Jos măscăriciul ! Partea I

Jos măscăriciul Partea 1/2

 33 de vizualizări

Jos măscăriciul
Jos măscăriciul

Jos măscăriciul și ultimul spectacol anunțat de acesta.

 

Să presupunem că asistăm la un număr de iluzionism. Măscăricii ăştia pentru a crea un spectacol mizează pe o iluzie optică dar şi pe faptul că audienţa foloseşte o succesiune tipică de gesturi în obişnuinţele mărunte de care nu mai suntem conştienţi, le executam mecanic.

Că atunci când majoritatea oamenilor folosesc buzunarele laterale din comoditate şi nu pe cel escamotat, cel de la piept, acolo de unde iluzionistul ascunde privirilor diverse obiecte.

Exact asta face guvernul acum. Simulează introducerea unor taxe asupra monopolurilor. Adică schimba doar buzunarele pentru a ascunde purcoiul cu bani. Bugetul unui stat colonial este buzunarul de la piept al măscăriciului nimic altceva decât un altul al monopolului. Profitul monopolului fiind buzunarul la vedere din care măscăriciul scoate fișicul şi îl arata mulţimii.

Banii ăştia trecuţi la buget, adică în buzunarul escamotat, se vor întoarce din nou la finalul spectacolului, printr-un gest demonstrativ, la vedere tot în posesia măscăriciului. Asta pentru că banii ăştia se vor împărţi prin diverse contracte de servicii „publice” tot către monopol.

Dacă s-ar fi dorit stimularea reală a bunăstării, guvernul ar fi lansat şi măsuri de încurajare şi stimulare a afacerilor şi gospodăriilor MICI, româneşti, de familie. Nu este cazul, bineînţeles.

Sintagma folosită de politicieni astăzi la începutul oricărei alocuţiuni publice „dragi concetăţeni” ne dezvăluie încă o dată dispreţul lor. Dacă le-ar fi rămas măcar o vagă urmă de onestitate ni s-ar fi adresat cu „dragi contribuabili”- într-un stat colonial nu există cetăţeni în accepţiunea consacrată a cuvântului – adică membrii ai cetăţii – există doar contribuabili. Ştiam eu de ce nu îmi plac mimii şi iluzioniştii.

Jos măscăriciul!

 

Mihaela si Liviu Burlan

Jos măscăriciul! nr II [(AICI)]

Concluzie:

Publicam această analiză făcută şi trimisă la redacţie de Mihaela şi Liviu Burlan, prieteni ai noştri care îi ştim de ani buni alături de care am participat la numeroase proteste. Articolul va fi urmat de o expune amplă a subiectului.

Guvernul şi falsă opoziţie #Rezist lucrează la sabotarea unei ideii naţionaliste vechi şi extrem de periculoasă pentru globalişti. Anume impozitarea corectă a multinaționalelor, dar prin modul incorect cum este pusă în aplicare nu poate duce decât la compromiterea ei.

De exemplu măsură nu este dublată de altele precum încurajarea micilor afaceri şi stimularea înfiinţări de firme autohtone. Tot odată nu este pusă în discuţie o altă măsură naţionalista pe care patrioţi au propus-o întotdeauna împreună cu impozitarea corectă. Adica trecerea exploatări zăcămintelor subsolului în proprietatea statului.

Astfel cu zăcămintele de gaze şi petrol în proprietatea statului cu măsuri fiscale de încurajare a firmelor mic se poate trece şi la o impozitare corectă a marilor corporaţii fără nici un şantaj extern. Măsura luată aiurea nu poate duce decât ca şi în Ungaria şi Polonia la probleme grave economice, proteste, greve şi la compromiterea totală a „naţionalismului”. Pentru că vezi Doamne, Dragnea ar fi devenit peste noapte „naţionalist”. Asta ar face naționaliste peste tot nu ? haos si demagogie nu ?

Related Images:

Citeste si …

În Bucureşti s-a ieşit din nou pentru Camelia Smicală
Bucuresti

În Bucureşti s-a ieşit din nou pentru Camelia Smicală

În Bucureşti s-a ieşit din nou pentru Camelia Smicală, atât la Ambasada Finlandei cat şi la MAE  Sâmbătă 1 februarie şi Duminică 2 februarie în Bucureşti s-a ieşit din nou pentru doctoriţa Camelia Smicală. Iniţiatori […]

Bunicuța LGTB „Maria” de pe faimosul Benar nu exista! Maria e de fapt Matrioska
Incorect politic

Bunicuța LGTB „Maria” de pe faimosul Benar nu exista! Maria e de fapt Matrioska

Bunicuța LGTB „Maria” de pe faimosul Benăr nu exista! Este o invenție a propagandei progresiste.  În mai multe locuri din Bucureşti a apărut un Benar cu o bunicuţă simpatică despre care ni-se spune că s-ar […]

Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul pentru aplicarea planului Kalergi ?
Teoria conspiratiei

Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul pentru aplicarea planului Kalergi ?

Preşedintele Klaus Iohannis a primit Premiul European „Coudenhove-Kalergi” … pentru aplicarea planului Kalergi  Preşedintele Klaus Iohannis a primi miercuri Premiul European „Coudenhove-Kalergi” pentru anul 2020, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul […]

Crowd Checking : Circa 1500 de persoane au protestat în Piaţa Victoriei împotriva Carantinei
Bucuresti

Crowd Checking : Circa 1500 de persoane au protestat în Piaţa Victoriei împotriva Carantinei

Circa 1500 de persoane au protestat la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, împotriva Carantinei, presa a mințit noi am făcut Crowd Checking  Duminică 12 -VII – 2020 la Bucureşti în Piaţa Victoriei a avut loc un […]

4 ani de la Colectiv: Circa 1000 de persoane au participat la marș
Bucuresti

4 ani de la Colectiv: Circa 1000 de persoane au participat la marș

4 ani de la Colectiv: Aproximativ 1000 de persoane au participat la marș pe o ploaie rece  Miercuri în jurul orei 19.00 circa 1000 de persoane au plecat pe o ploaie torenţială, în marş spre […]

Progresişti vor să înlăture statuia lui Mircea Vulcănescu şi să promoveze incluziunea
Opinii

Progresişti vor să înlăture statuia lui Mircea Vulcănescu şi să promoveze incluziunea

Progresişti au început să îşi arate colţii vor să înlăture statuia lui Mircea Vulcănescu şi să promoveze incluziunea.   Nici nu s-au instalat bine primari şi consilieri USR-Plus în primăriile din Bucureşti unde au câştigat […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*