Protest cu baloane în faţa Ministerului Educației și Cercetării din București

In fata Ministerului Educației și Cercetării din București

 439 de vizualizări

IN FATA Ministerului Educației și Cercetării din București
IN FATA Ministerului Educației și Cercetării din București

Protest cu baloane în faţa Ministerului Educației și Cercetării din București, referitor la noul an şcolar

 Ieri mai multe persoane au fost prezente în fața Ministerului Educației și Cercetării din București pentru a semna „Memoriul” prin care s-a cerut respectarea drepturilor constituționale ale copiilor și ale părinților. Protestul inedit cu baloane a avut loc între orele 14.00 şi 18.00 în fața sediului Ministerului Educației. Astăzi în jurul orelor 9 aceştia s-au reunit în faţa Guvernului unde au depus şi aici un memoriu. Vezi: AICI

 O principală revendicare a fost că accesul la educaţie să nu fie restricţionat de o declaraţie pe proprie răspundere pe care părintele trebuia să o dea referitor la minor, în care să afirme că acesta nu a intrat în contact cu persoane infestate. Declaraţia obligatorie îl făcea pe părinte pasibil de închisoare deoarece aceasta nu avea cum să ştie dacă persoanele cu care minorul a intrat în contact erau sau nu infestate.

 

 În urma primului protest astăzi D-na Ministru Monica Anisie a anunțat că dorește să renunțe la declarația pe propria răspundere pe care părinții trebuiau să o dea înainte la începerea noului an școlar.

 Deși anul școlar 2020-2021 începe în numai câteva zile, nimeni nu știe exact cum se vor ţine cursurile şi care vor fi regulile şi cerinţele. Va fi accesul la educaţie condiţionat de purtarea unei măşti pe care nu toţi părinţii şi-o pot permite? Acest fapt ar contravine art. 32, alin. 4 care precizează că învățământul de stat este complet gratuit.

Cu masca fără mască ?

 Masca poate fi dăunătoare copiilor şi profesorilor care au anumite afecţiuni respiratorii, obligativitatea purtări acesteia încalcă printre altele Legea 53/2003, art. 175 care prevede că angajatorul are obligația să asigure sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă.

 De asemenea, raportat la același aspect, nu s-a dovedit științific utilitatea purtării măștii chirurgicale în prevenirea combaterii virusului Sars-cov 2, mai mult exista studii care afirmă că virusul Sars-cov 2 nu este transmis de copii.

Digital sau la scoală?

 Educaţia online este un alt aspect extrem de controverse. Acest tip de educaţie nu este reglementată ca o alternativă la educaţia clasică obligatorie. Părinţii care optează pentru aceasta, se pot trezi pasibili de amendă, educaţia fiind obligatorie până la o anumită vârstă, iar acest tip de educaţie nu este pe deplin recunoscut.

 Un alt aspect este legat de sănătatea psihică, cum vor crește micuții sub teroarea de a evita orice contact cu alți copii, de a nu se juca împreuna de a nu interacționa?

 De asemenea, nu toţi copiii au acces la internet şi la un laptop,  să poată participa la cursurile „online”. În plus, astfel de cursuri sunt dificile chiar si pentru adulţi, inclusiv adulţii au probleme atunci când nu sunt într-o colectivitate şi când nu au un program riguros structurat. Pentru copii, învăţatul online este mult mai dificil, este mult mai greu să fie disciplinaţi, atenţi, să se concentreze pe lecţii.

Angajații Ministerului Educației și Cercetării au cam uitat de „Ziua Limbii Române

 Cu această ocazie participanţii la evenimentul de ieri au sărbătorit și „Ziua Limbii Române” urmând La mulți ani…! ” tuturor celor care intrau sau ieșeau din Minister. Ministerul uitase cu desăvârşire de acest eveniment. După cca. o oră de astfel de urări, cineva s-a „autosesizat” că Ministerului Educației și Cercetării nu a organizat nici o activitate conform legii și pe pagina de Facebook a D-na Anisie a apărut o postare despre această Zi Națională a Limbii Române .

Participanţi au anunţat:

Așteptăm cu nerăbdare să apară forma finală a Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății pe care Guvernul vrea să-l publice mâine în Monitorul Oficial și dacă acesta nu va fi emis în totalitate cu literă și cu spiritul Legii, pe 05.09.2020 vom semna un nou Memoriu în fața Guvernului la ora 17:00.

***

Războiul Informational

Related Images:

Citeste si …

Manipulările si Fake News in cazul conflictului dintre Hamas si Israel
Incorect politic

Manipulările si Fake News in cazul conflictului dintre Hamas si Israel

Manipulările si Fake News in cazul conflictului dintre Hamas si Israel  De curând a reizbucnit conflictul israeliano-palestinian (Hamas – Israel) și ca în orice război modern am avut de a face și cu un război […]

Distrugerea Pietrele Guidestones din Georgia – întreaga poveste
Uncategorized

Distrugerea Pietrele Guidestones din Georgia – întreaga poveste

Pietrele Guidestones din Georgia: „Stonehengiul American” au fost aruncate în aer şi apoi demolate  Monumentul Georgia Guidestones, văzut de unii americani ca fiind satanic, a fost mai întâi avariat de o explozie înainte de zori […]

Emanuel Tânjală – Expoziţie de fotografie: 13 ianuarie – 11 iunie 1990
Bucuresti

Emanuel Tânjală – Expoziţie de fotografie: 13 ianuarie – 11 iunie 1990

Emanuel Tânjală – Expoziţie de fotografie la Biblioteca Naţională: 13 ianuarie – 11 iunie 1990.  Zilele acestea putem vizita la Biblioteca Naţională a României, expoziţia inedită a renumitului foto-reporter Emanuel Tânjală, care cuprinde fotografii inedite […]

FRATIA ROMANEASCA , noua forta patriotica din SERBIA!
Banat

FRATIA ROMANEASCA , noua forta patriotica din SERBIA!

FRATIA ROMANEASCA din Serbia participa la alegeri FRATIA ROMANEASCA organizație patriotica din Serbia, ne-a trimis la redacție următorul comunicat:   FRAȚIA ROMANEASCA: Cumunicatul Frăție Romanești din Serbia Precum probabil ştiţi situaţia noastră a românilor din […]

Cum se rescrie istoria: cazul Mihai Șora &  Papaya Advertising
Incorect politic

Cum se rescrie istoria: cazul Mihai Șora & Papaya Advertising

Cum se rescrie istoria: cazul Mihai Șora & Papaya Advertising  Majoritatea siturilor şi blogurilor de dreapta au semnalat cazul şocant al unui fost bolşevic Mihai Șora, prezentat într-o reclamă Emag ca un simbol al „libertăţii”. […]

PSD încalcă LEGEA Nr. 33 din 2007 privind alegerile EuroParlamentare
Bucuresti

PSD încalcă LEGEA Nr. 33 din 2007 privind alegerile EuroParlamentare

PSD încalcă legea  Nr. 33 din 2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European    Bucureştiul şi marile oraşe au fost împânzite de afişe electorale ale PSD: „Patrioţi în Europa” … „România merită mai […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*