13 pentru România! Comemorarea luptătorilor anticomuniști executați în 1953 la Jilava

executați la Jilava în 1953

 310 vizualizări

executați la Jilava în 1953
executați la Jilava în 1953

13 pentru România! Comemorarea luptătorilor anticomuniști, parașutați de aviația americană și executați la Jilava în 1953

 Au luptat împotriva bolșevismului și eliberarea României. Au fost executați la 31 octombrie 1953, la Fortul 13 Jilavă.

 În 1951 a avut loc o operaţiune de parașutare a unor voluntar în România bolșevizară, un proiect mai amplu, subordonat preşedintelui american – Harry Truman şi celui francez – Vincent Auriol. Şeful operaţiunilor CIA în Balcani, Gratien Yatsevich, susţine că operaţiunile desfăşurate în România s-au aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenţi şi resurse alocate.

 Voluntarii erau membrii ai Mişcării Legionare şi au fost parte dintr-o operațiune de trezire a conștiinței naţionale, cei parașutați în 1951 au venit în România cu șanțe minime de a rămâne în viață , au venit la sacrificiu.

 În perioada dictaturii comuniste au fost mai multe grupuri de paraşutaţi toți membri ai Mişcării Legionare și toți erau persoane deja realizate în occident, astfel faptele parașutaților anulează narațiunea conform căreia: „luptători anticomuniști ar fi fost forţaţi de împrejurări să adopte o poziție”.

 După doi ani, grupul celor paraşutaţi în 1951 au fost prinşi prin trădare, condamnaţi la moarte şi executaţi, alături de gazdele şi susţinătorii lor, în data de 31 octombrie 1953, la penitenciarul Jilavă. În total, un număr de 13 persoane.

Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” va organiza Sâmbãtã 31.10.2020, ora 11,oo, la FORTUL 13 JILAVĂ (Penitenciarul Jilava, str. Şabărului nr. 1, com. Jilava, jud. Ilfov) o slujbă de comemorare.

Program:

ora 11-12,30: ceremonia în memoria luptătorilor anticomuniști parașutați de aviația militară americană și executați la Jilava la 31 octombrie 1953 – slujbă religioasă, cuvântări, apelul morților, Imnul celor căzuți.
ora 13-14,30: – vizitarea Fostului 13 Jilava – maxim 13 persoane + 2 vizitatori.

 Pentru cei care vin cu microbuz: plecarea la ora 10 de la Piața Unirii (poalele Dealului Patriarhiei – Crucea lui Brâncoveanu). Pentru cei care vin cu mijloace proprii de transport: întâlnirea la ora 10,45 la poarta Penitenciarului Jilavă.

ATENȚIE:

 Comemorarea se va desfășura în afara incintei Fortului 13, pe platoul de deasupra zidului execuțiilor din Valea Piersicilor. Ca urmare a măsurilor restrictive în vigoare, întrucât accesul la Fortul 13 se face prin incinta actualului penitenciar Jilava, anul acesta vizitarea fostei închisori politice nu se mai face decât cu un număr de maxim 15 persoane, din care 2 organizatori.

 Cu regret pentru această situație, recomandăm ca acei care au mai vizitat Fortul 13 să cedeze locul celor care nu au mai vizitat până acum. Accesul se face doar pe baza cărții de identitate sau a pașaportului. Înscrierile pentru participare se vor face până la data de 28 oct.. Vizitatorii Fostului vor primi pentru completare un chestionar epidemiologic și vor respecta normele în vigoare pentru vizitarea muzeelor.

 Detalii participare, transport, protocol – Tel. 0722749249, E-mail: ogoranu@gmail.com, persoană de contact: Florin Dobrescu. Vezi anunțul oficial AICI

***

Războiul Informațional

Related Images:

Citeste si …

Trei Procese de desfiintare a UDMR
Bucuresti

Trei Procese de desfiintare a UDMR

În acest moment există trei procese de desființare împotriva partidului/asociație UDMR  În acest moment avem trei procese de desființare a UDMR; aceasta fiind o organizaţie care de ani buni a acţionat când i-a convenit ca […]

O falsificare grosolană a cazului d-lui colonel (rtg.) S.R.I. Vasile I. Zărnescu
Incorect politic

O falsificare grosolană a cazului d-lui colonel (rtg.) S.R.I. Vasile I. Zărnescu

Unele publicații on line din România se antepronunță în cazul d-lui colonel (rtg.) S.R.I. Vasile I Zarnescu şi promovează un fake news grosolan.  Atunci când o publicaţie conservatoare face cea mai mică greşeală fact-checker-ii nu […]

Lupta cu Mircea Vulcănescu – întreaga poveste
Bucuresti

Lupta cu Mircea Vulcănescu – întreaga poveste

Lupta cu Mircea Vulcănescu – întreaga poveste: de la primarul Baluta 2017 pana astăzi 2023  Atacurile la adresa personalităţii lui Mircea Vulcănescu merită a fi prezentate şi studiată în ordine cronologică. Ultima tentativă de schimbare […]

Memoria interzisă: Cum a fost oprită Fundația Ion Gavrilă Ogoranu sa vorbească tinerilor
Bucuresti

Memoria interzisă: Cum a fost oprită Fundația Ion Gavrilă Ogoranu sa vorbească tinerilor

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu interzisă în învățământul românesc. Cruciada împotriva „Memoriei”  Sâmbătă, 27.01.2024, la ora 16:00, în sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu din București, situat în strada Veseliei nr. 21, a avut loc o conferinţă […]

Gillette pierde 8 miliarde de dolari cu reclama „masculinitate toxică”
Incorect politic

Gillette pierde 8 miliarde de dolari cu reclama „masculinitate toxică”

Gillette pierde 8 miliarde de dolari cu reclama „masculinitate toxică”  Cum o duce Gillette de când a lansat infama campania „masculinitate toxică”? Am putea să credem că cei de la Gillette s-au învăţat minte după […]

Reacția lui Ioan-Aurel Pop la scoaterea istoriei si geografiei din  program.
Uncategorized

Reacția lui Ioan-Aurel Pop la scoaterea istoriei si geografiei din program.

Reacția Președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la planul cadru propus de Ministerul Educației: „Noua ofensivă contra istoriei și geografiei”  Profesorul universitar Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, reacţionează la propunerile de scoatere a istoriei şi geografiei […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*