Doctorul Mihai Tîrnoveanu anchetat de CNCD pentru că l-a citat pe Eminescu

 1.589 de vizualizări

Mihai Tîrnoveanu
Mihai Tîrnoveanu

Doctorul Mihai Tîrnoveanu anchetat de CNCD pentru că l-a citat pe Eminescu !

CNCD, adică „Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării„, este o instituţie totalitară specifică regimurilor fasciste/comuniste. Aceasta instituţie reuneşte organele de cercetare de tip poliţie, procurorul care formulează acuzările si  instituţia judecătorul. Astfel, ei cercetează, audiază, găsesc vinovat şi dictează sentinţa, care în general este o amendă. Doctorul Mihai Tîrnoveanu se face vinovat, in opinia unor extremiști maghiari, ca il iubește pe Mihai Eminescu.

Este o instituţie care ne aminteşte de perioade tulburi din istoria noastră, pe lângă faptul că este total neconstituţională.

O afacere ungurească

Fundația Szekler Monitor, condusă de Arus Zsolt, îl denunţa pe doctorul Mihai Sorin Tîrnoveanu la Consiliul Național de Combatere a Discriminării, prezidat de Csaba Ferenc Asztalos. Tîrnoveanu este învinuit, printre altele, că are la profil pe Facebook un citat din Eminescu, citatul cu pricina este „Cu Dumnezeu înainte pentru biruința Neamului Românesc!„.

ScreenShot 20190808040243 - Doctorul Mihai Tîrnoveanu anchetat de  CNCD pentru că l-a citat pe Eminescu
profil Mihai Tarnoveanu

Domnul Arus Zsolt când citeşte acest citat din Mihai Eminescu, se simte cu musca pe căciulă şi concluzionează, ca doctorul Tirnoveanu se referă la „biruința românilor asupra ungurilor”. Motivul acestei interpretări este probabil modul cum sunt tratați românii in zonele majoritar maghiare. Dacă extremiștii maghiari gândesc într-un fel si noi trebuie sa gândim la fel, aşa sunt văzute lucrurile prin intermediul celor de la Fundația Szekler Monitor, încă frustraţi că au pierdut „ungaria Mare”.

Acesta este mesajul doctorului Mihai Tîrnoveanu.

În primul rând vreau să vă mulțumesc din adâncul sufletului meu pentru susținerea voastră dragi prieteni, să știți că pentru mine şi familia mea contează foarte mult să vă ştim alături!!!


,,Cu Dumnezeu înainte pentru biruința Neamului Românesc!” şi Mihai Eminescu, două probe incriminatorii în dosarul trimis de Fundația Szekler Monitor condusă de Arus Zsolt, către Consiliul Național de Combatere a Discriminării prezidat de Csaba Ferenc Asztalos. ”Poliția” împotriva gândirii şi acțiunii românești funcţionează în România?

unguri si CNCD - Doctorul Mihai Tîrnoveanu anchetat de  CNCD pentru că l-a citat pe Eminescu


Din ciclul ,,ce vrea să spună poetul”, domnul Arus Zsolt trage concluzia din deviza contului meu de Fb, printr-o extraordinară analiză literară, că de fapt mă refer la biruința românilor asupra ungurilor şi că astfel încât la ură împotriva etniei maghiare. Acelaşi domn este ”expert” şi în publicistica lui Mihai Eminescu, despre care afirmă că, ,,se ştie (oare de unde știe?) că în general a fost una exagerat naționalistă, în unele cazuri chiar antisemită”. Sunt incriminat astfel, că citez din Mihai Eminescu, probă la dosar fiind anexa 3, din cele 14 anexe însumând 54 de pagini, tot dosarul având 64 pagini. S-au documentat nu glumă!


Aş vrea să ştiu şi eu, publicistica lui Mihai Eminescu este interzisă în România? Pe Mihai Eminescu are Arus Zsolt căderea să-l ”aresteze” din nou? Să-l interzică? Să ne interzică nouă să-l citim, cita şi mai ales să-l iubim? Să-l considerăm, așa cum spunea Petre Țuțea, ,,Românul Absolut”? Să vedem ce opinie are şi CNCD. Vreau să vă spun că de-abia aștept să mă prezint în fața Consiliului, pe 27 august ora 10, că am multe de spus.


Oameni buni, avem senzația că ne aflăm în plină eră bolșevică, prin 1950, când orice referire la Dumnezeu, Neam, Mihai Eminescu îţi atrăgea automat o condamnare, fiind declarat ,,dușman al poporului”, inamic al statului comunist!

Eu nu pot crede încă că CNCD ia în seamă asemenea aberații. Vom vedea.
Mergem în continuare Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!

Împreună! Capul sus, Români!


 Fiecare lovitură ne va căli, fiecare atac, ne va face mai puternici. Din rănile noastre vom ridica o Țară spre Neamul ce nu va putea fi învins niciodată.

Nu vă îndoiți, aveți Nădejde frați şi surori, Cu noi este Dumnezeu! 

Comunicatul lui Mihai Tîrnoveanu – [(AICI)]

68944584 477725963041988 6871553760674447360 n - Doctorul Mihai Tîrnoveanu anchetat de  CNCD pentru că l-a citat pe Eminescu

O chemare la implicare

Regimul comunist nu s-a instalat în România într-o singură zi, cu toată ocupaţia sovietică au trebuit circa 3 ani (până în 1948) şi apoi încă 2 ani până la bolşevizarea totală.

Astăzi, un regim totalitar ar avea nevoie de mult mai mult timp, ar trebui, mai întâi, să fim trecuţi prin diverse etape ale ferestrei overton. Să fim obişnuiţi că nu avem voie să spunem „chiar orice” sau să credem în orice dorim noi. Treptat, treptat, ne vom trezi că nu mai avem voie să spunem sau să facem nimic daca nu este “permis” de conducere. Acesta este motivul pentru care doctorul Tîrnoveanu trebuie susţinut în aceste momente mai dificile pentru domnia sa.

***

Razboiulinformational

Related Images:

Citeste si …

Reacție gravă după vaccinarea anti-Covid cu vaccinul de la Moderna. Cazul Shawn Skelton
Sanatatea

Reacție gravă după vaccinarea anti-Covid cu vaccinul de la Moderna. Cazul Shawn Skelton

Reacție neurologică gravă după vaccinarea anti-Covid cu vaccinul de la Moderna a unei infirmiere numite Shawn Skelton din SUA  O femeie din Indiana, Statele Unite, pe nume Shawn Skelton și logodnicul ei pretind vaccinul anti-Covid19 […]

Atacul cu cerneală asupra lui George Simion semne de îngrijorare progresista.
Incorect politic

Atacul cu cerneală asupra lui George Simion semne de îngrijorare progresista.

Atacul cu cerneală asupra lui George Simion semne de îngrijorare progresista. Vine ANTIFA în România?  De ceva timp asistăm stupefiaţi la nişte transformări foarte periculoase în România, o Fereastră Overton este în mod clar în […]

Bratu Luis: Actiune inedita de Arborarea a drapelului României in fata Guvernului
Bucuresti

Bratu Luis: Actiune inedita de Arborarea a drapelului României in fata Guvernului

Bratu Luis: Acțiune inedita de Arborarea a drapelului României in fata Guvernului, Piata Victoriei  Luni în faţa guvernului a avut loc o acţiune civică inedita, la iniţiativa domnului Bratu Luis patru bărbaţi au afişat un […]

End Game – au fost contestate la CURTEA CONSTITUŢIONALĂ ordonanțele stării de urgenta
Bucuresti

End Game – au fost contestate la CURTEA CONSTITUŢIONALĂ ordonanțele stării de urgenta

End Game – au fost contestate la CURTEA CONSTITUŢIONALĂ Ordonanțele de Urgenţă care au instituit starea de urgență  Mai multe persoane au contestat la AVOCATUL POPORULUI OUG prin care a fost instituită starea de urgenţă, […]

Solidaritate pentru Camelia Smicală si fetita ei Maria
Familia

Solidaritate pentru Camelia Smicală si fetita ei Maria

Solidaritate pentru Camelia Smicală si fetita ei Maria  În cadrul grupului de inițiativă pentru solidaritate cu Camelia Smicală s-a luat decizia trimiterii unor scrisori de susținere a familiei Smicală. Prima și cea mai importantă este […]

Un român din Serbia declarat inamicul no.1
Stiri externe

Un român din Serbia declarat inamicul no.1

Un român din Serbia declarat inamicul nr.1, de extremist locali  În timp ce în România falşii unguri udemeişti sunt plânşi de întreaga mass-media, ca atunci când au vrut să blocheze accesul într-un cimitir, patrioţii români […]

1 Trackback / Pingback

  1. Doctorul Mihai Tîrnoveanu anchetat de CNCD pentru că l-a citat pe Eminescu | Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*