30 de ani de la finalul dramatic al manifestației paşnice anticomuniste din Piaţa Universităţii

Piața Universităţii 1990

 140 de vizualizări

Piața Universităţii 1990
Piața Universităţii 1990

Expoziție: 30 de ani de la finalul dramatic al manifestației paşnice anticomuniste din Piaţa Universităţii

 În data de 13 iunie la Palatul Suțu, va avea loc vernisajul expoziţiei fotojurnaliştilor Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea despre fenomenul Piața Universităţii şi represiunea brutală a manifestanţilor paşnici.

 Trei fotografi readuc la lumină, după 30 de ani, 52 de imagini ale Fenomenului Piața Universității 1989-1990, pe simezele deschise ale Muzeului Municipiului București – gardul Palatului Suțu din inima Capitalei, între 13 iunie și 13 iulie 2020.

 Fotojurnaliști, organizatori ai manifestației: Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea, și-au răscolit negativele și amintirile pentru a reda tinerilor de azi cât și cercetătorilor, istoricilor și publicului larg, de 52 de fotografii unice dintr-un fenomen unic european și chiar internațional.

Cei trei s-au mai regăsit și în anul 1990 în redacția „României Libere”, care apărea pe atunci într-un tiraj extraordinar pentru azi, de 1.000.000 de exemplare fapt ce ne arata aviditatea românilor pentru presa liberă.

Date bibliografice ale celor trei organizatori

Nic Hanu este un fotograf consacrat, autor de cărți de fotografie, membru și fost președinte al Asociației Artiștilor Fotografi din România. Anul acesta a mai organizat sub prestigioasa egida a Acadeniei Romani o expoziție despre revoluția din decembrie 1989.

Pascal Ilie Virgil este regizor, scenarist și producător independent, dintre producțiile amintim: Brâncusi din eternitate si Transilvania: History, Legend and Mystery.

Victor Roncea, la data aceea fotoreporter la ziarul „Glasul” al Ligii Studenților, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și publicist la „Evenimentul Istoric”, „Evenimentul Zilei” și „Bursa”, acum redactor la ZiaristiOnline.ro

Invitație – vernisajul Expoziției „Fenomenul Piața Universităţii 1989 – 1990. 30 de ani”

 Cei trei autori ii invita pe pasionați de istorie in data de 13 iunie 2020, la orele 17.00, la Palatul Suțu, la vernisajul Expoziției „Fenomenul Piața Universității 1989 – 1990. 30 de ani”, de la care nu vor lipsi personalități de marcă de atunci și de acum. Evenimentul va fi urmat de o slujbă de pomenire la Crucile din Piața Universităţii.

Evenimentul Pe FaceBook – [(AICI)]

Fenomenul Piața Universităţii 1989 – 1990

 Manifestația maraton din Piața Universităţii din 1989 – 1990 a fost un fenomen unic și irepetabil ce a sfârși printr-o brutal reprimare într-un stil clasic bolșevic. Piața Universității risca sa devina o Agora a țării puternic marcată de credință și luptă deschisă și non-violentă, pentru libertate și adevăr, riscul era prea mare pentru falsa elită conducătoare.

 Unicitatea Fenomenului declanșat în aprilie 1990 de tinerii care fuseseră deja pe baricadele din 1989 în același loc sacru constă în caracterul Creștin, Cultural și Moral.

 Acolo, sub icoana Maicii Domnului adusă de la Putna întreaga „piață“ îngenunchea și spunea Tatăl Nostru. Acolo în fața „Românului Absolut” din Balconul Universității, s-a recitat poezia Doina de Eminescu interzisă de ocupanții sovietici. Acolo la umbra caricaturii lui Iliescu care trăgea comunismul înapoi în URSS s-a citit salutul de solidaritate al dramaturgului “academician–golan” Eugen Ionescu.

 Tot acolo a cuvântat poetul creștin Ioan Alexandru și Părintele Rodion Galeriu, de acolo a binecuvântat manifestația cel mai mare teolog al secolului trecut, Părintele Dumitru Stăniloae. Acolo în Piața Universităţii s-a cântat „Imnul Golanilor” și „Doamne, vino, Doamne”, în emoția de masă a elitei active a României și acolo a răsunat vibrant, pentru prima oară în libertate după 45 de ani, din pieptul a peste 100.000 de români, troparul Învierii Domnului: „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând!”. Totodată, ce mai important, acolo în Piața Universității românii au visat împreuna la adevăr și libertate.

Vezi articolul nostru: Evenimentele din decembrie 1989 si 13-15 iunie 1990 prin lentila fotografului Nic HANU

***

Razboiul informational

 

Related Images:

Citeste si …

Manualul de propagandă se întoarce în școli !
Incorect politic

Manualul de propagandă se întoarce în școli !

Elevii din clasele VI şi IX ar putea avea din nou un manual de propagandă. Presa din România a prezentat succint, în ultima lună a anului trecut, ca un fapt benefic, posibilă introducere a unui […]

Reacții adverse la vaccinul Pfizer la mai mult copii din Statele Unite si Israel
Sanatatea

Reacții adverse la vaccinul Pfizer la mai mult copii din Statele Unite si Israel

Reacții adverse la vaccinul Pfizer la mai mult copii din Statele Unite și Israel, miocardită la persoane foarte tinere  Un adolescent de 17 ani din Pennsylvania a suferit o reacție adversă severă în urma vaccinului […]

Cucerirea Budapestei, 4 august 1919 nu a fost uitata
Bucuresti

Cucerirea Budapestei, 4 august 1919 nu a fost uitata

Cucerirea Budapestei de la 4 august 1919 nu a fost uitata. Centenarul intrării trupelor romane in Budapesta,  aniversat la București.  Duminică câteva sute de persoane au mărşăluit prin Bucureşti, pentru a aniversa 100 de ani […]

Ipocrizie: Feministele anunță organizarea unui protest de Ziua Femeii la Catedrala
Bucuresti

Ipocrizie: Feministele anunță organizarea unui protest de Ziua Femeii la Catedrala

Ipocrizie: Feministele anunță organizarea de Ziua Femeii a unei “liturghie feminista” la Catedrala Mântuirii Neamului  Organizaţia „Feminism România” care promovează educaţia sexuală în şcoli, avortul, „egalitatea” între sexe şi genuri, mişcarea LGBTQ e.t.c, organizează pe […]

Cea de-a 11 ediție a Zilelor Rezistenței Anticomuniste de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus
Transilvania

Cea de-a 11 ediție a Zilelor Rezistenței Anticomuniste de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Fundația Ion Gavrila Ogoranu anunță cea de-a 11 ediție a Zilelor Rezistenței Anticomuniste de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus   În intervalul 23-25 iulie 2021, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus va avea loc Cea de-a […]

100 de ani de relaţii româno-finlandeze, românii nu au uitat de familia Smicală
Bucuresti

100 de ani de relaţii româno-finlandeze, românii nu au uitat de familia Smicală

100 de ani de relaţii româno-finlandeze, românii nu au uitat de copiii doctoriței Camelia  Smicală  Astăzi când sărbătorim 100 de ani de relaţii româno-finlandeze, circa 10 cetăţeni români s-au strâns în fața Ambasadei Finlandei din […]

1 Comentariu

  1. Tot simbata, la ora 16, in fata Teatrului National, Asociatia Victimelor Mineriadelor si alte asociatii ii comemoreaza pe cei ucisi acum 30 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*