Protest în ploaie torențială in Piaţa Victoriei împotriva legii izolării şi carantinării

împotriva legii izolării şi carantinării

 803 vizualizări

legii izolării şi carantinării
legii izolării şi carantinării

Duminică protest în ploaie torențială în Piaţa Victoriei împotriva legii izolării şi carantinării. Astăzi s-a depus petiții la avocatul poporului.

 Un nou protest a avut loc duminica împotriva legii izolării și carantinării, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Sute de persoane s-au adunat în fața Guvernului pentru a protesta împotriva măsurilor impuse de autorități. Protestatarii au rămas nemişcaţi chiar şi după ce a început să plouă torenţial.

 Duminica a avut loc un nou protest în fata instituţiei care a creat legea izolării şi carantinării, la acest protest s-a cerut avocatului poporului să sesizeze Curtea Constituţională.

Protestatari s-au strâns în număr de circa 400, iar când a început o ploaie torenţială aceştia au continuat să ţină discursuri şi să scandeze împotriva dictaturii sanitare ce urmează să fie instituia în România.

Avocatul Dan Chitic a precizat de la microfon ca toate speranţele protestatarilor se îndreaptă către Renata Weber asupra căreia, a amintit acestora, se fac presiuni uriaşe. În continuare vorbitorii au precizat că nu exista nici un conflict între libertate şi sănătate şi ca protestatarii nu neagă existenţa virusului ci se opun doar confiscării unor drepturi fundamentale.

Protestatarii au scandat numele lui Renata Weber în semn de solidaritate cu aceasta spre a nu ceda presiunilor şi a sesiza Curtea Constituţională care să facă controlul legii.

Protestul a durat circa o oră, în cele din urmă jandarmeria a solicitat încheierea protestului tinand cont de ploaia torenţială.

Nicăieri în lume nu exista o lege atât de tiranica precum cea din România, când oameni s-au opus cedării unor drepturi fundamentale ei au fost învinuiţii de toate eşecurile sistemului medical românesc.

Noi am prezentat de la bun început poziţia celor care se opun legii izolării şi carantinării şi de la început aceştia au spus că nu neagă existenţa virusului şi nici necesitatea unor măsuri sanitare, dar nu în detrimentul drepturilor garantate de constituţie.

Vezi articolul nostru: Adevărul despre protestele împotriva legii izolării

Avocatul Dan Chitic a depus sesizare către Avocatul Poporului

Avocatul Dan Chitic, unul dintre liderii protestelor de săptămânile trecute împotriva legii izolării şi carantinării, a depus luni la Avocatul Poporului, un memoriu prin care îi cere lui Renate Weber să conteste la Curtea Constituțională.

ScreenShot 20200720220640 300x131 - Protest în ploaie torențială in Piaţa Victoriei împotriva legii izolării şi carantinării

 Chitic, a anunțat pe pagina sa de Facebook că memoriul a fost realizat împreună cu avocatul Gheorghe Piperea, şi a îndemnat cât mai multe persoane să depună de-asemenea, memorii la Avocatul Poporului.

 Aici este memoriul redactat de avocații Chirtic si Piperea

Verifica si:

# Guvern

Proiectul Propus de Guvern

# Senat

Vezi parcursul Legii

***

Războiul informațional

Related Images:

Citeste si …

Cea de-a 11 ediție a Zilelor Rezistenței Anticomuniste de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus
Transilvania

Cea de-a 11 ediție a Zilelor Rezistenței Anticomuniste de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Fundația Ion Gavrila Ogoranu anunță cea de-a 11 ediție a Zilelor Rezistenței Anticomuniste de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus   În intervalul 23-25 iulie 2021, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus va avea loc Cea de-a […]

E pandemie nu e pandemie ? sportivul Călin Mărincuș nu se poate angaja ca voluntar intr-un spital
Incorect politic

E pandemie nu e pandemie ? sportivul Călin Mărincuș nu se poate angaja ca voluntar intr-un spital

Cu toate mesajele alarmiste legate de pandemie sportivul Călin Mărincuș nu se poate angaja ca simplu voluntar într-un spital.  De ceva timp suntem asediaţi cu mesaje care ne îndeamnă dacă nu credem în pandemie să […]

Gata cu „Naționalismul” să se renunțe la suveranitate !
Economic

Gata cu „Naționalismul” să se renunțe la suveranitate !

MERKEL: „Statele ar trebui să fie pregătite să renunțe la suveranitate „, Alo! Bucureștiul … Executarea !!! În România suntem ţinuţi într-o permanenta dezinformare, la noi scopul televiziunilor nu este informarea ci dezinformarea. Cancanul la […]

Progresişti vor să înlăture statuia lui Mircea Vulcănescu şi să promoveze incluziunea
Opinii

Progresişti vor să înlăture statuia lui Mircea Vulcănescu şi să promoveze incluziunea

Progresişti au început să îşi arate colţii vor să înlăture statuia lui Mircea Vulcănescu şi să promoveze incluziunea.   Nici nu s-au instalat bine primari şi consilieri USR-Plus în primăriile din Bucureşti unde au câştigat […]

Un român candidează pentru parlamentul Serbiei
Banat

Un român candidează pentru parlamentul Serbiei

Un român candidează pentru parlamentul Serbiei – prietenul nostru domnul Alexandru Bălan  Suntem informaţi că prietenul nostru, domnul Alexandru Bălan, preşedintele Uniunii Românilor din Banat (sârbesc) a reuşit să îşi înscrie candidatura la parlamentul Serbiei. […]

23 august 1944, Regele Mihai cel mai mare Fake News din istoria României
Stiri false

23 august 1944, Regele Mihai cel mai mare Fake News din istoria României

La 23 august 1944 regele Mihai I a lansat cel mai mare Fake News din istoria României  A mai trecut un 23 august şi că în fiecare an, am avut câteva zile de discuţii contradictorii […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*