștinilor în lăcașurile de cult, aducându-se […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*