Video: Marşul Normalităţii – ce nu a spus presa ?

 1.810 vizualizări

Marşul Normalităţii - Razboiul Informational

Marşul Normalităţii – ce nu a spus presa? Mediafax de exemplu nu a spus nimic!

Marşul normalităţii din Bucureşti 2019, a reuşit să strângă cel mai mare număr din ultimii ani. Conform organizatorilor, la mars ar fi participat aproape 2000 de persoane. Anul acesta au participat mai multe femei ca în oricare alt an, fapt remarcat şi de catre cei prezenți.

În apropierea Pieţii Universităţii a avut loc o scurtă rupere de nori de câteva minute, fapt ce a determinat mai mulţi participanţi cu copii mici să se retragă. Iniţial au fost mult mai mulţi decât apar în filmul de mai jos, făcut spre finalul marşului.

Cu televizorul au mințit poporul

Presa din România a dezinformat pe faţă, de ceva timp au abandonat orice ruşine, mint pe faţă. Astfel, agenţia de ştiri Mediafax şi-a ascuns știrea despre marşul normalităţii dar a afișat la loc vizibil „Marşul Mândriei” al comunităţi LGTBQ. Alte agenţii de presă au emis comunicate de genul „câteva sute de persoane” au participat la marşul normalităţii.

Iniţial, marşul trebuia să aibă loc la ora 12.00, presa însă a anunţat că va începe la ora 13.00, organizatorii au trebuit să se adapteze din mers şi au devansat cu o oră începerea evenimentului. Apoi numărul reporterilor a fost extrem de mic, singura televiziune vizibilă în timpul marşului a fost Realitatea.

Marea majoritate a ziariștilor, precum cei de la Pravda (Adevarul) au cautat disperați persoane îmbrăcate in costume naționale si cu icoane, in momentul in care au găsit un mic grup venit din Moldova si-au făcut articolul.

Marşul a început din Piața Victoriei şi a urmat traseul:

Piaţa Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – Bd. I.C. Brătianu – intersecţie cu Str. Doamnei pe trotuar – str. Halelor pe trotuar – Splaiul Independenţei – inceputul pantei, pe Aleea Colina Bucuriei (de la Dealul Patriarhiei).

Vezi si articolul precedent – 22 iunie „Ziua Marșurilor”, doua marșuri în București

Participanţii la marş s-au oprit în fata librăriei Cărturesti de la Romană unde s-a strigat minute în şir „Ruşine, Ruşine, Carturesti”. Marşul s-a oprit la Dealul Patriarhiei, unde câţiva reprezentanţi ai ONG-urilor Noua Dreapta, Frăţia Ortodoxă şi Gogu Puiu – Haiducii Dobrogei au ţinut câteva scurte cuvântări.

Un punct sensibil a fost atins de domnul Tudor Ionescu, care a atras atenţia asupra aşa-numitului „turism homosexual”, sponsorizat de numeroase firme, dar şi din bani publici. Prin intermediul său, homosexuali din diverse tari participa la paradele „Pride” în special din Europa, oferind iluzia unei prezenţe „masive”. La paradele Pride din ţara noastră participă Francezi, Britanici dar şi Americani, Australieni, Canadieni, atraşi aici după metodele specifice agenţiilor de turism. La aceştia se adaugă şi tineri aduşi de la diverse licee, studenţi, tineri momiţi să se implice în astfel de evenimente. Printre organizatorii acestor evenimente găsim nume importante precum Google, Microsoft, posturi de radio precum DEEA, sau ambasade.

Bucharest PRIDE 2019 loveforall între 14 și 24 iu nie - Video: Marşul Normalităţii - ce nu a spus presa ?
Bucuresti PRIDE Sponsorii

Un anume domn „Caramitru”, care înţelegem că este un fel de „celebritate” prin cercurile progresiste, în cel mai pur stil marxist s-a declarat scârbit de Marşul Normalităţii, marş care nu este în ton cu establishmentul.

65395417 648325452314776 9064612749761314816 n - Video: Marşul Normalităţii - ce nu a spus presa ?

Poate domnul cu pricina ar trebui să analizeze o fotografie distribuită de HotNews în care o persoană de la marşul „vesel” este surprinsă cu o pancartă incitatoare şi generalizatoare, care pune în inferioritate un anume grup.

65025142 1315510821947146 1522611175387299840 n - Video: Marşul Normalităţii - ce nu a spus presa ?
Campanie de Ura

Post Scriptum

Încheiem articolul într-o notă veselă, în ultimul timp ne-am dezvoltat o reţea alternativă de surse de informare, din ce în ce mai puţin suntem afectaţi de campaniile de dezinformare ale mainstream media. Anul ăsta deşi o serie de organizaţii au lipsit, s-a reuşit adunarea unui număr record de participanţi prin popularizarea evenimentului pe siturile alternative de ştiri.

SURSE:

# Mediafax

https://www.mediafax.ro/social/marsul-normalitatii-participantii-la-marsul-normalitatii-au-pornit-spre-patriarhie-oamenii-striga-uniti-salvam-familia-manifestantii-insotiti-de-jandarmi-foto-video-18179445

# Stirileprotv

https://stirileprotv.ro/stiri/social/marsul-normalitatii-in-bucuresti-opriti-atacul-asupra-inocentei-copiilor-foto.html

# Adevarul

https://adevarul.ro/news/eveniment/marsul-normalitatii-bucuresti-sute-oameni-scandeaza-uniti-salvam-familia-1_5d0e0109892c0bb0c6a98b3c/index.html

***

Razboiulinformational

Related Images:

Citeste si …

Fie carantina cât de grea primăria schimba gărduleţele „vechi” cu unele „noi”
Uncategorized

Fie carantina cât de grea primăria schimba gărduleţele „vechi” cu unele „noi”

Fie carantina cât de grea primăria sectorului 1 schimbă gărduleţe vechi cu altele noi.  Am scris acum o săptămână despre faptul că în plină pandemie primăria sectorului 1 schimbă gardurile vechi cu unele noi. La […]

Românii din Serbia își manifestă îngrijorarea faţă de rezultatul europarlamentarelor
International

Românii din Serbia își manifestă îngrijorarea faţă de rezultatul europarlamentarelor

Românii din Serbia își manifestă îngrijorarea faţă de rezultatul ultimelor alegeri europarlamentare. În calitate de vice preşedinte al Federaţiei Româneşti din Serbia, a treia forţă românească din ţară vecina care uneşte zeci de organizaţii româneşti […]

Jucării, bricege și jocuri pe calculator: cum a manipulat presa în 12 ianuarie 2025
Incorect politic

Jucării, bricege și jocuri pe calculator: cum a manipulat presa în 12 ianuarie 2025

Jucării, bricege și jocuri pe calculator: cum te-a manipulat presa în legătura cu protestul din 12 ianuarie 2025  Jucării, bricege și pasionați de jocuri pe calculator la mitingul AUR din 12 ianuarie 2025. Așa ar […]

Senatorul Marius Toanchină: ,,Dreptate pentru femeile din Rezistenţa Anticomunistă”
Incorect politic

Senatorul Marius Toanchină: ,,Dreptate pentru femeile din Rezistenţa Anticomunistă”

Marius Toanchină de la tribuna Senatului: ,,Dreptate pentru Gavrilă Ana şi pentru femeile din Rezistenţa Anticomunistă!”  Marius Toanchină, ales senator PSD în circumscripţia electorală nr.8 BRAŞOV (de care ţine şi Făgăraşul) a avut recent o […]

Manipularea cu Barna preşedinte, Cioloş premier!
Bucuresti

Manipularea cu Barna preşedinte, Cioloş premier!

Manipularea cu Barna preşedinte, Cioloş „validat” pentru funcţia de premier De câteva zile, cercurile progresiste sunt în extaz, USR va merge la alegeri cu domnul Barna preşedinte şi Cioloş ca premier. Toţi militanţii mişcării rezist […]

Facebook declara război „știrilor false”
Stiri false

Facebook declara război „știrilor false”

Facebook arata informaţii despre siturile de ştiri pentru a combate „știrile false” adică „fake news”  În urma pretinselor acuzaţii ca prin intermediul FaceBook şi a unor ştiri false a fost influențată campania electorala din US. […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*