Manifestul Părinților care nu sunt de acord cu obligativitatea purtării măștilor şi a noilor reguli

Protestul Părinților

 4.432 de vizualizări

Protestul Părinților
Protestul Părinților

Manifestul Părinților. Părinţii au ieşit în stradă nu sunt de acord cu obligativitatea purtării măștilor la scoală şi a noilor reguli

 Duminica a avut loc în Bucureşti o acțiune civică a părinţilor îngrijoraţi de începerea anului şcolar în noile condiţii. Circa 100 de persoane au participat alături şi de câţiva copii la un miting în Piaţa Victoriei Duminica trecută 6 septembrie. Părinţii prezenţi au enumerat mai multe îngrijorări referitoare la începerea anului şcolar în condiţiile anunţate de Ministerul Învăţământului.

 Deşi îngrijorările părinţilor sunt multe, ele pot fi rezumate la o singură idee, nu vor ca micuţii să crească traumatizaţi cu „măşti” pe figură şi „distanţare sociale”. Părinţii copilaşilor care urmează să intre în clasa „0” sau clasa I-a, sunt extrem de speriaţi, prima întâlnire cu şcoala este întotdeauna una memorabilă,însă anul acesta, micuţii sunt stresaţi, sau chiar îngroziţi, de toate regulile pe care vor trebui să le urmeze...

 Dacă până acuma copii s-au jucat, au cântat, au dansat, au făcut sport, acum dintr-o dată se vor vedea puşi în nişte cutii de plexiglas, înconjuraţi de persoane care au şi masca şi viziera fără să aibă voie să facă sport sau să cânte. Permanent, micuţii vor trăi cu groază „infestării”, obligaţi să se dezinfecteze periodic, să nu îşi scoată masca şi evident, să nu socializeze. Pe bună dreptate, părinţii se tem pentru copiii lor, care ar putea fi traumatizaţi psihic şi dezvolta tot felul de fobii.

 S-a cerut demisia doamnei ministru Anisia Monica, acuzată de incompetență și de faptul că a reușit să se remarce doar prin gafe.

.

 Domnul Dumitru Balan care s-a impus ca un fel de purtător de cuvânt a transmis următoarele din partea colectivului de părinţilor

 Practic, noi nu suntem de acord cu obligativitatea purtării măștilor pe fața elevilor între 4 și 8 ore, cu îngrădirea lor în cuștile de plexiglas, cu supra igienizarea excesivă a sălilor de clasă bazată pe detergenții toxici care cresc incidența bolilor respiratorii, cu distanțarea fizică între elevi, cu izolarea și carantinarea tuturor elevilor și a părinților lor dacă un singur elev dintr-o clasă este testat pozitiv cu niște teste ce au o marjă de eroare foarte ridicată etc.

 Nu, fiindcă ultimul raport al ECDC (European Center for Disease and Control) emis în cursul lunii august spune clar că este „neobișnuit” ca elevii să transmită virusul către alți elevi sau către adulți și că riscul ca ei să ia o simplă răceală este mult mai mare decât în situația infectării cu virusul chinezesc.

 Rata analfabetismului funcțional în rândul elevilor români este de 44% în prezent, ori dacă ne mai speriem mult de o răceală, trimițând copiii să studieze în fața tabletelor,atunci riscăm să o dublăm în următoarele luni.
Nu, nouă nu ne este frică să ne trimitem copiii la școala normală, dar ne temem că ei să intre în puşcăriile instituite în mod oficial de către guvernanții noștri.

 Iar cum în statele civilizate copiii se bucură de o normalitate deplină în școlile lor, atunci nici noi nu acceptăm aceste experimente demente pe copiii noștri.

 Nu, fiindcă copiii trebuie să înceapă școala cât mai repede și în condiții normale, altfel vom asista la un adevărat dezastru din toate punctele de vedere.

 Și vom lupta până la capăt pentru drepturile copiilor români de a se bucura de școala normală, fără a o asocia cu temnițele dictaturii medicale.

Candidatul Ilan Laufer a pus la cale o hoţie electorală

 Protestul părinţilor a fost anunţat online şi s-a bucurat de o distribuţie destul de bună pe reţelele de socializare, întâmplător sau nu la faţa locului a fost prezent şi domnul Ilan Laufer candidat la primăria Capitalei, mesajul acestuia era Stop Vot.

 Deşi domnul Ilan Laufer a precizat de la bun început că „şi-a suspendat campania electorală” mesajul acestuia în Piaţa Victoriei era oarecum ambiguu. Pe tricoul domnului Ilan Laufer şi al celor 2 susţinători ai săi scria „Stop Vot Viaţa are prioritate cerem amânarea alegerilor” pe un benarul instalat în piaţa scria: „Nu aruncaţi copiii în prima linie. Viaţa Copiilor pe primul loc”.

 Legătura dintre cele două mesaje este greu de determinat, oare merg copiii la vot ? Singura explicaţie logică este că domnul Ilan Laufer avea un mesaj pentru părinţii revoltaţi iar altul, mesajul său electoral. O informaţie „pe surse” apropiată stafului domnului Ilan Laufer ne comunică că acesta a realizat că nu are nici o șanță, nu să câştige ci să obţină un scor onorabil şi atunci şi-a „suspendat campania” şi a început să ceară „amânarea alegerilor”. E un mod „onorabil” de a nu te face de rușine ca ai obținut 1.000 – 2.000 de voturi.

 Trebuie reţinut că domnul Ilan Laufer nu a avut nimic în comun cu organizarea protestul părinţilor şi nici părinţi cu domnul Ilan Laufer si protestul acestuia.

***

Dă clic pentru a accesa COVID-19-schools-transmission-August%202020.pdf

 

Razboiul informational

 

Related Images:

Citeste si …

Evenimentele din decembrie 1989 si 13-15 iunie 1990 prin lentila fotografului  Nic HANU
Bucuresti

Evenimentele din decembrie 1989 si 13-15 iunie 1990 prin lentila fotografului Nic HANU

VIDEO: Evenimentele din decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990 prin lentila fotografului Nic HANU, expoziție la Academia Română  Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, Biblioteca Academiei a găzduieşte […]

Cum ar fi putut fi falsificate alegerile prezidenţiale din România in 2025?
Opinii

Cum ar fi putut fi falsificate alegerile prezidenţiale din România in 2025?

Intrebarea: au fost falsificate rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2025?  Privind retrospectiv alegerile prezidenţiale din România, trebuie să recunoaștem că, începând cu 1989 și până în prezent, nu am avut parte de scrutinuri cu adevărat corecte […]

Fake News marca ProTV: “Haos creat de un grup de suporteri ai echipei Steaua”
Stiri false

Fake News marca ProTV: “Haos creat de un grup de suporteri ai echipei Steaua”

Fake News marca ProTV: “Haos creat de un grup de suporteri ai echipei Steaua” la Crucea de pe Masivul Caraiman  Autoproclamaţii experţi în Fake News ne-au spus întotdeauna ca o ştire falsă, nu este doar […]

Kelemen Hunor consideră că mormintele soldaţilor români sunt jignitoare
Transilvania

Kelemen Hunor consideră că mormintele soldaţilor români sunt jignitoare

Kelemen Hunor si UDMR consideră că mormintele soldaţilor români sunt jignitoare și fac amenințări subtile  Kelemen Hunor (UDMR) a adresat o scrisoare oficială transmisă unor instituții cu privire cimitirului soldaţilor romani din Valea Uzului Acesta […]

ERNEST MAFTEI – 13 ani … (VIDEO)
Bucuresti

ERNEST MAFTEI – 13 ani … (VIDEO)

ERNEST MAFTEI – 13 ani de când ne-a parasit  Ernest Maftei a fost un cunoscut actor român, poet și epigramist, membru al Mișcării Legionare. În dosarele de la Securitate era numit al treilea cel mai […]

Adevărul despre schimbarea buletinelor
Presa interna

Adevărul despre schimbarea buletinelor

Schimbarea buletinelor, o analiza a ce se urmărește  Schimbarea buletinelor a fost ştirea ultimelor 24-48 ore şi că de obicei presa din România a făcut tot ce a putut să nu spună tot adevărul. Pentru […]

1 Comentariu

  1. Asa de putini parinti sunt in Bucuresti?

    Doar 100 de parinti?

    Insemna ca ministerul invatamantului abereaza degeaba. Pentru asa putini copii aflati in Bucuresti la ce se mai strufoaca?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*