Fact Check – Resist şi NeoConii au minţit – #Fake News
Fact Check – cei care acuza cel mai tare pe toată lumea de „#fake news” sunt de multe ori cei care răspândesc adevăratele „fake news”. Fake News-ul real nu este atunci când pe blogul personal un comentator politic postează o opinie, şi nici dacă o instituţie publică dezinformează din greşeală şi informaţia este redistribuita de ziarişti oneşti.
#Fake News este o informaţie introdusă intenţionat pentru a genera o schimbare a percepţiei, iar pentru a putea fi catalogată ca fake news aproape întotdeauna trebuie să existe şi o susţinere financiară. Triunghiul #Fake News include Motivaţia (financiară sau idelologica), Spaţiul de propagare (reţelele de socializare), şi instrumentele şi serviciile (precum Boţi, Trolli şi servicii specializate care îţi distribuie informaţia pe mii de situri, bloguri, profiluri de Facebook sau Twitter).
Ca uleiul ies la suprafață
De ceva timp, în Statele Unite au început să iasă la suprafaţă una după alta minciunile mişcăii #resist şi ale neoconilor. Aceste minciuni au fost distribuite folosind toate metodele Fake News-ului, distribuţia a fost făcută cu intenţia de a schimba percepţia generală, doar pe anumite subiecte. Mai mult, cei care au distribuit aceste informaţii au ştiut că nu au destule argumente pentru a susţine respectivele afirmații. În rest, au avut şi motivaţii financiare şi ideologice, iar ştirile respective s-au bucurat de o distribuţie artificială impulsionata de folosirea a diverse servicii, toate criteriile „#Fake News” fiind întrunite.
# Trump şi Ruşii – Fact Check – #Fake News
S-a spus că Trump ar fi fost susţinut de către ruşi să câştige scaunul prezidenţial, iar această „informaţie” a fost folosită pentru a discredita conservatori din toate colţurile planetei. Aţi văzut ce făcea „Trump al vostru”, apoi a urmat o adevărată campanie globala care sugera că oricine nu este cu LGTBQ, imigranţi, mişcarea feminista trebuie să fie cu „Putin”. Nu mai luăm în considerare că această „informaţie” a fost folosite în campania electorala din America, iar mai târziu într-o campanie de „asasinare publică” a militanţilor republicani.
După numeroase anchete făcute în Statele Unite de catre diverse instituţii guvernamentale şi independente, nimeni nu a găsit dovezi suficiente pentru a susţine aceste afirmații. Evident, după cum ne învaţă filosofia, nu poţi „demonstra un negativ”, prin urmare un asemenea „argument” nu va putea niciodată definitiv refuzat. Problema este că dovezile care nu există astăzi nu existau nici la momentul formulării acuzaţilor. Cei care au răspândit sau răspândesc ipoteza Trump-Putin nu au şi nu au avut destule dovezi pentru a susţine această variantă. Raportul Mueller a concluzionat:
„neither President Trump, anyone on his campaign and no American colluded with Russia to influence the 2016 election.”
Mueller’s Report Ends ‘WitchHunt’ But What’s About To Unfold Is The Real Story
În mod evident, ştirea că Trump a fost găsit nevinovat de colaborare cu „Rusia” nici măcar, după cum spun americanii „nu a ajuns pe prima pagină”. La fel cum faptul că Tommy Robinson şi-a demonstrat nevinovăţia în mai multe rânduri nu a interesat pe nimeni din presa din Marea Britanie.
Ştirea reală a fost că dacă eşti de „dreapta” şi „conservator” urmează să fi „buşit de sistem”, rezultatul anchetelor sau al proceselor nu a mai fost urmărit de presă.
# The wage gap – Fact Check – #Fake News
Mişcarea feministă a făcut valuri că există o „prăpastie” între salariul bărbaţilor şi al femeilor în Statele Unite. Ideea era că femeile din S.U.A. ar fi plătite cu 0,77 de cenţi pentru fiecare 1 dolar făcut de bărbaţi. Întrebarea care apare este de ce firmele nu angajează doar femei dacă ele pot fi plătite mai puţin?
Povestea a fost folosită atât în Statele Unite cât şi în Europa spre a combate o pretinsă „discriminare” în privinţa veniturilor realizate de bărbaţi şi de femei. S-au făcut presiuni asupra unor companii sa angajeze „mai multe femei”, apoi modelul a fost extins; mai multe persoane de culoare, mai multi homosexuali, mai multi imigranți… etc.
Mai târziu s-a constatat că acest calcul s-a făcut prin compararea unei medii aritmetice a salariului tuturor bărbaţilor comparat cu media aritmetica a salariului tuturor femeilor. Studii şi analize recente au demonstrat că nu s-a ţinut cont că bărbaţii lucrează mai mult, aleg posturi în care femeile aproape că nu există precum munca pe o platformă petrolieră, că bărbaţii sunt supra-reprezentaţi în anumite profesii foarte bine plătite, precum ingineri, în timp ce femeile sunt supra-reprezentate în anumite profesii care sunt extrem de prost plătite, precum educaţie.
Mai mult, bărbaţii primesc să facă ture de noapte, să plece în misiuni în alte oraşe sau chiar peste hotare, să îşi asume riscuri mai mari. Cu toate acestea, mişcările feministe şi de stânga continua răspândească acest mit. Iar ce este mai important, mitul isi face nestingherit efectul, desi nu exista destule date pentru o concluzie finală.
# Administraţia Trump tratează imigranţii mai rău că naziştii – Fact Check – #Fake News
În Statele Unite s-a generat o isterie generală prin faptul că imigranţii ilegali sunt arestaţi la graniţa cu Mexicul, că sunt separaţi: femeile de bărbaţi şi copiii de părinţi. Alexandria Ocasio-Cortez, o senatoare americană cu viziuni comuniste (un fel de Clotilde Armand de America), a răspândit chiar zvonul că Trump îi tratează pe imigranţii ilegali precum Hitler pe deţinuţii din lagărele naziste. Susţinând chiar că ea, un senator, ar fi fost hartuita când a vrut să viziteze una dintre locaţiile unde sunt cazaţi imigranţi. Proteste au fost ţinute, pe bandă, s-a cerut să se închidă „campusurile de detenţie” ale celor care au trecut ilegal graniţa. Apoi s-a cerut pe fata „granițe deschise”, practic oricine sa treacă granița fara control.
Povestea asta a fost folosită la nivel global spre a genera compasiune faţă de imigranţi, iar în Statele Unite a avut loc o dezbatere bizară despre „dreptul refugiaţilor” de a vota, a fi reprezentaţi politic şi a primi asigurări medicale gratuite.
În mod intenţionat s-au răspândit poze cu încăperi pline cu imigranţi, pozele fiind făcute în perioadele de aflux mare, la fel poze cu imigranţi care stau în spatele unor garduri. S-au făcut chiar afirmații ca in centrele de primire „imigranții ajung sa bea apa din toalete”.
Fact Check – numai… #Fake News
După ce s-au făcut studii şi statistici, s-a arătat că administraţia Trump îi tratează pe imigranţi la fel ca administraţia Obama. Singura diferenţă constă în faptul că administraţia Trump a cunoscut un număr ceva mai mare de imigranţi ilegali capturaţi.
Fact Check: Trump Treating Illegals as Well or Better Than Obama
Dan Crenshaw, un congresman american, a respins rând pe rând toate acuzaţiile democraţilor şi ale prietenilor lor ANTIFA şi #Resist:
Povestea asta a generat o isterie în cercurile Democraților şi celor care „rezistă”, s-a mers până într-acolo încât s-a încercat intimidarea poliţiei de frontieră. S-a sugerat inclusiv că datele ofiţerilor care reţin imigranţi ilegali ar trebui făcute publice şi practic să fie „umiliţi public”. Stânga militează în Statele Unite pentru graniţe deschise şi practic pentru dreptul imigranţilor de a vota „fără discriminare”. De altfel, democraţii au anunţat public că dacă vor câştiga alegerile din 2020, vor să acorde asistenta medicală gratuită pentru toţi imigranţii ilegali din Statele Unite. Imigranţii ilegali din Statele Unite sunt în jur de 10 milioane după calculele oficiale şi 15 milioane dupa calculele neoficiale.
Verificarea Faptelor a arătat că rata morţii imigranţilor în „campusurile de detenţie” s-a menţinut în timpul administraţiei Trump la 1 caz pe lună, deşi numărul de cazuri preluate a crescut substanţial. Mai mult, au fost oferite mai multe exemple care demonstrau că cei care au decedat în custodia americană au sosit în Statele Unite cu o situaţie precară, nu au murit în „centrele de detenție” şi în spitalele din Texas.
Deaths at Adult Detention Centers
Impactul Fake News-ului
Apare un fapt incredibil, anume că în ziua de astăzi Fake News-urile nu mai pot rezista o perioadă îndelungata, prin urmare cei care le promovează se bazează pe o campanie extrem de intensă în cadrul ferestrei de timp în care acestea nu pot fi depistate. Apoi, dacă se demonstrează că erau de fapt „informaţi false”, este deja irelevant, deoarece informaţiile false şi-au făcut deja efectul prin modificarea unor legi, aplicarea unor măsuri sau chiar rezultate ale unor alegeri.
În acest moment, în Occident se propagă o serie de afirmaţii fundamental eronate, dar care îşi fac efectul exact ca Fake News-urile. Avem suficiente date să demonstrăm că sunt cel puţin inexacte, dacă nu chiar fabricate cu bună ştiinţă, dar ele sunt promovate aproape isteric, urmărindu-se obţinerea unor efecte până când adevărul nu va fi cunoscut de toată lumea. Totodată, toţi criticii sunt intimidaţi şi acuzaţi că sunt „nazişti” sau „putinisti”, pentru a se mari fereastra de actiune a acestor ipoteze discutabile.
Islamul este „o religie a păcii”
Islamul este „o religie a păcii”, putem defini budismul sau comunitatea amisilor ca fiind „o religie paşnică” dar islamul care a purtat în 1400 de ani peste 500 de războaie şi a distrus câteva civilizaţii precum Imperiul Persan sau Imperiul Bizantin, mai puţin. Mai ales că în scrierile cele mai sacre ale islamului, violenta este recomandată pentru răspândirea credinţei. Uciderea necredincioșilor, a celor care părăsesc religia, discriminarea femeilor, adversitatea fata de alte grupuri precum evreii, creștinii sau păgânii sunt scrise in Coran si Hadisuri.
Este anul 2019
Este anul 2019, prin urmare nu mai putem tolera, accepta, anumite idei sau ar trebui să îmbrăţişăm anumite idei… suntem în anul 2019 şi ce crede societatea astăzi va dăinui pentru eternitate, sugerează progresiştii.
Aici avem, în funcţie de cum e formulat argumentul, una din următoarele două erori logice clasice: argumentum ad novitatem – care susţine că o idee este validată prin faptul că este recentă, sau is-ought problem a lui David Hume, care a arătat că simplul fapt că o idee sau concept este practicata/acceptata astăzi, nu o/il face adevărata. „Ceea ce este nu înseamnă că trebuie să fie” – am spune noi pe română.
În ultimul timp, această tactică a început să fie clasificată ca o eroare logică de sine stătătoare, anume „Current Year Fallacy”, mai ales când vorbitorul nu face referire nici că ideea este corecta pentru este nouă, nici pentru că este deja acceptată, ci pur şi simplu pentru el neagă sau afirma o idee aruncând: „totuşi este anul” … (1751 toamna …), sau „să fim serioşi, este anul” … (1001 …).
Suntem pe partea corectă a istoriei
Suntem pe partea corectă a istoriei – este un argument din ce în ce mai des folosite de atei, homosexuali, susţinătorii imigraţiei, feministe, toţi „sunt de partea corectă a istoriei” şi istoria urmează să valideze că ei au dreptate… curând!
În primul rând, mai toate ideologiile începând cu nazismul şi comunismul au crezut asta despre ele. Mai apoi, acesta viziune tine de o abordare discutabilă a istoriei numită Whig history / Whig historiography. Fraza cu pricină a fost reintrodusa de Obama în sensul că Americanii sunt „pe partea corectă a istoriei” iar „Putin este pe partea greşită”. Staţi şi aşteptaţi şi veţi vedea… istoria va confirma…
Whig history / Whig historiography este o abordare discutabilă a istoriei care prezintă istoria ca pe o evoluţie liniara, in mod necesar spre o lume mai liberală şi mai „iluminată”, mai deschisă, mai frumoasă, etc. La început Dumnezeu era văzut ca cel care dirija acest proces, apoi a fost înlocuit cu „valorile umanismului”.
Practic, orice schimbare în acesta directie este bună, implicit cam tot ce vine din tradiţie este greşit, iar progresiştii prin urmare nu pot fi decât de partea „corectă a istoriei”. Cam aceasta este argumentul, deşi logica este greu de urmărit.
Diversitatea este punctul nostru forţe
Diversitatea este punctul nostru forţe, sau „diversitatea funcţionează”, sunt fraze fără sens şi fără logica repetate din nou şi din nou de progresişti. Puterea unei naţiuni vine din unitate, diversitatea artificială nu a adus niciodată nimic bun, arabii şi evreii nu se iubesc, musulmanii shia şi sunni, pakistanezii şi indienii la fel, ţările cu cea mai mare diversitate sunt cele mai instabile. Avem numeroase studii care să demonstreze că diversitatea este distructiva. Diversity destroys social cohesion
Peste o sută de ani, cel mai probabil, China va fi în continuare China, Japonia va fi Japonia, India va fi India, în acelaşi timp Germania, Suedia, Franţa, Marea Britanie inclusiv Rusia nu vor mai putea fi atunci ceea ce sunt astăzi. Aproape sigur vom recunoaşte China, Japonia, India şi peste 100 de ani, dar sigur nu vom mai putea recunoaşte Germania, Suedia, Franţa, Marea Britanie, Rusia dacă politicile pro-imigratie nu se vor schimba.
Genul nu există
Genul nu există – este ceea ce bărbaţi care se identifica că femei şi militanţi de stânga încearcă să ne spună. În primul rând, genetica ar trebui să fie suficientă pentru etichetarea că Fake News a acestei afirmaţii. Bărbaţii şi femeile au un număr diferit de cromozomi, din punct de vedere comportamental fetiţele sunt atrase de chipuri (păpuşi) iar băieţi de obiecte care se mişcă (maşini).
Apare întrebarea: cum ajunge un bărbat să creadă ce el simte că o femeie, frază pe care aceste persoane o repetă hipnotic, de unde ştie cum e să fie o femeie si cum evaluează ca nu greseste? De unde ştie că nu este un bărbat foarte sensibil şi visător? Cum se poate identifica cineva ca o femeie dacă sexul nu există şi femeile pot să fie bărbaţi? Acesta ar fi un caz clar de logică circulară, sexul si identitatea sexuala ori există ori nu există? Progresiștii spun ca o femeie nu este definita de sex sau emoții, o femeie poate foarte bine sa aibă penis si mustața, iar „un bărbat” poate avea vagin si par lung, in aceste condiții cum mai poate ajunge oricine sa „simtă” ca are un anume sex?
Concluzie?
Doar cultura europeană (inclusiv America, Canada si Australia) este bombardată cu o serie de experimente sociale fără precedent în istorie şi care nu au cum să funcţioneze. Paradoxal, cei care promovează aceste informaţii false sunt primii care pun etichete de „Fake News” ştirilor care nu le convin. Fake News-ul si Fact Check.
# SURSE
# Mueller’s Report Ends ‘WitchHunt’ But What’s About To Unfold Is The Real Story
https://saraacarter.com/muellers-report-ends-witchhunt-but-whats-about-to-unfold-is-the-real-story/
# Fact Check: Trump Treating Illegals as Well or Better Than Obama
https://pjmedia.com/vodkapundit/fact-check-trump-treating-illegals-as-well-or-better-than-obama/
# Deaths at Adult Detention Centers
https://www.aila.org/infonet/deaths-at-adult-detention-centers
# Diversity DESTROYS Social Cohesion in the West
https://justice4poland.com/2016/05/23/diversity-destroys-social-cohesion-in-the-west/
# Diversity Is Destroying The Cohesion And Social Capital Of Western Nations
https://www.eurocanadian.ca/2017/11/diversity-destroying-cohesion-social-capital-whites.html
# Articole Google
https://scholar.google.ro/scholar?q=Diversity+destroys+social+cohesion&hl=en&as_sdt=0&as_vis=1&oi=scholart
# Is Obama Overusing the Phrase the Wrong Side of History? Are We All?
Fii primul care comentează