Elena Udrea a fost condamnată înseamnă că mandatul lui Traian a fost ilegitim ?

Elena Udrea şi Ioana Băsescu

 132 de vizualizări

Elena Udrea si Basescu
Elena Udrea si Basescu

Dacă Elena Udrea şi Ioana Băsescu au fost condamnate înseamnă că mandatul lui Traian Băsescu a fost ilegitim ?

 O ştire a explodat pe internet, Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare, iar Ioana Băsescu a primit 5 ani de închisoare. Dar ca de fiecare dată presa din România evita esențialul şi promovează trivialul. Ţinând cont fapta pentru care au fost condamnate, fapta demonstrată a ca ilegală apar o serie de întrebări legate de consecinţele juridice ale acestei condamnării.

DNA arăta într-un comunicat de presă ca:

„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela.

Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”,

Dacă Elena Udrea a fost condamnată …

 Exista un principiu juridic cunoscut, anume că dacă un act juridic este demonstrat a fi fals atunci toate actele care decurg din acel act sunt lovite de nulitate. Acum, dacă modul în care preşedintele Traian Băsescu a fost ales este bazat pe fraudă, adică campania electorală s-a făcut cu fonduri strânse ilegal, asta nu poate însemna decât un singur lucru. Respectiv, alegerea lui Traian Băsescu nu a fost în totalitate legală.

 Conform datelor care le avem în momentul de fata toţi candidaţii din 2009 şi-au strâns fondurile pentru campania electorale corect, doar stafful lui Traian Băsescu şi-a strâns campania prin metode infracţionale. Dacă aşa stau lucrurile atunci domnul Băsescu a avut un avantaj evident faţă de ceilalţi candidaţi care, cel puţin teoretic, umblau din poarta în poarta să strângă cotizaţii.

De ce este acuzată Elena Udrea?

 Elena Udrea este acuzată că pe vremea când era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, l-a determinat pe Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului, la data respectivă, să ceară şi să primească o sumă de aproximativ un milion de lei de la un om de afaceri. Această sumă ar fi fost solicitată în schimbul asigurării plăţii unor contracte pe care societatea respectivului le avea în derulare. Valoarea contractelor care fuseseră încheiate cu autorităţile locale şi finanţate de Ministerul Turismului, ar fi fost de aproape 50 de milioane de euro şi constau în construirea de domenii schiabile şi telegondole, în cadrul programului “Schi în România”.

Omul de a faceri respectiv ar fi fost constrâns să plătească o „campanie publicitară” total fictiva de care nu avea nici o nevoie, pentru a îşi primii banii pentru lucrări făcute sau în derulare, bani astfel obţinuţi ar fi fost folosiţi spre a îi face campanie electorală lui Traian Băsescu.

 În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, notar public, este acuzată şi ea de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

 Prin urmare domnul Traian Băsescu s-a aflat în vârful unei piramide a corupţiei din care făceau parte persoane din anturajul său precum protejată să Elena Udrea şi fiica preşedintelui Ioana Băsescu.

SURSE:

# Hotnews

Dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile din 2009

***

Războiul Informațional

Related Images:

Citeste si …

Octav Bjoza: „Tovarăşi de ieri sunt mari domni de astăzi”
Bucuresti

Octav Bjoza: „Tovarăşi de ieri sunt mari domni de astăzi”

REZISTENȚA, Octav Bjoza: „Tovarăşi de ieri sunt mari domni de astăzi”  Marți 18 februarie 2020, ora 18, la Centrul Educațional Socrate, a fost prezentată cartea REZISTENȚA ÎN MUNȚII BRAȘOVULUI. Au participat Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei […]

Video Protest în Piaţa Universităţii „No Green Pass”
Bucuresti

Video Protest în Piaţa Universităţii „No Green Pass”

Protest în Piaţa Universităţii din București împotriva certificatului verde „No Green Pass”  Peste 2500 de oameni au protestat Duminică seara, în Piaţa Universităţii din București, împotriva impunerii certificatului verde (Green Pass) şi a introducerii vaccinării […]

Sculptura clovnului Ronald McDonald răstignit va fi retrasă.
Opinii

Sculptura clovnului Ronald McDonald răstignit va fi retrasă.

Sculptura clovnului Ronald McDonald răstignit va fi retrasă din Muzeul de Artă din Haifa Izdrael O Sculptură de dimensiunea unui om care îl înfăţişează pe clovnul Ronald McDonald răstignit, pe o cruce a fost în […]

Au început să fie interzise saituri romaneşti pe FaceBook  – Dan Tanasă
Bucuresti

Au început să fie interzise saituri romaneşti pe FaceBook – Dan Tanasă

Au început să fie interzise saituri romaneşti pe FaceBook, blogul lui Dan Tanasă este primul pe lista  Au început să fie interzise saituri romaneşti pe FaceBook! Dan Tanasă este primul român a cărui sait a […]

Campania înșelătoare LGTB cu „Maria” si „Lucas” urmează, aproape sigur să fie oprită
Bucuresti

Campania înșelătoare LGTB cu „Maria” si „Lucas” urmează, aproape sigur să fie oprită

Campania înșelătoare LGTB cu „Maria” și „Lucas” urmează, aproape sigur să fie oprită. Feedback-ul a fost negativ.  În Bucureşti au apărut mai multe panouri publicitare care se doresc a fi extrem de polemice, unul înfăţişează […]

Cum sa distrugi reputația unui om pentru ca avea dreptate – Cazul Vasile Răducă
Bucuresti

Cum sa distrugi reputația unui om pentru ca avea dreptate – Cazul Vasile Răducă

Cazul preotului Vasile Răducă care a fost linșat mediatic deoarece a spus adevărul tăinuit de întreaga presă Trusturile progresiste au luat de curând în colimator un teolog, Vasile Răducă, care a afirmat că „în islam, […]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*