Protest în București împotriva implementării tehnologiei 5G !

STOP 5G

 174 de vizualizări

Stop 5G

Protest în București împotriva implementării tehnologiei 5G prin intermediul unei Ordonanțe de Urgențe

 Circa 200 de persoane s-au adunat duminică în fața Ministerului Comunicațiilor pentru a protesta împotriva implementării tehnologiei 5G în România. La momentul protestului s-a dorit implementarea acestei tehnologi extrem de controversate prin intermediul unei OUR.

 Cei prezenți considerau, tehnologia 5G periculoasă pentru mediu și nocivă pentru sănătatea oamenilor si animalelor.

 Protestul a fost organizat de Grupul „STOP 5G!” și Asociația „Pro Consumatori”, la care s-au alaturatr 73 de organizații care au semnat Memoriul „Stop 5G!”, prin care se cere Guvernului să renunțe la planurile de implementare in regim de urgenta a infrastructurii de comunicații 5G în România.

Cei adunați au scandat împotriva proiectul de Ordonanță de Urgență prin care va fi permisa implementarea tehnologiei 5G fără dezbatere publice si fără vot in parlament.

Articolul nostre despre 5G – Protest în București împotriva antenelor 5G

S-a lansat o inițiativă – O petiții pe care oricine o poate semna si trimite la parlament:

Petiția poate fi conceputa  sub formă de cerere. Un Exemplu găsim [(AICI)]
Adresați email-ul către toate aceste adrese:

propuneri@msinf.ro,

cabinetministru@comunicatii.gov.ro,

ancom@ancom.org.ro,

cabinetsecretardestat1@comunicatii.gov.ro,

cabinetsecretardestat2@comunicatii.gov.ro,

pm@gov.ro,

office@apc-romania.ro

Subiect: NU 5G,

 NU adoptați OUG pentru simplificarea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții cu privire la infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice. Dar și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Doamnă Prim Ministru,

Domnule Ministru,

  Subsemnatul …………………, data nașterii …………………………., domiciliat in ……………………, jud ……………….., str. ………..………., nr …………., avand C.I cu Seria ………… Numărul ……………….., CNP ……….……………….., cetățean român, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 si Legea 233/2002 actualizată vă scriu să vă informez că nu sunt de acord cu tehnologia 5G și nici cu Ordonanța de urgență pentru simplificarea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții cu privire la infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, vă solicit să aplicați principiul precauției, așa cum au procedat și alte state și orașe europene în privința tehnologiei 5G și să opriti orice demers în vederea realizării operabilității acestei tehnologii având următoarele motive:

 Tehnologia 5G nu este de utilitate publică, telecomunicațiile 5G necesită instalarea a zeci de milioane de noi antene „cu celule mici” ceea ce generează poluare electromagnetică sporită. Vorbim despre o antenă la fiecare 3 până la 12 case în zone rezidențiale și la fiecare bloc din zonele centrale fără acordul nostru al proprietarilor, cei care vor suporta efectele nocive.

‪ Dovezile clinice acumulate despre oameni bolnavi şi afectaţi, dovezi experimentale legate de distrugerea ADN, a celulelor şi organelor într-o largă varietate de plante şi animale, precum şi dovada epidemiologică a faptului că majoritatea afecţiunilor civilizaţiei moderne – cancer, boli de inimă şi diabet – sunt, în mare parte, cauzate de poluare electromagnetică, constituie subiectul unei baze de literatură de mai mult de 10,000 (zeci mii) de studii de specialitate revizuite.

În drept:

 Prin implementarea tehnologiei 5G și prin facilitatarea cu aceasta masură (OUG) ni se încalcă dreptul la viață și integritate fizică, și implicit la sănătate, garantat de Art. 2 din Convenția Drepturilor Omului ratificată de Romania prin Legea nr. 30 din 18.05.1994 (publicată în M. Of. Nr. 135/31.05.1994) și consacrat de Art. 22, Art. 34 și Art. 35 din Constituția României care presupun și eliminarea din mediul biologic al individului a oricărui risc potențial pentru sănătatea ți bunăstarea sa dar se încalcă și următoarele alte articole din Constituția României:

ARTICOLUL 115

(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

ARTICOLUL 35 din Constituție – Dreptul la mediu sănătos

(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

ARTICOLUL 44 – Dreptul de proprietate privată

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi SUBSOLUL oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

 Vă atașez și anexele cu precedente din justiție care dovedesc ilegalitatea antenelor montate de companiile telecom în perimetrul locuințelor, studii, referințe și practici din alte țări.

Vă mulțumesc,

Numele:

VEZI Pagina de Facebook – STOP 5G Romania

 

***

Războiul Informațional

 

 

Related Images:

Citeste si …

După Iohannis şi doamna Viorica Dancila a furat startul prezidenţialelor
Bucuresti

După Iohannis şi doamna Viorica Dancila a furat startul prezidenţialelor

După Iohannis şi doamna Viorica Dăncilă a furat startul prezidenţialelor Pare greu de crezut dar astăzi putem confirma cu fotografii că doamna Viorica Dăncilă a trişat în campania electorală prezidenţială 2019 Trebuie să înceapă „cursa […]

Pericolul „Fake News” şi „hate speech” !
Economic

Pericolul „Fake News” şi „hate speech” !

Pericolul „Fake News” şi „hate speech” Noua Ordine Mondiala !  „Fake News” şi „Hate Speech” ! Acest articol este total opusul la ce s-ar înţelege din titlu. Trăim într-o societate civilizată, în care incitarea la […]

Miting la Palatul Cotroceni, împotriva Noului Cod Administrativ
Bucuresti

Miting la Palatul Cotroceni, împotriva Noului Cod Administrativ

Miting pentru romanii din Covasna, Harghita, Mureș, la Palatul Cotroceni, împotriva Noului Cod Administrativ  Reprezentanții Asociației „Calea Neamului” și ai Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita, Mureș au inaintat la Primăria Capitalei, o cerere […]

Protest în toate capitalele U.E. împotriva cenzurării internetului
Incorect politic

Protest în toate capitalele U.E. împotriva cenzurării internetului

Sâmbătă 23 Martie Protest în toate capitalele U.E. împotriva cenzurării internetului  Martie 23 , a fost ziua protestului în întreaga Uniune Europeană împotriva reformelor privind dreptul de autor. Multe ong-uri şi internet watchdogs sunt îngrijorate […]

Cu sau fără CoronaVirus imigranţii ilegali dau iama
Banat

Cu sau fără CoronaVirus imigranţii ilegali dau iama

Cu sau fără CoronaVirus imigranţii ilegali dau iama la granița României  În ultimele zile presa ne-a bombardat cu ştiri supra-exagerate cu românii care vor să se întoarcă acasă sau cu cetăţeni care au ieşit în […]

Hello world!
Alte stiri

Hello world!

Hello world! Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit. Aenean commodo ligula eget dolor. Aenean massa. Cum sociis natoque penatibus et magnis dis parturient montes, nascetur ridiculus mus. Donec quam felis, ultricies nec, pellentesque […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*