Proiect de lege democrat în Maryland ar permite mamelor să îşi ucidă copiii de până la 28 zile

Uciderea bebelusilor

 591 de vizualizări

Legea din Maryland

Un proiect de lege propus în Maryland ar permite mamelor să-și ucidă bebelușii în vârstă de până la 28 de zile după naștere

 Senatorul democrat William Smith a propus o nouă lege în Maryland care ar legaliza „avortul” până la 28 de zile după nașterea copilului. Proiectul de lege SB 669 este numit „Legea pentru libertatea persoanei însărcinate din 2022” şi prevede că un nou-născut poate fi lăsat să moară până la o lună după naștere, în cazul în care „mama” decide că nu mai dorește să-l păstreze.

ScreenShot 20220311044750 300x184 - Proiect de lege democrat în Maryland ar permite mamelor să îşi ucidă copiii de până la 28 zile

 O audiere pentru proiectul de lege amintit a fost programată pentru data de 15 martie, când legislatorii îl vor dezbate. (Vezi:AICI)

Copiii până la 28 zile

 Ceea ce odată era doar o ridicolă teorie a conspiraţiei şi un argument Slippery Slope e pe cale să devină o trista realitate în Maryland, Statele Unite. Conservatorii au atras întotdeauna atenţia că prin majorarea vârstei la care un bebeluş poate fi avortat se va ajunge la schimbarea percepţiei noastre despre ce înseamnă viaţa unei fiinţe umane fapt ce va duce la normalizarea ideii de infanticid. În momentul când aceștia au atras atenţia că se va ajunge într-o bună zi la legiferarea uciderii nou-născuţilor aceştia au fost acuzaţi că ar comite clasica eroare logică Slippery Slope.

 Şi totuşi viata bate filmul, la început s-a mărit perioada în care o femeie îşi poate avorta pruncul mergând în unele ţări şi state din S.U.A până la 9 luni, apoi a fost introdusă ideea ca avortul trebuie dus la îndeplinire chiar dacă copilul supravieţuieşte avortului, iar acum este pus în discuţie dreptul femeii de a îşi omora copilul până în a 28 zi de viaţă. Nebunia a mers atât de departe încât femeia nici nu mai este menționata ca „femeie” ci “persoana insarcinata”.

„Proiectul de lege propune, de asemenea, o revizuire a statutului crimei/omuciderii fetale, care ar servi la îngreunarea anchetelor deceselor copiilor care nu au legătură cu avortul”, a subliniat avocatul Centrului American pentru Drept și Justiție (ACLJ), Olivia Summers.

Legea din Maryland

 Formularea acestei legi ar duce la interzice investigării și urmăririi penale a femeilor și a profesioniștilor medicali pentru „neacționare” în legătură cu „moartă infantilă”. „Cu alte cuvinte, un copil născut viu și sănătos ar putea fi abandonat și lăsat să moară de foame sau să înghețe”, a spus Olivia Summers. „Și nu se va mai putea face nimic pentru a-i pedepsi pe cei care au participat la acea moarte crudă.”

 Olivia Summers a avertizat că limbajul proiectului, este atât de neclar încât: „compromite investigațiile privind moartea sugarilor începând cu cel puțin șapte zile DUPĂ naștere dar se poate extinde până la sugari de până la patru săptămâni”. De precizat, legislaţia din Maryland nu definește în prezent „infanticidul”. Cu toate acestea, o lege din 2020 definește „îngrijirea perinatală” ca „oferirea de îngrijiri în timpul sarcinii, travaliului, nașterii și perioadelor postpartum și neonatale”.

Maryland – legea Safe Haven

 Această lege este total inutilă, în Maryland existând deja o lege numită „Safe Haven” care le permite părinților nou-născuților să-i predea pe aceştia unui adult responsabil fără teama de a fi urmăriți penal pentru abandon.

„În conformitate cu legea Safe Haven, un părinte aflat în dificultate care nu poate sau nu dorește să aibă grijă de copilul său poate renunța cu ușurință și fără teama că ar fi urmărit penal, la custodia copilului său, fără să îi fie puse întrebări”, a precizat Departamentul de Servicii Umane din Maryland.

„Nou-născuții pot fi lăsați la spitale sau la unităţile speciale de aplicare a legii.” „Nu există absolut niciun motiv pentru proiectul de lege 669 al Senatului din Maryland de a preveni investigarea persoanelor care își lasă copilul să moară”, a scris Summers într-o analiză a proiectului de lege. „Acest proiect de lege expune și mai mult lipsă totală de respect pe care avocații avortului o au față de viața umană nevinovată.”

 Nu este prima dată când politicienii de stânga (democraţi) din Statele Unite, au propus o lege care urmărește să lărgească cadrul juridic în care infanticidul să fie permis. Nancy Pelosi (D-Ca.) a blocat într-un mod infam un amendament propus de reprezentantul Andy Harris (R-Md.) care ar fi protejat bebelușii supraviețuitori ai avorturilor ca să nu fie ucişi.

 Trăim într-o lume în care Irod ar fi fost aclamat la scena deschisă că a mai redus puţin populaţia globului şi totodată a mai micşorate emisiile de carbon.

Vezi si:

# LifesiteNews

Babies could be killed 28 days after birth

***

 

Razboiul Informational

Related Images:

Citeste si …

Bustul lui Avram Iancu, dezvelit la București
Bucuresti

Bustul lui Avram Iancu, dezvelit la București

In zona centrală a Bucureștiului s-a dezvelit bustul lui Avram Iancu Astăzi 5 decembrie ora 14.00, în parcul din fata Biserici Kretzulescu din sectorul 1, Bucureşti a fost dezvăluit bustul lui Avram Iancu. La ceremonia […]

PROTEST – STOP 5G România – 25 Ianuarie 2020
Bucuresti

PROTEST – STOP 5G România – 25 Ianuarie 2020

Protest STOP 5G România –   Sâmbătă 25 Ianuarie la București  În data de 25 Ianuarie 2020 au loc în mai multe oraşe din lume proteste simultane împotriva implementării tehnologiei netestate 5G. Data de 25 ianuarie […]

9 Martie 2026 – Ziua Deținuților Politici Anticomuniști
Bucuresti

9 Martie 2026 – Ziua Deținuților Politici Anticomuniști

Ziua Deținuților Politici Anticomuniști – 2026 Luptătorii anticomunişti nu au fost uitaţi  În data de 9 martie este comemorată Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944–1989. Această zi este marcată anual printr-o ceremonie oficială organizată […]

Cucerirea Budapestei, 4 august 1919 nu a fost uitata
Bucuresti

Cucerirea Budapestei, 4 august 1919 nu a fost uitata

Cucerirea Budapestei de la 4 august 1919 nu a fost uitata. Centenarul intrării trupelor romane in Budapesta,  aniversat la București.  Duminică câteva sute de persoane au mărşăluit prin Bucureşti, pentru a aniversa 100 de ani […]

MAPN a șters de pe FaceBook un clip cu o melodie deoarece versurile îi aparţineau lui Radu Gyr.
Incorect politic

MAPN a șters de pe FaceBook un clip cu o melodie deoarece versurile îi aparţineau lui Radu Gyr.

G4 Media jubilează: MAPN a șters de pe facebook un clip pentru că prezenta o melodie pe versurile lui Radu Gyr.  În cursul zilei de 11 iunie pe contul oficial de Facebook al Ministerului Apărării […]

Asia Bibi vs Pakistan
International

Asia Bibi vs Pakistan

Asia Bibi vs Pakistan   Asia Bibi ! Povestea ei începe în 2010 în provincia Punjab, Pakistan. Ca multe alte femei din satul ei Asia Bibi îşi câştiga traiul culegând fructe. Era luna iunie şi […]

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*