Organizaţiile care susţin referendumul doresc şi interzicerea avortului

 25 de vizualizări

referendum
referendum

Organizaţiile care susţin referendumul doresc şi interzicerea avortului, a divorţului au o viziune retrograda despre rolul femeii în societate.

– În discuţie este pusă căsătoria, a afirma că îngheţarea definiţiei căsătoriei la un stadiu conservator va duce la alte propuneri ultraconservatoare într-un viitor apropiat care vor fi şi aprobate este în esenţă un argument de tip „săpun alunecos” sau „slippery slope”. Adică că dacă astăzi acceptăm o chestie mâine vom accepta un întreg lanţ de modificări care va duce la dezastru. Este greşit din mai multe puncte de vedere, în primul rând nu vorbim de o modificare radicală care poate duce la altceva, apoi definiţia căsătoriei există deja în codul civil, apoi din 14 state care au definit în constituţie căsătoria ca fiind formată dintr-un bărbat şi o femei nicăieri asta nu a dus la alte măsuri radicale.

FB IMG 15377952122927901 300x206 - Organizaţiile care susţin referendumul doresc şi interzicerea avortului
referendum

Analizând modul lor de operare, este clar în opinia noastră că organizaţiile LGTBQ2 au angajat o serie de firme specializate în campanii media. În reţelele de socializare au apărut sute de conturi care postează în mod repetat că ei nu merg la vot deoarece … şi se folosesc “copie-paste” câte o idee din cele de mai sus. Principala tactica este transferul sentimentului de ură care există împotriva lui Liviu Dragnea de la persoană sa asupra referendumului.

Să judecăm drept, cum se face ca toată campania împotriva creştinismului a fost abandonată dintr-o dată, la un moment atât de propice când BOR e pro-referendum şi toţi cei care ţipau “nu vrem Catedrale vrem spitale” tipa acum “nu merg la referendumul lui Dragnea” ? E simplu: aceasta formulare a fost identificată ca cea mai probabilă să prindă la public.

În războiul din fosta Iugoslavei o companie de lobby angajată de premierul Croaţiei a născocit frază de “curăţare etnică” împotriva sârbilor ortodosi după care au bombardat presa occidentală până au generat o intervenţie internaţională, în Irak au născocit acuzaţia de “arme chimice de distrugere în masă” şi prin urmare s-a ajuns la bombardarea fabricilor de curmale şi lapte praf aducând foametea, în ecuador şi argentina au existat acţiuni similare împotriva unor regimuri indezirabile. În România au găsit această sintagma “referendumul lui Dreagnea”, şi cunoscând că 4 milioane de romani sunt departe de casă se mizează pe folosirea absenteismului în folosul căsătoriei gay.

Eşecul referendumului înseamnă un vot pro tabăra homosexuală. Romanii trebuie să înveţe să identifice principalele tactici de manipulare astfel încât atunci când avem o problemă în discuţie nu ne interesează nici ce personaj a pun în dezbatere chestia respectivă (Hitler, Stalin, Mao,), nici dacă problema este sau nu pe placul elitelor, nici dacă sondajele sunt clar împotriva ei, nici dacă ea pare retrogradă sau ultra progresista, nici dacă sunt „alte probleme mai importante”, nici dacă subiectul e haios, ridicol se pot face glume pe seama lui, nici dacă printre susţinători sunt nazişti fascişti sau comunişti şi nici dacă subiectul va polariza diverse grupuri. Ne interesează subiectul în sine.

Prin aplicarea tacticilor manipulative de mai sus numeroşi cetăţeni de bună-credinţa au ajuns să facă gratis propaganda taberei LGTBQ2 care s-a exprimat de la început pentru absenteism. Mai mult ei depun un efort considerabil să crediteze PSD cu ideea referendumului. Este clar că vor exista două tabere una o progresiştilor LGTBQ2 şi a militanţilor pro diversitate şi alta a conservatorilor. Una din aceste tabere va fi manipulată.

Analizând modul de acţiune putem să observăm că una dintre tabere a ajuns la disperare, au lansat un filmuleţ în care îi compară pe cei care au iniţiat referendumul cu inchiziţia care „ardea vrăjitoare pe rug” s-au lansat şi articole şi postări în care cei care merg la referendum sunt comparaţi cu nazişti care au susţinut Holocaustul. Au fost şi situaţii în care militanţi pro referendum au fost agresati (incidentul din zona Obor) sau le-au fost ameninţaţi copiii că vor fi violaţi.

Mulţi romani de bunăcredinţa au ajuns să mărşăluiască într-o tabără de care nu ştiu nimic şi să atace familia, tradiţia, biserica creştină. Adică definiţia clasică a manipulării prin război informaţional – să ajungi să faci ceva ce nu ai fi făcut niciodată, dacă manipularea nu s-ar fi aplicat.

Un ochi antrenat recunoaşte instantaneu că e vorba de manipulare, astfel acest referendum proclamat unanim ca „inutil” de formatori de opinie a devenit se pare mai important ca orice alegeri din ‘90 încoace. Nicicând nu s-a văzut o asemenea desfăşurare de forţe ca acum pentru un referendum „inutil” care „nu schimba nimic”. Miza, în realitate, este uriaşă. Miza este suveranitatea poporului român, mai avem sau nu dreptul de a ne hotarî singuri soarta? Cei care sunt împotriva referendumului spun răspicat NU! Suntem doar o biată COLONIE şi nu avem acest drept.

Toata Lista Aici

Related Images:

Citeste si …

Proteste masive în toată țara, presa a minimalizat mișcarea protestatară.
Opinii

Proteste masive în toată țara, presa a minimalizat mișcarea protestatară.

Proteste masive în toată țara, presa a minimalizat mișcarea protestatară și au subapreciat numărul participanților.  Duminică au intrat în vigoare restricţiile privind interdicţia de circulaţie după ora 20.00, totodată magazinele urmează a fi deschisă în […]

Cazul Greta Thunberg: Cum se folosesc elitele globale de o copila autista
Incorect politic

Cazul Greta Thunberg: Cum se folosesc elitele globale de o copila autista

Cazul Greta Thunberg: Cum se folosesc elitele globale de o copilă autistă, spre a promova o minciună  Atenţia întregii opinii publice a fost acaparata de discursul unei adolescente autiste (Greta Thunberg) la ONU, unde puştoaica […]

Târgul Piața Ţărănească și Meșter(ești), la muzeul Tărâmului Român
Bucuresti

Târgul Piața Ţărănească și Meșter(ești), la muzeul Tărâmului Român

Târgul Piața Ţărănească și Meșter(ești), la Muzeul Țăranului Român din București  Meşteri şi artizani au venit cu numeroase artefacte realizate manual, de-asemenea negustorii şi colecţionarii au adus şi ei numeroase obiecte vechi de colecţie. Toate […]

VIDEO Noutăți despre Procesele Mineriadelor (2 noiembrie 2020 )
Bucuresti

VIDEO Noutăți despre Procesele Mineriadelor (2 noiembrie 2020 )

VIDEO: Noutăți despre Procesele Mineriadelor (2 noiembrie 2020 ) – Declarație Viorel Ene  Luni, 2 noiembrie 2020 de la ora 12:00 la 13:00 a avut loc un protest în fata Inspecţiei Judiciare, al Asociației Victimelor […]

Atacul cu cerneală asupra lui George Simion semne de îngrijorare progresista.
Incorect politic

Atacul cu cerneală asupra lui George Simion semne de îngrijorare progresista.

Atacul cu cerneală asupra lui George Simion semne de îngrijorare progresista. Vine ANTIFA în România?  De ceva timp asistăm stupefiaţi la nişte transformări foarte periculoase în România, o Fereastră Overton este în mod clar în […]

Militanţii Black Lives Matter au vandalizat statuia lui Miguel de Cervantes
Opinii

Militanţii Black Lives Matter au vandalizat statuia lui Miguel de Cervantes

Militanţii Black Lives Matter au vandalizat statuia lui Miguel de Cervantes, autorul lui Don Quijote, din San Francisco  Mişcarea „Black Lives Matter” (Vieţile negrilor contează) au vandalizat şi demolat în ultimul timp mai multe statuii […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*