Simona Popa, fiica poetului temnițelor comuniste, Radu Gyr, a plecat la Domnul

 111 vizualizări

Simona Popa
Simona Popa, fiica poetului temnițelor comuniste, Radu Gyr

Simona Popa, fiica poetului temnițelor comuniste, Radu Gyr, a plecat la Domnul

În luna care tocmai s-a scurs Simona Popă, fiica poetului temnițelor comuniste, Radu Gyr, a plecat la Domnul la întâlnirea cu tatăl ei.

Simona Popa Demetrescu-Gyr , fiica poetului temnițelor comuniste, Radu Gyr, a avut o existente greu încercat pe parcursul celor aproape 90 de ani de viață pământeană. Simona Demetrescu-Gyr a fost ca şi alţi copiii de deţinuţi politici, urmărită constant de securitate, exclusă din facultate de aceeași activistă comunistă care, într-o parodie de proces politic, ceruse condamnarea la moarte a poetului Radu Gyr. (e vorba de Alexandrina Sidorovici, soția tartorului bolșevic Silviu Brucan, născut Saul Brukner).

Simona Popa Demetrescu-Gyr avea să găsească sprijin la Patriarhia Română, unde se va angaja în corul Patriarhiei. Aici îl întâlnește pe Dinu (Constantin) Popă, cel care îi va deveni soț și cu care va împărți toate bucuriile și tristețile vieții sale până luna trecută, când a hotărât bunul Dumnezeu să o primească în împărăția Sa.

Ca mulţi anti copiii de deţinuţi politici destinul lui Simona Demetrescu-Gyr avea să fie frânt datorită originii „nesănătoase”, chiar şi acum la 30 de ani de la presupusa cădere a comunismului, urmaşi torţionarilor bolşevici din parlamentul româniei continua stigmatizarea acestor copiii. Astăzi în 2021 parlamentarii USR şi PNL cântăresc suferinţele acestor romani persecutaţi pentru „originea nesănătoasă” în funcţie de sentinţele date părinţilor lor de dictatura bolşevică.

Poezii dedicate de Radu Gyr fiicei sale Simona Popa

Radu Gyr, Cântec de leagăn 

„Dormi, copilul mamii, nani, nani…
A plecat şi ultimul lăstun.
Ruginiră plopii şi tufanii,
Şi din temniţa ce-i surpă anii
Nu s-a mai întors tăticul bun.

Dormi, copilul mamii, toamna plânge
Dezgolindu-şi umărul rănit,
Cade frunza, cade şi se frânge,
Orice frunză-i inimă de sânge
Şi tăticul nu a mai venit.

Nani, nani, mâini de crin plăpânde,
La fereastră păsări plâng şi ploi.
Lupii beznelor rânjesc la pânde,
Ţara-i toată temniţe flămânde
Şi tăticu-i dus de lângă noi.

Nani, nani, tata nu mai vine,
Maica stă cu sufletul răpus,
Cine să-ţi mai spuie basmul, cine
Să-ţi sărute pleoapele senine ?
Maica plânge şi tăticu-i dus.

L-au svârlit în temniţă duşmanii
Pentru sfânta-i lege din străbuni.
‘Or să-i ningă peste tâmple anii;
Să crești mare, puiul mamii, nani,
Neamul şi părinţii să-ţi răzbuni.”

Radu Gyr – „Luminița”

„Are tata o fetiță

Luminiță.

Pași de vis și mânușiță

de crăiță.

Când prind umbrele să cadă

în livadă,

păunițe de zăpadă

vin s’o vadă.

Sună merii’n cinstea ei

clopoței,

și albine-aduc cercei

de scântei.

Cântă crinii pe vioare

de ninsoare,

melcii spun istorioare

mici cu soare(…)”

Surse:

Vezi: Buciumul

foto: Radu, Flora și Simona „Luminița” Gyr

 

***

Razboiul Informational

 

Related Images:

Citeste si …

Sculptura clovnului Ronald McDonald răstignit va fi retrasă.
Opinii

Sculptura clovnului Ronald McDonald răstignit va fi retrasă.

Sculptura clovnului Ronald McDonald răstignit va fi retrasă din Muzeul de Artă din Haifa Izdrael O Sculptură de dimensiunea unui om care îl înfăţişează pe clovnul Ronald McDonald răstignit, pe o cruce a fost în […]

Legea lui Vexler analizata cu lupa
Opinii

Legea lui Vexler analizata cu lupa

Legea lui Vexler o lege criminală îndreptată împotiva culturii române, se (re)instituie cenzură  Legea lui Vexler este o lege liberticida care va readuce cenzura după 35 de ani de la căderea regimului comunist. Ea va […]

Ultima zi de Libertate, prima zi de Dictatura- Protestul din 8 noiembrie 2020
Opinii

Ultima zi de Libertate, prima zi de Dictatura- Protestul din 8 noiembrie 2020

VIDEO: Ultima zi de Libertate, prima zi de Dictatura- Protestul din 8 noiembrie 2020  În dată de 8 noiembrie 2020 în Piaţa Victorie a avut loc un protest, evident la vremea aceea presa nu a […]

Capcanele neutralităţii. Neutralitate în cadrul NATO şi neutralitatea totală
Bucuresti

Capcanele neutralităţii. Neutralitate în cadrul NATO şi neutralitatea totală

Capcanele neutralităţii. Neutralitate în cadrul NATO şi neutralitatea totală. Demontarea unei manipulări. În data de 8 Martie 2022, în Bucureşti, Piaţa Victoriei a avut loc un miting pentru pace, la care s-a cerut neutralitate pentru […]

LA MULȚI ANI, GOGU CUȘA!
Dobrogea

LA MULȚI ANI, GOGU CUȘA!

LA MULȚI ANI, GOGU CUȘA !  Astăzi, 22 februarie, George Gogu Cusa, unul dintre ultimii supraviețuitori ai Experimentului Pitești, împlinește 94 de ani. A executat 12 ani în cele mai cumplite condiții de detenție, iar […]

Reacția lui Ioan-Aurel Pop la scoaterea istoriei si geografiei din  program.
Uncategorized

Reacția lui Ioan-Aurel Pop la scoaterea istoriei si geografiei din program.

Reacția Președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la planul cadru propus de Ministerul Educației: „Noua ofensivă contra istoriei și geografiei”  Profesorul universitar Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, reacţionează la propunerile de scoatere a istoriei şi geografiei […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*