Comemorăm 31 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990 iar călăi sunt încă liberi

 39 de vizualizări

13-15 iunie 1990
13-15 iunie 1990

Comemorăm 31 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990 iar călăi sunt încă liberi

 În urmă cu 31 de ani, pe 13-15 iunie 1990 în Bucureşti avea loc o acţiune mişeleasca a autorităţilor de îndepărtare a ultimilor manifestanţi şi grevişti ai foamei rămaşi în Piaţa Universităţii după protestul maraton început în data de 22 aprilie 1990. Iar după intervenţia brutală şi nejustificata a autorităţilor erau aduşi minerii, patru oameni au murit oficial, peste 100 de cruci au apărut în cimitirul Străuaneşti cu menţiunea „neidentificat” şi peste 1.300 de persoane au fost rănite. La 31 de ani nu avem o decizie oficială, definitivă de condamnare a acestor evenimente.

Mineriada din 13-15 iunie 1990

 Era a treia oară când FSN-ul se folosea de mineri, aceştia erau aduşi din Valea Jiului ca o adevărată forţă de represiune împotriva manifestanţilor paşnici care contestau regimul ilegitim condus de Ion Iliescu.

 În data de 22 aprilie 1990, un grup de iniţiativă a ocupat Piaţa Universităţii şi a declarat-o ”zonă liberă de neocomunism”, treptat mai multe organizaţi şi personalităţi publice s-au alăturat protestului care a ajuns să numere 50.000 de persoane. Ion Iliescu ajunsese Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, care practic îl făcea şeful statului deşi nu fusese ales de popor. Protestatari cereau în special alegeri libere cât şi aplicarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara care prevedea eliminarea foştilor activişti comunişti din viaţa politică pe o perioadă de câţiva ani.

Golani si Huligani

 Ion Iliescu, i-a numit pe protestatari, ”golani” şi ”huligani” iar aceştia în răspuns şi-au asumat public aceste insulte cu titluri de onoare:

Golani şi huligani ne-aţi poreclit
Să nu vă-nchipuiţi că ne-aţi jignit
Ne-am transformat porecla în renume
Aşa cum bardul din Mirceşti ar spune

sau

Mai bine haimana, decât trădător

Mai bine huligan, decât dictator

Mai bine golan, decât activist

Mai bine mort, decât comunist!

 Presă aservită puteri a răspândit zvonuri că protestatarii sunt plătiţi de partidele de opoziţie (PNL şi PNŢ) sau ca aceştia se afla în serviciul unor puteri străine, că sunt beţivi, drogaţi sau legionari.

Duminica orbului

În ciuda manifestaţilor de amploare din Bucureşti şi nu numai Ion Iliescu obţine o victorie zdrobitoare, cu un scor de 85%, în alegerile din „duminica orbului” 20 mai 1990. Iliescu devenea preşedinte legitim al României pentru un mandat de doi ani, deşi presa de opoziţie a semnalat zeci de saci cu voturi pentru PNŢ şi PNL care fuseseră aruncaţi în diverse locuri.

 Ca urmare a victoriei lui Ion Ilescu Liga Studenţilor şi alte organizaţii se retrag din Piaţa Universităţii, aici rămân doar o mână de oameni. Profitând de legitimitatea obţinute în urma alegerilor, conducerea FSN trece pe 13 iunie 1990 la evacuarea putinilor manifestanţi rămaşi în Piaţa Universităţii. Aceştia aduc inclusiv muncitori de la IMGB care scandează ”Noi muncim, nu gândim”.

 Încep provocările, în timp ce cei din piaţa rezistau la asaltul organizat de FSN, sunt incendiate sediilor Ministerului de Interne şi al Poliţiei Capitalei şi a fost întreruptă emisia TVR, care nu încetase să emită nici în zilele Revoluţiei.

 Ion Iiescu, şcolit la Moscova, apare la TVR unde tine un discurs incendiar, pe un ton grav, el declara  incidentele din oraș de stradă drept: ”o rebeliune de tip legionar”

”Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Elemente declasate, manevrate de forţe interesate în destabilizarea ţării şi ignorarea opţiunii exprimate de poporul nostru s-au dedat la acte grave de violenţă „

„Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”, era apelul lui Ion Iliescu în 13 iunie 1990.”

Moartea democrației

 Forţele de ordine de la MAI evacuează Piaţa Universităţii până la căderea întunericului, iar o parte dintre cei rămaşi au fost arestaţi, prin urmare ”rebeliunea” fusese înăbuşită.

 A doua zi, au venit în Capitală câteva mii de mineri, aceştia si coordonaţi de forţele de ordine, aceștia declanşează o represiune brutală împotriva liderilor de opinie anti-PSD. Mineri intra în Universitate şi au încep să bată profesori şi studenţi, podeaua şi treptele Universităţii se umplu de sânge.

 Sediile partidelor istorice sunt devastate, iar minerii, îndrumaţi de forţele de ordine, merg la ţintă şi arestează şi maltratează opozanţii cei mai vocali ai lui Ion Iliescu. Pe stradă sunt agresaţi bucureşteni aleşi la întâmplare în special cei cu barbă, cu ochelari sau plete.

După 30 de ani ….

 În 10 decembrie 2020, după 30 de ani de procese, este emisa decizia de retrimiterea a Dosarul Mineriadei (ce cumula 413 volume, iar rechizitoriul cu 2.000 de file) înapoi la parchet „doar coperţile”.

Printre inculpați amintim: Ion Iliescu presedintele României la acea data, Petre Roman, prim-ministru al Guvernului interimar, Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, director SRI, Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

  Astăzi la 31 de ani de la acele evenimente câţiva supravieţuitori ai represiuni lui Ion Iliescu, membrii ai asociației victimelor Mineriadei s-au adunat la „locul faptei” în Piaţa Universităţi să aprinda o lumânare, să legene o colivă şi să se roage pentru dreptate.

Vezi si:

Mineriada: o răzbunare a Securităţii pe cei ce au dărâmat comunismul

***

 

Războiul Informațional

 

 

Related Images:

Citeste si …

Referendumul este opera Moscovei/Putin/Dughin . . .
Familia

Referendumul este opera Moscovei/Putin/Dughin . . .

Referendumul este opera Moscovei/Putin/Dughin pentru a aduce România sub aria de influenţă a Moscovei. – Acesta afirmaţie este aruncată fără nici un suport logic … cum ar apropia Bucureştiul de Moscova acest referendum când relaţiile […]

Covid19 – El Fuhrer Maximus: Când cei mai corupţi politicieni îşi dau dreptul de a fi dumnezei
Opinii

Covid19 – El Fuhrer Maximus: Când cei mai corupţi politicieni îşi dau dreptul de a fi dumnezei

Covid19 – El Fuhrer Maximus: Când cei mai corupţi politicieni îşi aroga dreptul de a fi dumnezei si instaurează dictatura  O întrebare bântuie întregul Glob, cât de dispuşi mai sunt politicienii şi cu „parteneri” lor […]

Manipularea cu „incidentele de la Valea Uzului” a ajuns la Cluj
Stiri false

Manipularea cu „incidentele de la Valea Uzului” a ajuns la Cluj

Manipularea cu „incidentele de la Valea Uzului” a ajuns la Cluj, naționalistul este noul dușman comun  De Ziua Eroilor, într-un cimitir internaţional de pe teritoriul României, un grup de cetăţeni români s-au adunat să îşi […]

Emil Boc vrea regionalizare, adică întoarcerea la administraţia comunistă
Incorect politic

Emil Boc vrea regionalizare, adică întoarcerea la administraţia comunistă

Emil Boc vrea regionalizare, întoarcerea la administraţia comunistă-Stalinista, ca o primă măsură în destrămarea teritorială  Recent pe toate canalele progresiste s-a transmis că actualul primar al Clujului vrea că România să se reîntoarcă la o […]

Reacție gravă după vaccinarea anti-Covid cu vaccinul de la Moderna. Cazul Shawn Skelton
Sanatatea

Reacție gravă după vaccinarea anti-Covid cu vaccinul de la Moderna. Cazul Shawn Skelton

Reacție neurologică gravă după vaccinarea anti-Covid cu vaccinul de la Moderna a unei infirmiere numite Shawn Skelton din SUA  O femeie din Indiana, Statele Unite, pe nume Shawn Skelton și logodnicul ei pretind vaccinul anti-Covid19 […]

Infiltrați la protestul din 21 decembrie la parlament? Infiltrați in lumea naționalista?
Incorect politic

Infiltrați la protestul din 21 decembrie la parlament? Infiltrați in lumea naționalista?

Agenţi infiltraţi la protestul din 21 decembrie la parlament? Infiltrați și în lumea naționalista?  După protestul din 21 decembrie 2021 când un grup de manifestanţi au intrat în clădirea Parlamentului cu acordul său prin neglijenţă […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*