Sociologul de duminică, Gelu Duminică îi compară pe ortodocşi cu talibanii, nu este singurul, unde greşesc progresiştii ?
Presa a scris recent despre un schimb de replici, purtat pe facebook, dintre sociologul habarnist Gelu Duminică şi eruditul filolog și eseist Adrian Papahagi. Pe scurt primul i-a comparat pe ortodosi cu talibanii iar ulterior l-a nominalizat pe Papahagi ca fiind un fel „taliban” al României, la care Adrian Papahagi a anunţat că îl va acţiona în instanţă pe autorul acestei comparaţii.
Textul cu pricina a fost publicat pe pagina de FaceBook a lui Gelu Duminica:
„Pentru cine nu stie, agenda publica talibana din Afganistan include:
– interzicerea avortului;
– eliminarea oricarei separatii intre religie si stat;
– condamnarea relatiilor homosexuale;
– asumarea studierii religiei in scoli ca materie principala;
– sustinerea tezei ca evidentele stiintifice trebuie sa fie ignorate in fata credintelor religioase;Va rog sa înlocuiți ‘musulmani’ cu ‘ortodocsi’ (a se înțelege politicienii care se pretind religiosi) si sa va gândiți la ce se întâmplă, aici, la noi, in Romania. Si sa-mi explicati si mie cum Dumnezeu vad ca unii critica fix ceea ce susțin ca e bine sa facem in Romania”, a scris Duminica pe Facebook.
Ulterior, Gelu Duminică l-a pomenit explicit pe Papahagi.
„Ca tot vad consideratiuni care spun ca postarea (adaptata dupa o postare similara din SUA) ar fi un atac la ortodoxie: nu, atac doar fariseimul liderilor politici romani care, folosindu-se de ceea ce inteleg din religia crestina, promoveaza o agenda similara, fiind acum ingroziti de agenda talibana.
CPF, Becali, Capsali, Papahagi, Neamtu si multi altii, poarta doar alt nume in Afganistan. In rest, aceleasi idei, ceva mai europenizate, cei drept. Da, si acolo, ai lor sunt la putere. Sper doar sa intelegem pericolele de langa noi….”, a simtit nevoia sa completeze Gelu Duminică.
Papahagi a anunțat ca il da in judecata pe sociologul Gelu Duminica.
Pentru aceasta calomnie, il voi da in judecata pe individul numit Gelu Duminica. Ca individul Duminica este incult, e problema lui. Incultura nu justifica insa calomnia.
Individul Duminica va trebui sa justifice la tribunal comparatia dintre un intelectual crestin-democrat, care a avut o activitate politica documentat democrata intre 2012-2015, si ale carui scrieri sunt publice, si o miscare islamista criminala, ale carei crime sunt la fel de documentabile.
Individul Duminica va trebui sa găsească, in tot ce am scris si am facut eu:
1. cereri de interzicere a avortului. Dezaprob profund practica avortului, dar nu am cerut nicaieri niciodata interzicerea ei. Chiar si daca as fi facut-o, nu puteam fi comparat cu niste ucigasi.
2. orice pozitie in care sustin eliminarea separatiei stat/Biserica. Am pledat constant pentru respectarea traditiei crestine, nu pentru teocratie.
3. condamnarea relatiilor homosexuale. Am sustinut in spatiul public pastrarea in coordonatele traditionale a institutiei casatoriei, am deplans ideologizarea marxista a sexului si mi-am exprimat rezerva fata de ideologia genderista. Niciodata, niciunde, in scris sau oral, nu am cerut condamnarea relatiilor homosexuale.
4. Da, sunt pentru predarea religiei in scoli ca pana acum. Ce-i aia materie principala? Romana, matematica, fiindca au 5 ore? Religia e oricum optionala. Oricum, nu vad in ce fel a sustine predarea religiei crestine in scoala romaneasca te transforma in criminal.
5. O aberatie absoluta, pe care evident ca nu am sustinut-o. Si daca as fi sustinut asa prostie, tot nu puteam fi comparat cu criminali si teroristi.
Mai mult decat calomnia la adresa mea, pentru care numitul Duminica va raspunde in justitie, aștept ca nenumarati creștin ortodocsi, precum si reprezentantii BOR sa sesizeze CNCD (eu cred ca CNCD nu ar trebui sa existe, deci nu ma voi adresa niciodata acestui for). Exista insa precedentul lui Caramitru Jr., care compara ortodoxia cu ISIS.
Câteva observaţii
Pentru a ne da seama de gravitatea afirmaţilor numitului Gelu Duminică să ne imaginăm pentru o secundă că nefericită comparaţie ar fi fost făcut cu un alt grup etnic său religios precum ungurii sau evreii. Comparaţia nu este făcută întâmplător ci este făcută pe fondul recuceririi puteri politice în Afganistan de către talibani, mai mult comparaţia face trimite la probleme cheie: avortul, homosexualitate, religia în şcoli, prin urmare ea nu pare a fi un simplu pamflet.
Comparaţia între creştinii şi fundamentalişti islamici nu este nouă şi se încadrează în stereotipul mintal al noului progresism prin care toate religiile sunt egale. şi un creştin din România este la fel de vinovat pentru crimele musulmanilor din orientul apropiat ca şi talibani care comit acele crime.
În acest moment avem o întreagă spirala a prostiei şi a inculturii, spre exemplu în lumea ortodoxă nu au existat cazuri ca asemenea acte reprobabile să fie impuse de un lider religios, mai mult majoritatea acestora precum condamnarea homosexualilor sau interzicerea avortului au fost aduse de comunism. In plus educația religioasa in România este astăzi un drept garantat de Constitutie.
Argumente retarde copiate copy-paste
La faptele evidente arătate mai sus avocaţii corectitudini politice vor afirma că ortodosi nu au deţinut niciodată controlul, afirmaţia este falsă ortodocşi au avut imperiul lor timp de 1123 de ani, imperiu ortodox până în măduva oaselor unde nu s-a ajuns niciodată la monstruozităţile inchiziţiei din vest. Chiar şi atunci când au există persecuţii în Imperiul Roman de Răsărit, acestea au fost ordonate de împăraţi în scopuri clar politice. Similar şi în Imperiul Ţarist, Principatele Romane, sau Regatul Serbiei, indiscutabil lumea ortodoxă a rămas mult mai echilibrată în comparaţie cu lumea catolică sau cea protestantă.
La urmă propagandişti progresismului vor încerca să insinueze că şi în biblie se găsesc destule pasaje care ar putea împinge un creştin la fanatism precum se întâmplă în islam, iar aici suntem nevoit să dezvoltăm subiectul. Într-o variantă foarte scurtă lucrurile stau astfel: atât Biblia cât şi Coranul au la bază principiul abrogării, adică ultima lege dată într-o anumită problemă o înlocuieşte ce cea ulterioară dată într-o chestiune similară.
Ultimul indem al Mântuitorului este „Dar aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan 15, 12). Ultimul îndemn al profetului Mohamed este ordinul său de marş spre a fi cucerit întregul pământ, Iar ultimele, ultimele cuvinte ale profetului Mohamed au fost un blestem la adresa Evreilor şi Creştinilor deoarece aceştia îşi construiesc temple pe mormintele profeţilor lor. Sahih al-Bukhari 1330 Vezi link: https://sunnah.com/bukhari:1330. ( Inidem: Sahih al-Bukhari 1390, Sahih al-Bukhari 1330 )
Sunt Talibani musulmani adevăraţi ?
În timpurile noastre când bărbaţi pot fi femei iar femeile pot fi bărbaţi adevărul spus în public devine relativ, fiind chiar de preferat să fie spus doar acel „adevăr” … „care nu jigneşte”.
Dacă ne referim la talibani ar fi „drăguţ” să spunem că aceştia nu reprezintă islamul, ba mai mult că sunt nişte fanatici, fanatici precum avem şi noi fanatici noştri, catolici, ortodosi sau republicaţi în funcţie de ţară în care trăim. Vedeti „logica” universului in care trăiește domnul Gelu Duminică.
În lumea reală lucrurile nu stau aşa, talibani sunt adepţi unei variante perfect canonice şi clasice a Coranului care nu are echivalent în ortodoxie sau în catolicism. În fapt dacă primii califi care l-au succedat lui Mohamed ar învia cu siguranţă i-ar recunoaşte pe Talibani ca fiind cei mai apropiaţi de islamul secolul VI.
Cine a fost Mohamed ?
Pentru cei care nu ştiu Mohamed a fost de profesie jefuitor de caravane, el şi-a început cariera politică măcelărind triburile din Arabia care nu îl recunoşteau că lider. Ca şef de clan Mohamed urma regulile nescrise ale războiului din timpul său, cei care părăseau clanul erau omorâţi, iar cei care ajungeau sub stăpânirea lui aveau trei opţiuni respectiv: să intre în clanul lui, să îi plătească o taxă de protecţie sau să îşi părăsească casa şi bunurile şi să plece pentru totdeauna. Cei care refuzau erau omorât.
Femeile triburilor cucerite puteau fi violate iar bărbaţi vânduţi în sclavie, mai târziu Mohamed avea să includă toate acestea în religia sa.
Tânărul Mohamed avea să se căsătorească la o vârstă foarte fragedă cu o femeie bătrână, aceasta era un fel de antreprenor, bogată şi puternică, ea l-a ţinut pe Mahomed sub papuc până la moartea ei. Mai târziu profetul islamului avea să dezvolte o serie de fetişuri şi perversiuni ciudate pe care avea să le încorporeze în noua sa religie.
Astfel iadul conform lui Mohamed era populat de femei în timp ce în paradis trăiesc bărbaţi care au o erecţie permanentă şi fiecare posedă 72 de sclave sexuale, 70 de femei dintre neamurile iadului (evreice şi creştine) şi 2 hurii, fiinţe transparente cu sâni uriaşi şi ochi mari.
Vezi: Coranul: Capitolul55 versetele 70-78, capitolul 56 versetele 35-37, Capitolele 78 versetele 31-34
Talibani cunosc islamul mai bine că „moralişti” precum Gelul Duminică
Principalul argument al adepţilor habarnişti ai corectitudini politice este că talibanii sunt nişte extremişti, precum avem şi noi în creştinism „extremişti noştri”. Cu toate acestea principală diferenţa între extremişti noştri şi ai lor este că dacă un creştin ar comite o serie de acte reprobabile ar face-o în contradicţie cu ultimele comenzi din scriptură, în timp ce talibanul ar respecta indicaţiile lui Mahomed în tocmai.
Deoarece disecarea islamului merită un articol aparte ne vom limita în acest articol spre bună educare a domnului Gelu Duminică să oferim câteva exemple concludente în sprijinul afirmaţiei noastre respectiv că Talibani acţionează în limitele islamului. Evident în toate religiile, inclusiv islam, există variante reformate dar atenţie asta nu înseamnă că adepţii variantei clasice sun eretici.
Vom folosi în această scurtă expunere două surse, respectiv Coranul care este perceput de musulmani ca fiind cuvântul nemodificat al lui Alah (Dumnezeu) conservat întocmai cum a fost primit şi Hadisurile care sunt scririle apropiaţilor lui Mohamed un fel de evanghelii ale Islamului.
Hadisurile sunt extrem de importante în islam deoarece ele descriu cum a răspuns Mohamed când a fost confruntat cu diverse întrebări sau cum a reacţionat în diverse situaţii. Mohamed fiind în islam omul cel mai plăcut lui Dumnezeu de la Adam toate deciziile şi acţiunile lui sunt lege pentru musulmani.
Pentru o mai uşoară accesare vom menţiona versetul din Coran pe care îl poate căuta oricine în versiunea în limba romana disponibilă AICI şi vom pune link direct către versetul din hadisuri de pe situl sunnah.com, un sit recunoscut de lumea musulmană.
Islamul for Dummies
În mod indiscutabil islamul este singura religie care s-a răspândit aproape în exclusivitate prin război, Mohamed însuşi i-a sfătuit pe musulmani să facă război cu necredincioşi până când întregul pământ va fi stăpânit de islam. Chiar de aici ar trebui să observăm o diferenţă fundamentală între Islam şi Creştinism. Iar faptul că islamul a distrus două dintre cele mai spectaculoase imperii ale umanităţii respectiv Imperiul Bizantin şi Imperiul Persan ( plus o civilizație grandioasa in Africa si alta in India) ar trebui să ne ofere indici în plus. Vezi: Coran: Sura 9 Verset 73
vezi: Sahih Muslim 2889 a
https://sunnah.com/muslim/54/24
Mohamed povesteşte că în revelaţia sa ar fi fost instruit să lupte împotriva întregii omeniri până când islamul va cuprinde întregul pamat.
Vezi: Sahih Muslim 22
https://sunnah.com/muslim/1/36
Mohamed arată că cea mai bună tactică pentru a cucerii este TEROAREA, teroarea pe care musulmani trebuie să o arunce în inimile duşmanilor lor.
Vezi: Sahih al-Bukhari 2977
https://sunnah.com/bukhari/56/186
Mohamed recunoaşte că războiul nu va lua sfârşit până când toţi oameni nu vor devenii musulmani.
Vezi: Sahih Muslim 21a
https://sunnah.com/muslim/1/33
Musulmani si cofarii sau „necredinciosi„.
Musulmani nu au voie să fie prieteni cu „necredincioşii” (cofarii) atunci când aceştia sunt majoritari musulmanul poate minţi folosind „Taqiyya” (înşelăciunea) şi se poate declara prieten cu necredincioşi dar el trebuie să îi blesteme în inima lui. Coran: Capitol 3 verset 28 , Capitol 5 verset 51., Capitol 9 verset 123 , Capitol 48 vers 29
Sclavia
Coranul permite sclavia, însuşi profetul islamului a vândut şi deţinut sclavi şi sclave. Vezi Coran Sura 4 verset 3. Ca fapt divers Mohamed obișnuia sa schimbe 2 sclavi negrii pe unul alb.
Vezi: Jami` at-Tirmidhi 1239
https://sunnah.com/tirmidhi:1239
Islamus si toleranta LGTB
Islamul pedepsește cu moartea homosexualitatea fără nici-o posibilitate de pocaire.
Vezi: Sunan Ibn Majah 2561
https://sunnah.com/urn/1268780
Profetul Mohamed clarificând termenul de „jihad” spre a nu exista confuzii aceste precizează că jihadul corect aparţine acelui om a „cărui sânge este vărsat și calul îi este rănit „
Vezi: Sunan Ibn Majah 2794
https://sunnah.com/urn/1276430
Mohamed i-a instruit pe musulmani sa lupte împotriva creștinilor si evreilor pana când acestia vor plati taxa de protecție islamului: Coranu: Sura 9 Verset 29
Femeia si islamul
Femeile în islam sunt obligate să poarte un voal sau un acoperământ, spre a nu provoca bărbaţii şi a nu îi face pe aceştia să le violeze. În funcţie de interpretare „acoperământul” poate însemna de la simplă acoperire a capului cu o eşarfă şi a mâinilor şi picioarelor cu haine lungi până la burka totală.
Coran: Capitol 24; verset 31
Vezi: Sahih Bukari 146
https://sunnah.com/bukhari:144
În islam femeile trebuie să stea acasă, ele nu au voie să îşi părăsească domiciliu fără a fi însoţite de un bărbat care să le fie rudă apropiată (Muhram) . Coran Capitol 33 versete 32-33
Vezi: Sahih Bukari 3006
https://sunnah.com/bukhari:3006
Conform Coranului mărturia unui ei femei este egală cu jumătate din mărturia unui bărbat Coran Sura 2, versetul 282. Profetul a revenit asupra acestui aspect precizând că femeile ar avea o deficientă în inteligenţa faţă de bărbat.
Vezi: Sahih al-Bukhari 2658
https://sunnah.com/bukhari/52/22
Mai mult profetul a precizat că această deficienţa de inteligenta înnăscută a femeilor este motivul pentru care majoritatea femeilor vor ajunge în iad.
Vezi: Sahih Bukhari: 301
https://quranx.com/Hadith/Bukhari/USC-MSA/Volume-1/Book-6/Hadith-301/
Femeile trebuie să asculte în toate cele de bărbat lor şi nu au voie să aibă nici o iniţiativă contrară dorinţelor aceştora. Coran Capitol 4 Verset 34
Vezi: Mishkat al Masabih 3272
https://sunnah.com/mishkat:3272
Conform profetului islamului atunci când o femeie adulteră îşi recunoaşte păcatul ea trebuie omorâtă cu pietre.
Vezi: Sunan Ibn Majah 2555
https://sunnah.com/urn/1268720
Atunci când un bărbat şi o femeie (musulmani) au comis adulter împreună, bărbatul primeşte 100 de lovituri de bici iar femeia este omorâtă cu pietre.
Vezi: Sahih al-Bukhari 7193, 7194
https://www.sunnah.com/bukhari/93/55
„Impowering Woman” … in islam
Bărbaţii au voie să îşi bată nevestele, iar femeile nu au voie să protesteze. Dacă un bărbat şi-a bătut nevasta înseamnă că ea a greşit şi punct, proclama islamul. Coran: Capitol 4 Versert34
Vezi: Abu Dawud 2146, 2147
https://sunnah.com/abudawud:2146
Confruntat cu multe proteste din partea familiilor fetelor căsătorite cu musulmani care erau bătute de soţii lor Mohamed a proclamat: „Unui bărbat nu i se va cere socoteală de ce și-a bătut soția. „
Vezi: Abu Dawud 2147
https://sunnah.com/abudawud:2147
Aisha este soţia preferată a lui Mohamed, numită “mama credincioşilor”, adică fetiţa de 6 ani cu care Profetul s-a căsătorit şi cu care acesta a început a întreţine relaţii sexuale de la vârsta de 9 ani. Ea este citata spunând despre femeile musulmanilor: “Nu am văzut nici o femeie care să sufere la fel de mult ca femeile credincioase (musulmane). Uite! Pielea ei este mai verde ca hainele ei! (de la bătaie)”
Vezi: Sahih al-Bukhari 5825
https://sunnah.com/bukhari/77/42
O femeie moşteneşte jumătate din cât este primeşte un bărbat, dintre un frate şi o soră, bărbatul primeşte dublu pentru că este bărbat. Coran Capitol 4 verset11 (talibani încalcă acest verset si nu dau nimic femeilor).
Femeile trebuie să nu îşi expună corpul în public în nici un fel pentru a nu incita bărbaţii. „Femeia avansează și se retrage în formă de diavol” spune profetul Islamului. Coran Capitol 33 versete 32-33; Capitol 24 verset 31
Vezi: Sahih Muslim 1403A,
https://sunnah.com/muslim:1403a
Femeile care se parfumează nu au voie sa participe la rugăciune cu bărbații.
Vezi: Sahih Muslim 444
Ele trebuie sa se abțină de la a isi da cu parfum cu o zi înainte când vor sa participe la rugăciuni comune cu bărbații.
Vezi: Sahih Muslim 1403A, 443a
https://sunnah.com/muslim:443a
Profetul nu aprecia extinsele de par la femei
Vezi: Sunan an-Nasa’i 5088
Profetul obișnuia sa blesteme femeile care foloseau extensii de par si ura femeile care isi expuneau corpul in public.
Vezi: Sunan an-Nasa’i 5094
„Feminismul” Islamului
Femeile în islam sunt similare cu animalele necurate astfel există trei lucruri în islam care poate anula rugăciunea unui bărbat (daca ii trece prin fata): un măgar, un câine negru şi o femeie
Vezi: Sahih al-Bukhari 511
https://sunnah.com/bukhari:511
Aisha fetiţă cu care profetul islamului s-a căsătorit la vârsta de 6 ani remarca: “Nu este bine ca voi (bărbaţi musulmani) ne-aţi făcut pe noi (femeile) egale cu câinii şi măgarii”.
Vezi: Sahih al-Bukhari: 498
https://sunnah.com/bukhari/8/166
Femeile nu pot conduce în islam, în întreaga istorie a islamului nu a existat un singur caz de femeie Şeih, Calif sau Sultan. Lucrurile au fost stabilite de profet care când a fost informat că Imperiul Persan s-a ales o împărăteasă acesta a proclamat: „Niciodată nu va reuși o astfel de națiune care îşi alege o femeie ca conducător”.
Vezi: Sahih Bukhari 7099
https://sunnah.com/bukhari/92/50
Profetul Mohamed a proclamat că cea mai importantă datorie a unei femei este să îşi satisfacă sexual bărbatul şi că nu există nici o pricină că femeia să îşi refuze bărbatul de la sex.
Vezi: Sunan Ibn Majah 1853
https://sunnah.com/urn/1261700
Mohamed care este omul cel mai plăcut lui Alah şi un exemplu demn de urmat pentru orice musulman, s-a căsătorit cu soţia sa Aihsa când acesta avea 6 ani şi a început să întreţină relaţii sexuale cu ea de la vârsta de 9 ani. Atât Coranul cât şi Hadisurile permit căsătoria unui bărbat de 50, 60 de ani cu o fetiţă care nu are ciclu. Coran Capitol: 65 verset 4
Vezi: Sahih Bukhari: 5133
https://sunnah.com/bukhari:5133
In loc de Concluzie
Exemplele ar putea continua, am putea arata cum Mohamed a torturat un om sa ii spună unde si-a ascuns banii, cum a omorât doua fete pentru ca au glumit pe seama lui, cum a distrus toate simbolurile religioase din Meca, dar nu ar avea sens. Este greu să convingi un am care isi începe ideile cu un „a priori” iar domnul Gelu Duminică pare a face parte din acel film. In schimb speram ca am demonstrat celor interesați cat de mult greșesc acești neo-progresisti.
Articole similare:
# Propagandă islamistă în cinematografele din România: „Tânărul Ahmed / Le jeune Ahmed”
Citeste: AICI Articolul nostru
# La ce ne putem aștepta de la cei 1 milion de muncitori din Pakistan?
Citeste AICI Articolul nostru
Ambuscatul ăsta, căruia „îi bate un far în salcîm”, nu vede din cauza asta că majoritatea țiganilor sunt ortodocși.
Au deveit mulți „penticostali” după ce „regele Cioabă” a preluat afacerea de distribuie a ajutoarelor primite din Occident și astfel, a mărit ponderea țiganilot penticostali.
Îi dorim succes dlui Adrian Papahagi să-l bage la pușcărie: acolo îi este locul, printre coetnicii săi, nu la catedra de sociologie.