Octav Bjoza: „Tovarăşi de ieri sunt mari domni de astăzi”

Octav Bjoza

 204 vizualizări

Octav Bjoza - Rezistenta

REZISTENȚA, Octav Bjoza: „Tovarăşi de ieri sunt mari domni de astăzi”

 Marți 18 februarie 2020, ora 18, la Centrul Educațional Socrate, a fost prezentată cartea REZISTENȚA ÎN MUNȚII BRAȘOVULUI. Au participat Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici (AFDPR), istoricul Marius Oprea şi Horia Salca, fiul autorului Alexandru Salca.

Am anunțat dezbaterea aici: REZISTENȚA ÎN MUNȚII BRAȘOVULUI (1944-1948) O seară dedicată foștilor deținuți politici

Rezistenţa în Munţii Brașovului

Cartea „Rezistenţa în Munţii Brașovului” a apărut pentru prima oară în 1991 în SUA, la editura lui Traian Golea. Cartea reprezintă un mănunchiul de evocări ale Rezistenței anticomuniste din Brașov și munții din împrejurimi, organizate imediat după ocuparea țării de armatele sovietice și până în 1948.

 Inițiativa acestei cărţi a aparţinut lui Petre Baicu – el însuși combatant -, a fost completată fericit în 1997 de amintirile lui Alexandru Salcă, și el participant al Rezistenței din zonă. Cele două ediții s-au epuizat rapid și timp de 2 decenii publicul românesc a fost privat de această contribuție memorialistică deosebit de importantă pentru istoria recentă a României.

Dezbaterea …

 Evenimentul din seara zilei de 18 februarie 2020, desfășurat în ambianța prestigiosului Centru Educațional Socrate, din inima Bucureștiului. Gazdele au fost Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Gogu Puiu și Editura Sânziana – sub egida căreia a apărut această a treia ediție a cărții. „Rezistența din Munții Brașovului”, s-a bucurat de un public preponderent tânăr și de foarte bună calitate, receptiv la situația ingrată în care se află Memoria luptei anticomuniste în această perioadă.

 Invitații au fost pe măsura valorii acestei cărți-document. Dl Octav Bjoza, președintele AFDPR, el însuși membru și fost președinte al filialei brașovene a acestei organizații. Domnul Octav Bjoza s-a numărat printre apropiații colaboratori ai coautorilor cărții, regretații deținuți politici Petre Baicu și Horia Salcă. Domnia sa a evocat cu emoție amintiri plăcute legate de cei doi, inclusiv contribuția acestora la înființarea, imediat după decembrie 1989, a Asociației Foștilor Deținuți Politici de la Brașov.

 Marius Oprea, la rândul său brașovean de origine și colaborator apropiat al celor doi autori, încă din primele luni ale anului 1990, a evocat, de asemenea, o serie de amintiri legate de aceștia, dar a prezentat și o analiză istorică a modului în care, în regiunea Brașovului, a luat ființă, incă din primele momente de după ocuparea României de sovietici, o amplă rețea de rezistență anticomunistă, destructurată de represiunea comunistă abia în 1948.

Invitat la manifestare, dl Horia Salcă, fiul regretatului Alexandru Salcă, a avut prilejul să evoce momente impresionante petrecute în preajma tatălui său și a camarazilor de suferință ai acestuia, între care existau relații de-a dreptul familiale.

In încheiere … Octav Bjoza:

 O carte-document, o evocare – din chiar sursa protagoniștilor – a unui episod extrem de important al luptei anticomuniste a poporului român. Și totodată, o invitație pentru orice brașovean și orice român, de a citi această carte.

În finalul prezentări s-a făcut apel la domnul Octav Bjoza, la care acesta a replicat cu mult umor, „nu domnul Bjoza , ci tovarăşul, apoi a explicat: „eu am fost domn până în decembrie 1989 şi ei erau tovarăși, acum rolurile s-au” „Tovarăşi de ieri sunt mari domni de astăzi”.

Vezi mai multe informații aici: Fundația „Ion Gavrila Ogoranu”Fundatia „Ion Gavrila Ogoranu”

***

Războiul Informațional

 

Related Images:

Citeste si …

Un elicopter american Black Hawk  a aterizat forţat la Bucureşti. Ce am fost şi ce am ajuns?
Bucuresti

Un elicopter american Black Hawk a aterizat forţat la Bucureşti. Ce am fost şi ce am ajuns?

Un elicopter american Black Hawk a aterizat forţat la Bucureşti. Ce am fost şi ce am ajuns? Câteva Teorii Conspiraționiste  Un elicopter Black Hawk a aterizat forţat în piaţa Charles de Gaulle. chiar pe șosea, […]

Luptătorii anticomuniști Făgărașeni, comemorați la Sâmbăta de Sus
Bucuresti

Luptătorii anticomuniști Făgărașeni, comemorați la Sâmbăta de Sus

Luptătorii anticomuniști din Munții Făgăraș, comemorați la Sâmbăta de Sus. Cum au decurs Zilele Rezistenței la ediția a 10-a   Cea de-a 10-a ediție a Zilelor Rezistenței s-a desfășurat în perioada 19-21 iulie 2019, în […]

A avut loc Ediția a XXII-a : Simpozionul „Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură”
Tara Romaneasca

A avut loc Ediția a XXII-a : Simpozionul „Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură”

La Pitești a avut loc si anul acesta Ediția a XXII-a : Simpozionul „Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură„   Între 30 septembrie şi 2 octombrie 2022 la Piteşti a avut loc ediția a XXII-a […]

Protest faţă de Emag de Black Friday
Bucuresti

Protest faţă de Emag de Black Friday

Protestul faţă de Emag de Black Friday, al grupului NOI   Un grup de tineri care s-au intitulat – NOI – (N.O.I. – Naționalism, Onoare, Identitate) s-a dus în fața sediului Emag din Crângași, joi […]

America în Flăcări: Violenţă fără precedent în Statele Unite – presa de la noi TACE !
Opinii

America în Flăcări: Violenţă fără precedent în Statele Unite – presa de la noi TACE !

America în Flăcări: Violenţă fără precedent în Statele Unite – presa de la noi TACE și ascunde totul.  Imagini incredibile cu WASHINGTON DC în flăcări circulă pe reţelele de socializare, de-asemenea pe tot internetul sunt […]

Ce candidați la președenție au rămas in cursa? Cu cine votam ?
Stiri interne

Ce candidați la președenție au rămas in cursa? Cu cine votam ?

Ce candidați la președenție au rămas în cursă? Avem cu cine să votam ?  Nu toţi cei 25 de candidați care îşi anunţaseră intenţia de a candida au reuşit să strângă 200.000 de semnături. România […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*