Românul care afirma ca poate deconspira rețeaua Soros revine cu noi precizări

Rețeaua Deconspirată?

 3.731 de vizualizări

rețeaua Soros
rețeaua Soros

Românul care afirma, în articolul precedent, ca poate deconspira rețeaua Soros revine cu noi precizări

 În urmă cu câteva zile Asociaţia Civică Dreptate începea prezentarea unui caz complex prin care se anunţa demascarea unei rețele naționale și internaționale ce poate fi asociată cu crima organizată. Rețeaua ar cuprinde personaje influenţe din conducerea unor instituţii ale statului român.

Articolul precedent: Un spion internațional al României, afirma ca poate demasca reteaua lui Soros

 Cetăţeanul român Raul Nicolae Coltor susţine că a spionat în favoarea României timp de 10 ani şi ar fi predat, pe parcursul a opt ani, dovezi clare instituțiilor statului despre existența unei reţele. Reţea despre care domnul Coltor afirma că poate fi asociată cu crima organizată.

În tot acest interval de timp angajații statului nu au făcut nimic cu informaţiile primite, ba mai mult s-ar fi folosit în scop personal datele primite. Răul Coltor afirmă că s-ar fi ajuns până acolo încât inclusiv preşedintele României ar fi șantajat cu datele obținute de domnia sa.

Fiind o acuzație gravă, domnul Raul Coltor îşi susține afirmaţiile cu înscrisuri, dovezi și martori.

Astfel acesta constatând ce se petrece, a formulat de mai multe ori plângeri penale pe numele persoanelor răspunzătoare.

 Deoarece datele implicate ar avea caracter secret şi ar conţine informaţii sensibile, Raul Coltor prezintă un document care certifica existenţa unei plângeri penale la care susnumitul a continuat să aducă dovezi.

Asociaţia Civică Dreptate aducă la cunoștința publicului următoarele:

 În data de 06.01.2020, spionul român Raul Coltor depune la DIICOT Alba – procurorului șef Ionela Denişa Florea, o plângere penală care face legătura cu sursele atacurilor informatice de la CJP-Alba, dar și cu angajați ai statului care tăinuiesc și operează din 2011 cu datele electronice sensibile predate de către el organelor abilitate.

comunicare probe diicot alba 14.01 768x1024 - Românul care afirma ca poate deconspira rețeaua Soros revine cu noi precizări

 Asociaţia Civică Dreptate confirma ca dezvăluirile sunt abia la început, până in momentul de fața s-au adus dovezi doar pentru faptul ca autoritațile au fost sesizate legal despre situația existenta.

Articolul complect: Unde nu e lege, e tocmeală. Gata cu Joaca! Umbrele au intrat în joc! Partea a II-a

***

 

Războiul Informațional

Related Images:

Citeste si …

Protest în București împotriva antenelor 5G
Bucuresti

Protest în București împotriva antenelor 5G

Protest in București împotriva proiectului de OUG care va duce la implementarea dispozitivelor 5G peste tot în tară  Duminică, 20 octombrie, începând cu ora 16.30 are loc primul protest din Bucureşti, legat de antenele 5G […]

Comemorare la Tâncăbeşti pe 30 noiembrie
Bucuresti

Comemorare la Tâncăbeşti pe 30 noiembrie

Comemorare la Tâncăbeşti pe 30 noiembrie, naționaliștii din țară și nu doar, se vor întruni sa îl comemoreze pe „Căpitan” Naţionaliştii din întreaga ţară şi nu numai, se vor întâlni la Tâncăbeşti în data de […]

Referendumul se va desfăşura practic în trei zile: fraudă, supraveghere, depozitare.
Familia

Referendumul se va desfăşura practic în trei zile: fraudă, supraveghere, depozitare.

– Apare întrebarea dacă PSD-ul putea să fraudeze de ce a prelungit termenul? ce nu îl puteau frauda într-o singură zi? Ce testare mai e şi asta în două zile când toate celelalte alegeri vor […]

A trecut la Domnul Ing. MANU Iosifescu Valentin, fost președinte al Asociației Pro Basarabia și Bucovina
Basarabia

A trecut la Domnul Ing. MANU Iosifescu Valentin, fost președinte al Asociației Pro Basarabia și Bucovina

A trecut la Domnul Ing. MANU Iosifescu Valentin, fost președinte al Asociației Pro Basarabia și Bucovina în perioada 1997 – 2004  Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina anunță cu profund regret, că la 1 iunie […]

FaceBook reconfirmă: România este cea mai atent monitorizată
Stiri false

FaceBook reconfirmă: România este cea mai atent monitorizată

FaceBook reconfirmă: România este cea mai atent monitorizată, se închid conturi pe banda …  Într-un articol precedent intitulat „Poliţia Gândirii? U.E. se pregătește să instaureze cenzură” am precizat că România este una dintre cele mai […]

Cât de importantă este aceasta definire a căsătoriei?
Familia

Cât de importantă este aceasta definire a căsătoriei?

Cât de importantă este aceasta definire a căsătoriei? Există zeci de alţi termeni lege, drept, popor, naţiune, proprietate care nu sunt definite clar. – Iniţiativa în discuţie se referă la căsătorie, a fost propusă de […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*