Două comemorării: Mihai Eminescu şi Moţa Marin 15 ianuarie 2022

15 ianuarie 2022

 84 de vizualizări

15 ianuarie 2022
Mihai Eminescu

Două comemorării: Mihai Eminescu şi Moţa Marin 15 ianuarie 2022

 Sâmbăta 15 ianuarie 2022 au avut loc 2 comemorări deosebit de importante pentru patrioţii romanii respectiv; dimineaţa slujba de pomenire a celor doi luptători anticomunişti morţi în 13 ianuarie 1937 în localitatea Majadahonda din Spania, iar după amiaza a fost comemorat poetul naţional, jurnalistul şi fondatorul conservatorismului romanesc Mihai Eminescu.

 Ion Moţa şi Vasile Marin

Sâmbătă 15 ianuarie 2022, a avut loc la biserica Sf Ilie Gorgani din Bucureşti o slujbă religioasă (Sfânta Liturghie și parastas ) pentru pomenirea lui Ioan I. Moţa şi Vasile Marin, comandanţi legionari căzuţi în 1937 în Spania, la Majadahonda, pe frontul apărării Madridului în faţa asaltului armatelor comuniste care distrugeau civilizaţia creştină spaniolă, încercând să constituie – cu sprijinul sovieticilor – un capăt de pod al Comunismului în extremitatea vestică a continentului.

 În Spania, la Majadahonda, lângă Madrid, a avut loc în aceeași zi de 15 ianuarie, la orele 12, tradiționala ceremonie dedicată memoriei celor doi eroi români, în locul unde au căzut și unde, în 1970, s-a construit cel mai mare monument din străinătate dedicat unor români. Manifestarea este organizată de Asociația pentru Custodia Monumentului Legionarilor Români Căzuți la Majadahonda. Vezi:AICI

 La Mormântul lui Mihai Eminescu

În data de 15 ianuarie 2022 Grupul NOI alături de grupurile Camarazii și Honor et Patria au avut o acțiune comună de omagiere la mormântul lui Mihai Eminescu din Cimitirul Bellu,, cu următorul citat-mesaj: „Sau țara asta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie!”.

 La ceremonia cu torţe au participat 30 de tineri care au dorit astfel să îl omagieze pe cel care este supranumit „Romanul Absolut”. Ceremonia a fost una tăcută deoarece cei prezenţi au considerat ca vorbele sunt de prisos atunci când vine vorba de Mihai Eminescu. Aceştia au preferat să îl lase pe poet să vorbească printr-un mesaj din opera sa politică: „Sau țara asta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie!”

În încheiere

 De remarcat că majoritatea televiziunilor, posturilor de radio şi ziarelor au prezentat ziua de 15 ianuarie 2022 ca fiind mai întâi „ziua culturii naţionale” (15 ian.) şi mai apoi ca fiind ziua în care s-a născut Mihai Eminescu respectiv 15 ianuarie 1850. În fapt „ziua culturii naţionale” a fost stabilită în onoarea lui Eminescu.

***

Războiul informațional

Related Images:

Citeste si …

Este sau nu M.A.I. capabil să gestioneze proiectul cărţii de identitate cu date biometrice?
Opinii

Este sau nu M.A.I. capabil să gestioneze proiectul cărţii de identitate cu date biometrice?

Este sau nu M.A.I. capabil să gestioneze proiectul viitoarelor cărţii de identitate cu date biometrice si bancare?  Luni 21 Ianuarie 2020, orele 10-18 a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne, dezbaterea despre viitoarele cărţi de […]

Senatorul Marius Toanchină: ,,Dreptate pentru femeile din Rezistenţa Anticomunistă”
Incorect politic

Senatorul Marius Toanchină: ,,Dreptate pentru femeile din Rezistenţa Anticomunistă”

Marius Toanchină de la tribuna Senatului: ,,Dreptate pentru Gavrilă Ana şi pentru femeile din Rezistenţa Anticomunistă!”  Marius Toanchină, ales senator PSD în circumscripţia electorală nr.8 BRAŞOV (de care ţine şi Făgăraşul) a avut recent o […]

Bustul lui Avram Iancu, dezvelit la București
Bucuresti

Bustul lui Avram Iancu, dezvelit la București

In zona centrală a Bucureștiului s-a dezvelit bustul lui Avram Iancu Astăzi 5 decembrie ora 14.00, în parcul din fata Biserici Kretzulescu din sectorul 1, Bucureşti a fost dezvăluit bustul lui Avram Iancu. La ceremonia […]

Târgul Piața Ţărănească și Meșter(ești), la muzeul Tărâmului Român
Bucuresti

Târgul Piața Ţărănească și Meșter(ești), la muzeul Tărâmului Român

Târgul Piața Ţărănească și Meșter(ești), la Muzeul Țăranului Român din București  Meşteri şi artizani au venit cu numeroase artefacte realizate manual, de-asemenea negustorii şi colecţionarii au adus şi ei numeroase obiecte vechi de colecţie. Toate […]

Eveniment Unic Într-o Viaţă: Prezentarea Celui De Al Doilea Război Mondial De Către Un General
Bucuresti

Eveniment Unic Într-o Viaţă: Prezentarea Celui De Al Doilea Război Mondial De Către Un General

EVENIMENT UNIC ÎNTR-O VIAŢĂ: Prezentarea Celui De-Al Doilea Război Mondial De Către Un General, Scriitor Şi Istoric, PARTICIPANT ACTIV PE FRONT.  Asociaţiile: “DUMNEZEU, POPOR ȘI ȚARĂ” și „GENERAL RADU THEODORU” organizează joi 23 iunie 2022 […]

Video Protest în Piaţa Universităţii „No Green Pass”
Bucuresti

Video Protest în Piaţa Universităţii „No Green Pass”

Protest în Piaţa Universităţii din București împotriva certificatului verde „No Green Pass”  Peste 2500 de oameni au protestat Duminică seara, în Piaţa Universităţii din București, împotriva impunerii certificatului verde (Green Pass) şi a introducerii vaccinării […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*