Fie Pandemia cât de grea naţionaliştii au mers şi anul acesta în Pădurea Tâncăbeşti să îl comemoreze pe Codreanu
Deşi suntem în plină pandemie de Covid, mă rog Plandemie de Covrig… cum ar spune mulţi, Bucureştiul rămâne deschis (nici nu ar putea fi închis am spune noi). Prin urmare oamenii pot intra şi ieşi „legal” din Capitala iar manifestările culturale şi religioase se pot ţine până într-o limita de 100 de persoane. Asta „legal” Constituţional dreptul la adunări publice este imprescriptibil. Prin urmare şi anul acesta naţionalişti şi-au dat întâlnire în Pădurea Tâncăbeşti.
De 30 de ani naţionalişti se întrunesc pentru câteva zeci de minute în fiecare an în jurul datei de 30 noiembrie în Pădurea Tâncăbeşti, pentru a îl comemora pe Corneliu Zelea Codreanu.
Asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu Pădurea Tâncăbeşti
Asasinarea acestuia în anul 1938 avea să genereze un val de nemulţumire care avea să ducă la înlăturarea dictaturii Carliste.
Acesta este şi momentul în care numeroşi intelectuali fac pasul decisiv de a se alătura Mişcării Legionare. Regele dictator îşi ucidea principalul opozant căruia îi înscenase un proces în urma căruia acesta fusese întemniţat şi adus la discreţia regelui. Codreanu se predase de bunăvoi, anulase orice activitate politică a Mişcării şi refuzase o fugă sănătoasă dar ruşinoasă din ţară.
Regele Carol II decide să îl asasineze pe cel aflat în custodia sa, într-un mod ritualic prin sugrumare cu mâinile legate la spate. Legionari aveau să îl asasineze pe cel care se îngrijise de executarea ordinului regal anume Arman Călinescu, regele ripostează executând 323 de intelectuali foşti legionari (Mişcarea fusese dizolvata temporal de Codreanu) din toată ţara.
Această luptă inegală între un stat care îşi încordă toate puterile împotriva propriilor cetăţeni şi un grup de idealişti care ripostau după cum puteau avea să transforme Legiunea într-o legendă nemuritoare. La 82 de ani toţi care au persecutat Mişcarea, carlisti, antonescisti, comunişti au fost daţi uitării, dar legenda Căpitanului sugrumat cu mâinile legate la spate în noapte de groază a Sf Andrei conţină să reziste.
2020
În 2020 grupuri mici de naţionalişti şi-au dat întâlnire care sâmbăta care duminică în timp ce alţi au ales ziua de luni. În urmă cu 100 de ani în România se conturau mai multe Mişcării naţionaliste Cuzisti, Gogisti, Fascia Naţională şi diverse grupuri ale minorităţii germane care vor formă mai târziu Grupul Etnic German, astăzi toate au devenit simple file de istorie doar Legiunea lui Codreanu continua să fascineze.
Declaraţia plutonierului Sârbu publicată în „Bună Vestire”, în data de 9-11-1940
“…În zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sărat. Ajunşi la închisoare, am fost băgaţi toţi jandarmii într-o celulă, unde maiorii Dinulescu şi Macoveanu ne-au dat instrucţii asupra modului cum avem să executăm pe legionari.
Punând în genunchi pe şoferul maşinii, i-a aruncat un ştreang după gât pe la spate, arătând cât de uşor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit apoi unul câte unul afară, în curtea închisorii şi fiecăruia i s-a dat în seama un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu ca acesta era Căpitanul, Corneliu Codreanu.
I-am dus apoi în maşini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de bancă la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din faţă, în aşa fel ca să nu se poată mişca nici într-o parte, nici în alta. Aşa au fost legaţi 10 legionari într-o maşină şi 4 în alta. Eu am fost în prima maşină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului şi fiecare jandarm era aşezat în spatele legionarului ce-i fusese încredinţat. În mâini aveam ştreangurile. Am pornit. În maşina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu.
***
Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi şi nici legionarii între ei. Ajunşi în dreptul pădurii Tâncăbeşti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuţiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o şi aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuţiei, dar nu ştiu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit maşina, s-a dat jos şi s-a dus la maşina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executaţi. Căpitanul şi-a întors puţin capul către mine şi mi-a şoptit:
– “Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!”
Dar în aceiaşi clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara maşinii şi păşind înăuntru cu revolverul în mâna a rostit printre dinţi: “Executarea!”.
La aceasta, jandarmii au aruncat ştreangurile… A fost un muget şi un horcăit, întrerupt din adâncul fiinţei lor, apoi o linişte de mormânt. Cu perdelele trase, maşinile şi-au continuat drumul până la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineaţa. Aici ne aşteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu şi alţii. Groapa era făcută. Traşi din maşină, legionarii au fost aşezaţi cu faţa în jos şi împuşcaţi în spate, pentru a se simula astfel împuşcarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncaţi în groapă comună…”
Fii primul care comentează