Târgul de Carte Gaudeamus 2018 recomandări

 39 de vizualizări

Târgull Gaudeamus 2018
Târgul Internaţional Gaudeamus 2018

Gaudeamus – Carte de Învăţătură

 Târgului Internaţional Gaudeamus 2018 – Carte de Învăţătură se afla la Cea de-a 25-a ediţie care, cel puţin oficial, este dedicată de organizatori Centenarului şi celor 9 decenii scurse de la prima emisie a Radio România. Trecând peste nefericitul fapt că la intrare suntem agresaţi de o carte uriaşă „despre draci”, în interior putem găsi numeroase edituri care oferă un vast material.

Undeva la etajul 3 putem găsi anul acesta şi două edituri care ne oferă cărţi „arestate” în trecut, cărţi despre rezistenţa armată din munţi, dictatura comunistă, mişcarea legionară, exilul în perioada comunistă, cărţi autentice scoase de exilul românesc în anii dictaturi bolşevice, cărţile duhovniceşti şi memorialistica.

Este foarte probabil să rataţi aceste două edituri aflate la etajul 3, astfel vă spunem că ele se afla în apropierea standului radiodifuziuni:

Editura Evdokimos:

Cu un stand bogat, care ne oferă numeroase cărţi inedite şi greu de procurat despre: Sfântul Închisorilor Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Nicolae Stainhard, Petre Tutea, Iustin Parvu, Virgil Maxim, Elisabeta Rizea, Ernest Bernea. etc Editura care poartă numele sfântului grec Evdokimos din Capadocia ne oferă şi o serie de portrete cu „sfinţi închisorilor” care îşi aşteaptă canonizarea oficială, dar care se bucura în popor de o mare evlavie. Martiri ai temniţelor comuniste precum: Marcu Dumitrescu, Ilarion Felea, Benedict Ghiuş. Ilie Lacatusu şi mulţi alţii

Editura Sânziana:

Cu un stand micuţ dar plin de lucruri inedite Editura Sânziana ne invită să aflăm poveştile luptătorilor din rezistenţă armată din munţi, a celor care au au trudit în lagăre şi închisorile bolşevice dar şi a celor care au suferit în exil departe de casă şi familie privind cu patria lor mamă este des-creștinata şi bolşevizata. Citim rapid câteva titluri: Constantin Iulian „Din lagărul România evadează morţii”, Petre Baicu, „Rezistenţa în Munţii „Brasovului, Sorin Olariu „Presa Naţionalista din Exil”, „Antologie de cântece naţionaliste”.

Cel mai interesant este oferta de cărţii autentice scoase în exil (exilul legionar), cărţi de anticariat care se găsesc foarte rar şi foarte scump, acestea sunt la un preţ inedit doar la acest târg. Editura Sânziana aparţine de Asociaţia pentru Memorie Identitară Carpaţii” şi are un parteneriat de colaborare cu Fundaţia Ogoranu.

Mai multe detalii despre targ [(AICI)]

Razboiul Informational

 

Related Images:

Citeste si …

COVID19: Ciudatenii despre CoronaVirus
Opinii

COVID19: Ciudatenii despre CoronaVirus

COVID19: Ciudatenii despre CoronaVirus despre care presa nu vrea sa știi  Există mai multe coincidenţe ciudate legate de noul CoronaVirus (Covid19) decât orice altă teorie conspiraţionistă. Mai mult, toate aceste ciudăţenii par a duce într-o […]

La Predeal, 100 de tineri naţionalişti au strigat: „Prezent!” în memoria celor 252 de camarazi
Tara Romaneasca

La Predeal, 100 de tineri naţionalişti au strigat: „Prezent!” în memoria celor 252 de camarazi

La Predeal, 100 de tineri naţionalişti au strigat: „Prezent!” în memoria celor 252 de camarazi asasinaţi în 1939 Duminică, 20 septembrie 2020, sub un cer însorit și cald de toamnă timpurie, s-au reunit, pe platoul […]

Jos măscăriciul ! Partea I
Economic

Jos măscăriciul ! Partea I

Jos măscăriciul și ultimul spectacol anunțat de acesta.   Să presupunem că asistăm la un număr de iluzionism. Măscăricii ăştia pentru a crea un spectacol mizează pe o iluzie optică dar şi pe faptul că […]

Ziua Eroilor cinstită la Sfânta Mănăstire Comana
Tara Romaneasca

Ziua Eroilor cinstită la Sfânta Mănăstire Comana

Ziua Eroilor 2021 – cinstită la Sfânta Mănăstire Comana  De câţiva ani Sfânta Mănăstire Comana cinste ziua eroilor printr-un parastas şi o ceremonie cu depunerii de coroane de flori. Tradiţia a fost începută în 2015 […]

Societatea civilă critică limitarea libertății religioase prin Ordonanța Militară nr2
Bucuresti

Societatea civilă critică limitarea libertății religioase prin Ordonanța Militară nr2

Societatea civilă critică limitarea libertății religioase prin Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020  Societatea civilă creștină cere autorităților statului român să renunțe la măsurile restrictive prin care a fost obstrucţionat accesul creștinilor în lăcașurile de cult, aducându-se […]

Delictul de Arafat, ultima „infracțiune” a noului establishment
Incorect politic

Delictul de Arafat, ultima „infracțiune” a noului establishment

„Delictul de Arafat„, ultima „infracțiune” a noului establishment, un altfel de „delict de opinie„  Pentru generaţia celor născuţi în anii 80 sau 90 şi crescuţi într-o libertate a cuvântului aproape absolută, există destule semnale de […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*