Bill Gates dictează Carantina va dura până în 2022, restaurantele vor fi închise încă şase luni

Carantina va dura inca 18 lunii

 86.409 vizualizări

Bill Gates dă cu pumnul în masa Carantina va dura până în 2022
Bill Gates dă cu pumnul în masa Carantina va dura până în 2022

Bill Gates dă cu pumnul în masa Carantina va dura până în 2022, restaurantele vor fi închise încă şase luni

 Miliardarul american Bil Gates şi-a oferit predicţiile sale despre evoluţia pandemiei, sâmbăta într-un interviu acordat BBC, deşi aceasta nu are absolut nici o pregătire medicală, de la începutul pandemiei de Covid-19 este prezentat că principala figura pro-vaccin şi pro-carantina. Acesta a făcut nişte afirmaţii halucinante, Carantina va dura până în 2022 iar restaurantele vor rămâne închise între 4 şi 6 luni.

 La întrebarea reporterului: „Când credeţi că viața se va întoarce pe deplin la ceea ce am considerat normal în ianuarie? Adică fără măști, fără distanțare socială, fără alte măsuri de protecție necesare. ‘

Gates a replicat: „Cu siguranță, până în vară vom fi mult mai aproape de normal decât suntem acum – dar chiar și până la începutul anului 2022, cu excepția cazului în care ajutăm alte țări să scape de această boală și primim la noi în țară rate ridicate de vaccinare, altfel riscul de reîntoarcere va rămâne acolo.

 

Vaccinisti pierd argumentele

  Tabăra vaccinistă devine din ce în ce mai puţin credibilă, pe de o parte îi acuză pe cei care nu sunt „epidemiologi” sau “virusologi” că se exprimă pe un subiect care nu îl înţeleg deplin, în timp ce în tabăra lor ies ca păduchele în frunte personaje precum informaticianul Bill Gates la ei, sau doctorul anestezist Arafat la noi.

 Când Bil Gates a fost Întrebat cât de rău crede de că se vă înrăutăţii criza COVID-19 în următoarele luni până ce vaccinurile să devină disponibile pe scară largă, Gates a spus:

„Ei bine, din păcate, următoarele patru până la șase luni ar putea fi cele mai grave ale acestei epidemii.

 Gate a mai afirmat că ar exista șante să revenim la normal și să scăpam de carantină undeva între 12 şi 18 luni:

„Putem vedea acum că undeva între 12 și 18 luni, am avea șanse, dacă ne coordonăm eficient, să revenim la normal”.

Gates pare cel care decide referitor la carantina, vaccinare

 Reporterul Tapper a amintit în interviu că Fundația Bill & Melinda Gates a anunțat recent un nou angajament de 250 de milioane de dolari pentru a lupta împotriva pandemiei, în plus față de 1 miliard de dolari pe care i-a donat deja.

  Gates a precizat că finanțarea se va concentra pe crearea unui vaccin pentru utilizare nu numai în SUA, ci în întreaga lume. Gate a condamnat opinie că vaccinul ar trebui folosit cu prioritate în Statele Unite, susținând ca toată lumea trebuie să primească vaccinul. De altfel Gates a declarat în trecut că pentru a putea scapa de carantina întreaga lume trebuie vaccinată.

 De-asemenea Gates s-a declarat îngrijorat că cca 40% din americani nu doresc să primească vaccinul şi a recunoscut că există o problemă majoră de comunicare.

 Gates a declarat că intenționează să se alăture altor lideri americani – inclusiv „președintele ales” Joe Biden și câțiva foștii președinți americani precum Barack Obama, George W Bush sau Bill Clinton – în apărarea publică a vaccinului, pentru a-i ajuta să-i convingă cât mai mulţi americani că acesta este sigur.

Bil Gates a afirmat că atunci când va veni momentul îşi va transmite vaccinarea public.

Bil Gates a continuat cu „predicţiile” spunând că va veni o altă epidemie curând

 Cu toții ar trebui să fim atenţi la ceea ce vom învățat (din acesta epidemie) din această epidemie, deoarece va apărea o altă epidemie.


Gate a concluzionat „Este destul de clar că vom fi mai deștepți data viitoare.”

SURSE:

# Dailymail

Bill Gates says lockdowns could continue into 2022

 

# Forbes

Gates Says Next 4-6 Months Could Be ‘Worst Of Pandemic’ As Vaccine Shipments Roll Out

***

Războiul informațional

Related Images:

Citeste si …

Cum a fost cenzurat un spectacol grandios despre închisorile comuniste
Incorect politic

Cum a fost cenzurat un spectacol grandios despre închisorile comuniste

Cum a fost cenzurat un spectacol grandios despre închisorile comuniste in săptămâna patimilor   Ne-a fost semnalat că în aceste zile, o oribilă cenzura s-a abătut aspră culturii române, profitând parcă de faptul că românii […]

Patriotul Alexandru Bălan din Banatul Sarbesc, candidează la alegerile din Serbia
Banat

Patriotul Alexandru Bălan din Banatul Sarbesc, candidează la alegerile din Serbia

Patriotul Alexandru Bălan din Banatul Sarbesc, candidează la alegerile din Serbia  Alexandru Bălan originar din Coştei, Banatul istoric stabilit la Belgrad va candida la post de deputat independent în Adunarea sârba de la Belgrad el […]

Pădurea Băneasa se taie ca „în codru” chiar si sâmbăta
Bucuresti

Pădurea Băneasa se taie ca „în codru” chiar si sâmbăta

Pădurea Băneasa se taie copaci chiar si sâmbăta  Sâmbăta 11 ianuarie 2011, ora 12, mulţi bucureşteni ies de la biserica unde s-a efectuat pomenirea celor decedaţi, alţi încercând să profite de ziua liberă sunt deja […]

Noua distopie mondiala! ONU recomandă să nu mai folosim termeni precum Soţ sau Soţie
Incorect politic

Noua distopie mondiala! ONU recomandă să nu mai folosim termeni precum Soţ sau Soţie

Noua distopie mondială a venit! ONU recomandă să nu mai folosim termeni precum Soţ sau Soţie  Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a publicat luna aceasta o recomandare pe Twitter în care oamenii sunt îndemnaţi să nu […]

Se poate şi aşa: CNCD amendează Google România pentru ”Catedrala Prostirii Neamului”
Opinii

Se poate şi aşa: CNCD amendează Google România pentru ”Catedrala Prostirii Neamului”

Se poate şi aşa: CNCD amendează Google România pentru ”Catedrala Prostirii Neamului”  Ştirea a făcut deja înconjurul ţării cu toate acestea, după cum vom vedea, nu este chiar o premieră mondială. Consiliul Naţional pentru Combaterea […]

Mesaj șovin la adresa românilor; CNCD nu se autosesizează ?
Incorect politic

Mesaj șovin la adresa românilor; CNCD nu se autosesizează ?

Mesaj șovin la adresa românilor: „Și în Ardeal sunt destui migranți… noi le spunem români” Cunoscutul blogger Dan Tanasa a publicat recent un articol despre un mesaj sovin si jignitor la adresa românilor, distribuit online de […]

1 Comentariu

  1. Acelasi Bill Gates are legaturi cu laboratorul de unde a scapat virusul…Acelasi Bill Gates care a declarat in urma cu ceva timp ca populatia globului e prea mare isi pune averea la bataie acum pentru ,,asa zisa salvare” a planetei😂
    Acelasi Bill Gates e fondatorul acestui vaccin pe baza unei proteine din virusul corona care se spune ca va forma anticorpi…dar de unde stim ca acea proteina nu ajuta la formare unui virus mult mai periculos? De unde stim ca al doilea val de epidemie si virusul mutant care se raspandeste nu va unul creat de noi prin vaccinare? Se vorbeste despre acest virus care vine dar nu am vazut nici un studiu facut pentru al inlatura din timp…in schimb stiu ca si daca esti vaccinat poti raspandi virusul…deci efectul vaccinului nu e pentru a distruge virusul nu? Atunci se pune intrebarea…nu cumva e pentru al face mult mai puternic si raspandit de catre mult mai multi oameni? Cred ca am tot dreptul sa imi pun aceste intrebari atata timp cat am notive de suspiciune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*